All posts by liber

About liber

Informatii utile, orice ai vrea sa faci. Fie ca ai chef de o plimbare cu motoru?, freeride, sa gasesti o priveliste frumoasa care sa te relaxeze sau pur si simplu sa te misti in voie intr-un /spre un loc interesant.

13 Sep

Prezentarea filmului expeditiei Khan Tengri 2010 @ Arad, 15 Septembrie ’11

Acum ceva vreme, se daduse sfoara-n tara ca opt aradeni vor sa plece in expeditie, in incercarea de a cuceri varful Khan Tengri, 7010 m, aflat la granita dintre Kazakhstan si Kirghistan. Era vorba de Sergiu Jiduc (19 ani),  Minerva Vincze, Aurel S?l??an, Ovidiu G?v?nescu, Ioan Filip, Virgil Ban, toti de la Explorer, impreuna cu Marius Orban si Sergiu Sirbu de la Altitudine. Dupa ce s-au pregatit timp de aproape un an, au plecat la drum, intr-o calatorie de aproape o luna, cu diverse opriri, pentru aclimatizare.

Oamenii au ajuns cu bine la tabara Karkara pe 24 Iulie 2010, dupa care au urcat, progresiv, la 3900m, apoi 4500m, pentru ca pe 4 august sa atinga varful Chapaev – 6200m. Pe 11 august, Sergiu si Aurel au atins varful Khan Tengri.

Dupa mai bine de un an de la expeditie, sunteti invitati la Arad, pe 15 Septembrie, de la 19:30, la Teatrul de Marionete pe strada Episcopiei, la prezentarea filmului expeditiei Khan Tengri.

Mai multe detalii aflati de la https://www.facebook.com/event.php?eid=286540781363187

 

Alte informatii despre expeditie: Explorer Club Romania

13 Sep

S-a lansat cel mai tare film de snowboarding – The Art of Flight

Incepand din acest week-end, fanii snowboarding-ului si al cinema-ului din toata lumea vor avea sansa de a gusta din experienta cinematografica pe care au trait-o aproape 3000 de fani la New York la premiera mondiala a “The Art of FLIGHT”, un film produs de Red Bull Media House in asociere cu Brain Farm Digital Cinema. Premiera, tinuta la celebrul Beacon Theatre, a primit intreaga distributie si echipa a filmului, incluzandu-i pe Travis Rice, John Jackson, Pat Moore, Mark Landvik, Nicolas Müller, Mark McMorris, Eero Niemela, Scotty Lago, Jake Blauvelt, Jeremy Jones, DCP, celebritati ca Justin Timberlake, Mike Diamond de la Beastie Boys si Owen Wilson, precum si cei mai buni surferi din lume, plus mii de fani entuziasti care au umplut fiecare scaun din sala.

 

“The Art of Flight” combina in mod egal filmari de actiune si aventura sfasietoare cu drama inevitabila intalnita pe drum, prezentand spectatorilor o oportunitate exclusive pentru a experimenta virtual din prima linie aceste incercari. Acum te poti bucura de aceasta oportunitate aproape oriunde, oricand intrucat filmul iese pe DVD si Blu-ray, pe iTunes sau ca parte a editiei limitate a cartii The Art of Flight.

 

Pachetul DVD/Blu-ray si download-ul digital sunt ambele disponibile la artofflightmovie.com/store. Filmul este de asemenea disponibil la cele mai cunoscute magazine de snowboard si magazine Quicksilver din toata lumea. Download-urile digitale ale filmului sunt disponibile in SUA, Canada, majoritatea Europei de Vest si Japonia. Intr-o ora de la postarea pe iTunes, „The Art of Flight”a devenit numarul unu in download-urile sportive cu review-uri de cinci stele la primii vieweri. Cartea ”The Art of FLIGHT” o sa fie comercializata pe artofflightmovie.com/store sau cu o cumparare a unei editii limitate a unei placi de snowboard T. Rice PRO “FLIGHT” de la Lib Tech in limita disponibilitatii. Cartea, in dimensiuni mari, in forma de album foto, care contine de asemenea filmul pe DVD si Blu-ray, prezinta imagini uimitoare si povesti exclusive realizate in timpul filmarilor la „The Art of FLIGHT” ambalate in cutia de colectie.

 

Distributia si echipa ies intr-un tur de rulare ce se intinde in 20 de locuri legendare pe teritoriul SUA si Canadei urmate de Australia, Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelanda si 15 orase europene pentru a impartasi “The Art of FLIGHT” cu o audienta globala. Turul de premiera o sa ofere spectatorilor cea mai buna alternativa de a experimenta „The Art of FLIGHT” folosind pachetul cinematografic de la Dolby Digital incluzand Dolby Screen Server DSS200 si Dolby CP750 Cinema Sound Processor folosite in majoritatea lanturilor cinematografice. Urmareste trailerele, gaseste-ti cel mai apropiat cinematograf in care se difuzeaza, cumpara filmul si produsele si mult mai multe la www.artofflightmovie.com.

 

13 Sep

Peste 50 de bikeri au participat la recunoasterea traseului Maros Bike Marathon

Clubul Sportiv Maros impreuna cu Clubul Sportiv Clujul Pedaleaza au organizat duminica 11 septembrie o tura de recunoastere a traseului scurt de 50 km. Vremea buna a scos din casa peste 50 de bikeri din judetul Cluj, intalnirea fiind confundata de catre localnicii satelor din muntii Gilaului cu un concurs real. Participantii cu varste intre 10 si 50 de ani s-au divizat pe parcursul turei in mai multe grupuri, unii dintre ei retragandu-se de pe traseu mai repede in timp ce altii au continuat pana la final.

 

 

 

Cu doua saptamani inaintea celei de-a cincea editie a maratonului s-au inscris online peste 200 de participanti din Romania, Ucraina, Ungaria si Italia, cifra fiind aproape dubla fata de aceeasi perioada a editiei precedente. Inscrierile online continua pana la data de 22 septembrie pe site-ul marathon.marosbike.ro, pe baza datelor din buletin sau a licentei UCI in cazul sportivilor Elite, pentru unul din cele doua trasee: 50 km RACE cu 1700 m total ascensiune sau 80 km MARATHON cu 2700 m total ascensiune. Inscrierile vor fi luate in considerare doar in urma achitarii taxei de inscriere care difera in functie de traseul ales si este de 50 lei, respectiv 70 lei daca se plateste pana in data de 18 septembrie.  Dupa aceasta data, taxa va fi majorata cu 20 lei. In schimbul taxei de inscriere, participantii vor beneficia de diverse facilitati pe traseu si la sosire si un pachet de start care va contine numarul de concurs cu cip pentru cronometrare, personalizat cu numele fiecarui participant care achita taxa pana la data de 13 septembrie, o pereche de manusi Maros Sport, bidon de apa, gel energizant, harta si profil altitudine, tichet de masa, souvenir de finisher.

Maratonul este organizat de catre Clubul Sportiv Maros din Cluj-Napoca, sub egida Federatiei Romane de Ciclism si a Uniunii Cicliste Internationale fiind inscris in calendarul UCI ca si class 3, ceea ce garanteaza respectarea unor standarde de organizare si premiere cat si oferirea de puncte internationale pentru Elite. Competitia insa nu se adreseaza doar sportivilor profesionisti care au ca obiectiv o mai buna clasare la nivel mondial ci si sportivilor amatori care participa fie pentru a-si depasi propriile limite fie din placerea de a pedala intr-un cadru natural exceptional alaturi de alte persoane cu aceeasi pasiune.

Competitia se desfasoara in Muntii Gilaului, in mare parte pe drumuri forestiere, avand ca punct de start-sosire curtea Motel Gilau situat langa Lacul Gilau iar ca puncte intermediare pe traseu amintim: Manastirea Muntele Rece – Paltinei (inclus odar la traseul RACE) – Balta – Racatau – Muntele Ijar – Pape – Somesul Cald – Padurea Calau.

Evenimentul este sustinut de catre Maros Sport, importator oficial in Romania pentru Cannondale, Focus Bikes, Univega, Kalkhoff, BBB Parts, Continental, Magura, cu sprijinul partenerilor High5, fotoGEAR – fotografii, Clujul Pedaleaza si este promovat de Zile si Nopti, Freerider.ro, Liberinmiscare.ro, Mbike.Ro, Ciclism.Ro, Light-Bikes.ro, EliseiMiron.com, Comunitatea Bikerilor Romani si alte bloguri partenere.

 

Mai multe detalii pe site-ul oficial, accesibil si de pe Iphone sau Android: marathon.marosbike.ro sau pe retelele de socializare: facebook.com/marosbikemarathon | twitter.com/#!/search/mbm2011

 

13 Sep

Trasee Pantelimoneze – partea 2 @ Bucuresti, 17 Septembrie ’11

Pe 28 August, am avut parte de Trasee Pantelimoneze de la Kite Bike si Cicloteque, plus o multime de alte chestii interesante de la Ma Numesc Cartier si Make a Point, care s-au intamplat in Parcul Morarilor. Si pentru ca lumea s-a simtit bine, si totul a iesit frumos, experienta se repeta, mai mult sau mai putin, pe 17 Septembrie – Make a Point lanseaza o noua propunere de petrecere a sfarsitului de saptamana la periferie. Intre 12.00 si 22.00 in imediata apropiere a aleii Florilor din Parcul Morarilor gasesti o zona re-creativa cu activitati gratuite pentru toate varstele.

 

Pe langa hamace de la Minor Swing (www.minorswing.ro), carti de la Biblioteca Alternativa www.biblioteca-alternativa.noblogs.org, slackline cu Gibbon Slackline Romania (www.slacklining.ro) si atelier de percutie cu Asociatia Macaia (www.studioparc.ro) – pe care cei care au fost in Parcul Morarilor pe 28 august le-au probat deja – la evenimentul de pe 17 sunt asteptati noi participanti din zona educatiei non-formale.

Asociatia Komunitas (www.komunitas.ro) vine cu experienta a 3 ani de proiecte in cartierele bucurestene si incurajeaza circulatia ideilor intr-o zona interactiva cu materiale de educatie urbana si ritmuri relaxante pe tot parcursul zilei.

Incubator 107 (www.incubator.com) si ai lor mesteri priceputi transmit mai departe din cunostinte tuturor celor care vor sa invete mestesugul jonglatului, impletitului de codite, origami-ului si dansurilor grecesti.

Workshop-ul de Insigne Ma numesc Cartier se continua si la aceasta editie, iar panglicile si creta colorata ii asteapta pe cei mai mici dintre participanti.

Seara este rezervata spectacolului de jonglat cu foc, proiectiilor Komunitas si lansarii de lampioane colorate.

Tot pe 17 vine randul si celui de-al doilea tur pitoresc al Pantelimonului pe bicicleta propus de Kite Bike (www.kitebike.ro) in special celor care sunt mai putin familiarizati cu cartierul. Cicloteque (www.cicloteque.ro) pune la bataie 10 biciclete, iar plecarea se face la ora 16.00 din fata centrului lor de la Universitatea de Drept. Plimbarea se sfarseste in Morarilor, cu o binemeritata leneveala in hamac.

Evenimentele din Parcul Morarilor se inscriu in seria de activitati alternative de petrecere a timpului liber din cadrul proiectului Ma numesc Cartier (http://makeapoint.ro/point/MaNumescCartier.html), desfasurat de Make a Point in Pantelimon, in perioada august-decembrie 2011.

Proiectul este realizat cu sprijinul programului Tineret in Actiune (www.tinact.ro) si al Administratiei Fondului Cultural National (www.afcn.ro).

Asociatia Culturala Make a Point aduce cultura mai aproape de oameni. Geografic vorbind. Ca initiativa de regenerare si reconversie urbana, scopul sau este de a organiza activitati culturale si artistice la periferie si de a oferi spatiu de expunere pentru mesajele creatorilor contemporani. Make a Point isi orienteaza atentia spre cartierul Pantelimon, o zona lipsita de o infrastructura publica pentru activitati de recreere, culturale sau artistice. In spatiul reamenajat al unei hale industriale din fosta Postavarie Romana, organizatia pune in practica un concept de tip „bucatarie americana”: o platforma complet functionala deschisa colaborarii cu tineri care vor sa-si puna in practica ideile si proiectele cu potential.

Pentru informatii suplimentare, nu ezitati sa ne contactati:

Alma Cazacu, E-mail: alma@makeapoint.ro , Tel.: 0734 526 563

Ioana Lazar, E-mail: ioana@makeapoint.ro, Tel.: 0724 526 264

12 Sep

Faget Tour @ Cluj Napoca, 24 Septembrie ’11

Am mai descoperit o competitie frumoasa, sub numele de Faget Tour, organizata de Asociatia Cabane de Creasta Magashegyi Menedekhazak Egyesulet, ACC-MME in colaborare cu Bogya Tamas, multiplu campion national la Orientare in alergare. Este vorba de un concurs de trail, desfasurat sub forma a doua trasee, la alegere: traseul A (pentru alergare si bicicleta, 23 km cu 600m diferenta de nivel) sau traseul B (alergare, 7 km cu 250m diferenta de nivel). Va puteti inscrie pana pe 22 Septembrie.

 

Faget Tour este un prilej de a aduna oamenii care doresc sa faca miscare in natura unde, in opinia noastra, se poate face sport in modul cel mai complex si cel mai sanatos. Sportivii de performanta pot sa-si masoare fortele pentru a castiga premiile puse in joc. [Bogya Tamas, initiatorul Faget Tour]

Taxa de participare la concurs:

  • Traseul A – 50 RON
  • Traseul B – 40 RON.

In ziua concursului taxa va fi de 60 lei indiferent de traseu.

Competitia Faget Tour se afla la a-II-a editie si in acest an sunt asteptati 150 de concurenti din Cluj-Napoca si din tara.

Padurea Faget este un loc minunat pentru excursii, sport si agrement, si, cu toate ca este foarte aproape de aglomeratia citadina, da impresia de liniste si evadare din civilizatia moderna. La evenimentul sportiv sunt asteptati sa vina iubitorii de natura, cei care doresc ca Fagetul sa ramana un loc linistit si curat in apropierea Clujului.

Faget Tour e mai mult decat o competitie sportiva, e un prilej de intalnire cu prietenii, un program de familie intr-un mediu sportiv si sanatos!

“Unul din obiectivele concursului este acela de a informa publicul ca P?durea Faget exista, este placut si sanatos in aceasta arie minunata. Totodata vrem sa amintim celor care ajung in Faget ca este bine sa pastreze aceasta natura asa cum o vede acum, sa o aduca intr-o stare mai buna, mai frumoasa” [Bogya Tamas]

Asociatia Cabane de Creasta Magashegyi Menedekhazak Egyesulet, ACC-MME este o organizatie nonprofit a carui scop este promovarea sportului si a miscarii in natura, in special la munte.

Bogya Tamas este multiplu campion national la Orientare in alergare, a castigat Maratonul Apuseni 2011.

Contact: Bogya Tamas, 0721.431.951

Pentru mai multe detalii puteti intra pe pagina evenimentului: http://faget-tour.info/

 

 

12 Sep

After-Event PlayBike – On The Rocks 2011 – Fratia Celor Mai Buni

A mai trecut un weekend, in care s-au intamplat multe. Dar cu siguranta ca cel mai important eveniment din aria ciclista a fost PlayBike – On the Rocks, editia a doua, mult asteptat, si care nu a dezamagit. Prin urmare, exact cum ne-am asteptat, sambata, 10 septembrie, o multime de brasoveni au venit la Bunloc pentru a urmari PlayBike – On The Rocks, cel mai important eveniment ciclist din ultimii ani din Romania. Alaturi de ei, entuziasti din toate colturile tarii si chiar si din afara ei au venit sa isi sustina riderii favoriti. Anul acesta PlayBike – On The Rocks a atras concurenti din Bulgaria, Croatia, Slovenia, Polonia, Austria, Marea Britanie si, evident, Romania.

 

Aflat la a doua sa editie, PlayBike – On The Rocks este deja cel mai cunoscut si mai recunoscut concurs de mountainbike downhill (coborare cronometrata cu bicicleta pe un traseu special amenajat si bine delimitat) din Romania si totodata Campionatul National oficial de Mountainbike Downhill al Federatiei Romane de Ciclism. In acelasi timp, PlayBike – On The Rocks este o competitie internationala a Uniunii Cicliste Internationale de clasa 1 Europeana (C1) in cadrul careia se pot obtine puncte UCI pretioase si premii valoroase in bani si obiecte. In toata lumea mai exista doar 11 astfel de concursuri, iar in Europa de Est acesta este singurul. Romania se situeaza astfel alaturi de tari precum Elvetia, Austria, Franta, Germania sau Marea Britanie.

In mod previzibil, actiunea a fost la cel mai inalt nivel pentru toate cele sase clase de concurs, iar atmosfera a fost electrizanta de la inceput pana la sfarsit. Antrenamentele oficiale au avut loc dimineata intre orele 9 si 12, iar in cadrul calificarilor sustinute ulterior participantii au fost triati in functie de timpii obtinuti, astfel incat cei mai rapizi dintre ei au plecat la urma pentru a garanta publicului spectacolul. Liderul de moment ocupa o pozitie privilegiata in “Hot Seat” pana cand era detronat de urmatorul mai rapid decat el, daca era cazul.

Dupa mai bine de 10 ani am avut si prezente feminine in cadrul unui concurs de downhill din Romania, ceea ce este mai mult decat imbucurator si reprezinta o promisiune pentru viitor. Le salutam cu Respect pe aceasta cale pe Andrea Radacic din Croatia si pe romancele Madalina Blaj (Arad), Petra Zagrean (Bistrita) si Dana Seleusean (Predeal) si le asteptam si anul viitor! In cele din urma a castigat detasat Andrea, urmata de Dana, Petra si Madalina, iar Dana s-a incoronat si Campioana Nationala de Downhill la clasa amatori.

Cea mai dura categorie a fost fara indoiala cea de Hardtail, dedicata bicicletelor fara suspensie spate si celor cu posibilitati materiale mai reduse. In mod clar o disputa strict moldoveneasca, castigator a fost Catalin Turcu (Campulung Moldovenesc), secondat de Petru Verestiuc (Iasi) si de Stefan Coca (Campulung Moldovenesc). Catalin Turcu este si Campion National de amatori al acestei clase.

PlayBike – On The Rocks are si o categorie de veterani si se numeste Masters. Dan Apreutesei, nascut la Brasov si stabilit la Graz in Austria, a avut cel mai bun timp si a fost urmat de fostul Campion National de Trial, Mihai Cosma (Cluj) si de polisportivul Ciprian Popescu (Brasov). Mihai Cosma isi adauga celor 5 titluri de la Trial si unul de Campion National de Downhill pentru Masters amatori.

Juniorii au avut si ei o categorie speciala, iar timpii au fost impresionanti de-a dreptul. In mod surprinzator concursul a fost castigat de Christoph Baier (Harman), care nu prea se da la downhill si a folosit o bicicleta de imprumut. Talent pur! Pe locul doi s-a situat Ionut Andrei Sava (Brasov) si pe trei Ciprian Alexandru Muresan (Baia Mare). In mod evident, Christoph Baier este si Campion National de Juniori amatori.

Categoria de Seniori PlayBike – On The Rocks a fost cea mai disputata, avand in vedere numarul celor inscrisi. Spre satisfactia publicului, cel mai rapid a fost Cezar Bajenaru (Brasov), dupa ce anul trecut obtinea locul cinci pe o bicicleta imprumutata. Pe locul doi a venit Gregor Waltos (Polonia), pe trei Gabor Pal (Miercurea Ciuc), pe patru Ionut Bodnar (Campulung Moldovenesc) si pe cinci Max Reitter (Austria).

Clasa regina a downhill-ului o reprezinta categoria UCI Elite, unde au voie sa participe doar sportivii cu licenta internationala eliberata de federatiile nationale de profil. La peste zece secunde distanta de urmatorul urmaritor, Harry Heath a adus cu sine viteza, stilul si seriozitatea din Cupa Mondiala, unde participa in mod regulat si unde a obtinut rezultate bune, precum locul 18 de la La Bresse (Franta) de anul acesta. Este ca si cand un pilot din WRC ar participa la o etapa de raliu din Romania. Dupa Harry Heath s-au clasat, in ordine, Robert Williams (Marea Britanie), Bostjan Volf (Slovenia), Radu Ianosiu-Hangan (Brasov), invingatorul de anul trecut Maciej Jodko (Polonia), multiplul Campion National Sorin Parau (Hateg), Dan Marcu (Miercurea Ciuc) si Mircea Ignat (Brasov). Harry Heath a primit si premiul pentru cea mai mare viteza contorizata in partea rapida a traseului, constand intr-un cec de 100 de Euro. Pe langa acesta, Harry si-a insusit 60 de puncte internationale UCI si premiul cel mare in valoare de 2500 de Euro, in bani si obiecte.

In cadrul Campionatului National de Downhill la clasa Elite (rideri cu licenta), s-a impus brasoveanul Radu Ianosiu-Hangan din echipa PlayBike, urmat de Sorin Parau de la Bikexpert/Santa Cruz/Troy Lee Designs si de Dan Marcu de la Surmont/Trek.

PlayBike – On The Rocks s-a incheiat seara la clubul Groove Garden din centrul Brasovului, unde riderii si-au disputat un concurs de dirtjumping si s-au petrecut pana in zori alaturi de DJ LP si prietenii sai. La proba de mountainbike s-a impus cu trick-uri spectaculoase proaspat incoronatul Campion National de Downhill la juniori Christoph Baier, iar la BMX ciucanul Demian Barnabas din echipa PlayBike/Burn Energy.

Stim ca si anul acesta PlayBike – On The Rocks a fost un succes pe linie si dorim sa le multumim pe aceasta cale tuturor celor care ne-au ajutat in cadrul evenimentului si bineinteles sponsorilor si partenerilor: Consiliul Judetean Brasov, Federatia Romana de Ciclism, Nokia, Skoda prin DelCar, INA Schaeffler, Kronospan, Sanosan, Losan, Sergiana, DHS Bike Parts, LMS, Unior, Thunder Tools, Romsoft, Kerobike, Bikexpert, Silnef, Wachman, L.Angely’s, Cityplex Brasov, Kiss FM, Zile si Nopti, DirtBike.ro, MyTEX si reteaua Mix.

PlayBike – On The Rocks nu se incheie aici! Proiectul de film PlayBike – On The Rocks este in plina desfasurare si puteti sa verificati online, pe site-ul oficial si pe Facebook, pentru concursul foto PlayBike – On The Rocks. Filmul de anul trecut a iesit asa:

 

 

REZULTATE 2011

UCI Elite:
1. Harry Heath (Marea Britanie)
2. Robert Williams (Marea Britanie)
3. Bostjan Volf (Slovenia)
4. Radu Ianosiu-Hangan (Brasov)
5. Maciej Jodko (Polonia)
6. Sorin Parau (Hateg)
7. Dan Marcu (Miercurea Ciuc)
8. Mircea Ignat (Brasov)

Open Seniori:
1. Cezar Bajenaru (Brasov)
2. Gregor Waltos (Polonia)
3. Gabor Pal (Miercurea Ciuc)
4. Ionut Bodnar (Campulung Moldovenesc)
5. Max Reitter (Austria)

Open Juniori
1. Christoph Baier (Harman)
2. Ionut Andrei Sava (Brasov)
3. Ciprian Alexandru Muresan (Baia Mare)

Open Masters
1. Daniel Apreutesei (Austria)
2. Mihai Cosma (Cluj)
3. Ciprian Popescu (Brasov)

Open Hardtail
1. Catalin Turcu (Campulung Moldovenesc)
2. Petru Verestiuc (Iasi)
3. Stefan Coca (Campulung Moldovenesc)

Open Fete:
1. Andrea Radacic (Croatia)
2. Dana Seleusean (Predeal)
3. Petra Zagrean (Bistrita)
4. Madalina Blaj (Arad)

Dirtjumping:
Christoph Baier – mountainbike
Demian Barnabas – BMX

Sorin Parau (foto Tibi Hila)

 

Roman Wilhelmer (foto Tibi Hila)

 

Radu Ianosiu-Hangan 2 (foto Tibi Hila)

 

Radu Ianosiu-Hangan 1 (foto Tibi Hila)

 

Mircea Fanatan (foto Tibi Hila)

 

Kinda Geza (foto Tibi Hila)

 

Harry Heath 1 (foto Tibi Hila)

 

Harry Heath 2 (foto Meda)

 

Harry Heath 3 (foto Tibi Hila)

 

Christoph Baier (foto Tibi Hila)

 

Podium general Elite (foto Meda)

 

Podium national (foto Tibi Hila)

 

Afterparty punct (foto Tibi Hila)

 

Afterparty Demian Barnabas (foto Tibi Hila)

 

Afterparty Christoph Baier (foto Tibi Hila)

 

12 Sep

Italo Romano – not your average skater

Italo Romano nu este skaterul pe care il vezi prin Herastrau sau Tineretului. Face skating de nivel inalt, si, in mod suprinzator, face asta fara picioare. Tipul are 23 de ani, e din Brazilia, si si-a pierdut picioarele la varsta de 13 ani, in urma unui accident de tren. Asta nu l-a oprit sa devina un skater talentat, dupa cum puteti sa vedeti si voi, in clipul de mai jos. Respect maxim!