01 Mar

Ziua B (maraton de cislism) @ Exporom [Bucuresti], 12 Aprilie ’14

Afis eveniment Ziua B (12 aprilie)Primul eveniment din această serie este ZIUA B – cel mai important maraton de ciclism Riders Club al anului. ZIUA B se va desfăşura pe 12 aprilie 2014 şi va avea startul din centrul expoziţional Exporom, la doar 4 km de staţia de metrou Pantelimon. Ca element de noutate, cu ocazia acestui prim eveniment, după start, traseul va continua cu o porţiune de 3 km ce va presupune defilarea participanţilor în pluton compact, pe DN3 (Calea Dobrogei).

„Pentru ZIUA B, primul eveniment de anvergură Riders Club al anului, am pregătit 3 trasee diferite, adaptate pentru fiecare nivel de abilitate: o tură de 61 de km, un traseu de 32 km şi un traseu mai scurt, de doar 23 km. Îi invităm pe toţi amatorii de ciclism la ZIUA B, ziua celor ce se bucură de o plimbare cu bicicleta în natură! Pădurea Cernica, cu peisajele ei de vis, este un spaţiu ideal. Astfel că, pe scurt, ZIUA B înseamnă 3 trasee, 4 păduri şi 5 lacuri.” explică Ovidiu Cocieru – Director de Evenimente MPG.

Cei interesaţi să participe se pot înscrie, începând de azi, pe site-ul www.RidersClub.ro. Până pe 2 martie 2014 se pot face rezervări de locuri la eveniment, la un preţ promoţional, rezervarea putând fi achitată sau anulată mai târziu.

Anul competiţional va continua, rând pe rând, cu: Doltcini XCO – Constanţa (3 mai), „La Broaşte”  – Căldăruşani (24 mai), Marathon MTB Bicaz – (31 mai), „Dumbrava cu Mărgăritar” – Comana (14 iunie), PRO AS – Mediaş Tour (28 iunie), Trofeul Muscelului – Câmpulung (19 iunie), MTB Predeal Trophy (9 august), Bucovina MTB Maraton – Gura Humorului (23 august), „Livada cu Cireşi” – Păuleşti (31 august), MTB Extra Zone – Bacău (13 septembrie), Maratonul Nirajului – Târgu Mureş (20 septembrie), „4 pedale” – Bucureşti (21 septembrie), „Haiduci şi Domniţe” – Moara Vlasiei (12 octombrie) şi „Legendele Toamnei” – Cernica (26 octombrie).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

↑