Tag Archives: bike country

27 Apr

Traseul Bike Xcountry „Trofeul Delta Dunarii” luat la pedale de organizatori

Organizatorii Bike Xcountry din Delta Dunarii ne-au trimis detalii detaliat de in detaliu a traseului asa ca, daca tot au facut efortul de a face treaba asta, am zis sa il postam integral pentru deliciul celor interesati. 

Primele zile de primavara au însemnat pentru clubul sportiv Adventure Ride si pentru asociatia Bate Saua Sa Priceapa Iapa mult asteptata actiune de recunoastere a traseului Bike Xcountry „Trofeul Delta Dunarii”. Desi vremea nu se anunta deloc prietenoasa, putem spune ca ne-am îndeplinit obiectivele cu care am plecat în Delta, iar acestea nu au fost putine: parcurgerea în regim de cursa a distantei Tulcea- Chilia Veche – Sulina – Sfântu Gheorghe, gasirea unor variante de traseu cu care sa putem jongla în caz de vreme urâta si ploaie, asigurarea sprijinului din partea factorilor de decizie locali, primariile Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina si Sfântu Gheoghe, dar si a unor oameni din partea locului, care cunosc aceste pamânturi înca salbatice, ca pe propriile buzunare. Dar, cel mai tare ne încânta faptul ca putem oferi concurentilor deja înscrisi si celor care ne urmaresc o descriere amanuntita a traseului, cu multe fotografii si chiar un material video, inclusiv „onboard”, filmat de pe ghidonul bicicletei.

Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu – Chilia Veche, 54 de kilometri

Startul se va da imediat dupa coborârea de pe bac, am identificat un platou cu dale de beton, ideal pentru regrupare si pentru ultimele pregatiri. Platoul este îngradit cu un gard metalic, asa ca senzatia de evadare în libertatea Deltei va fi cu atât mai puternica. Se pleaca tare pe un drum de piatra sparta în directia Ceatalchioi. Drumul are multe denivelari si multe gropi, asa ca nu o sa va plictisiti si va trebui sa fiti mereu în garda daca mergeti în regim „race”. Nu apucam însa sa intram în Ceatalchioi, trecem ca fulgerul prin micul satuc Patlageanca si, la punctul de control frontiera, facem dreapta pe digul Sireasa, unde dam de „gustul” Deltei, pentru întâia data!

Urmam canalul Sireasa, pe dig, pamântul este uscat, se ruleaza rapid, iar panglica de apa este un loc de joaca al pasarilor pe care nu prea ne pricepem sa le denumim, dar punem pariu ca e vorba de lebede, gâste si alte vietuitoare pe care ne bucuram sa le vedem si sa le auzim. Intram înapoi în drumul de piatra, la podul peste canalul 36, o mica urcare distractiva, urmata de trecerea peste ecluza Pardina. Vântul bate puternic aici si peisajul pare putin nepamânteam, atât cât sa ne dam seama de aventura în care am intrat. Drumul este foarte pietros aici, asa ca va trebui sa va tineti bine de ghidon! Trecem de Pardina iar aici ne supunem mamei natura, în ce priveste alegerea traseului care ne asteapta!

Daca este uscat o luam direct pe dig, pe malul bratului Tataru si ne bucuram de pamântul bine batatorit, de rulajul rapid, de padure sau de acoperisurile discrete ale casutelor de vacanta din satul Tataru. Daca ploua, pe dig de abia trece o masina 4×4 – pe testate, asa ca ne repliem pe drumul de piatra si tragem tare. Nu am putea spune ca e plictisitor: trecem prin pâlcuri de padure si cine are timp admira panorama îndepartata a Dealurilor Bestepe, situate spre sud, tocmai pe lânga Mahmudia.

Toate drumurile duc însa spre Chilia Veche, unde ajungem dupa un parcurs de patru ore pentru un rider situat usor peste medie. Campam într-o padurice idilica, unde vor fi aduse toalete ecologice, dusuri si pentru cei dornici, distractia poate sa înceapa la focul de tabara, însa va rugam insistent, nu deranjati sportivii si pastrati curatenia.

 

Ziua II: Periprava-Sulina, 42de kilometri

Am ajuns deja în „inima” Bike Xcountry. Un transfer pe calea Dunarii cu vasul pasagera poate fi destul de solicitant: agitatie, curent, o experienta noua pentru cei mai multi dintre noi. Poate chiar de aceea, de fiecare data când am ajuns în Periprava, la cheiul plutitor al satului, când am privit lotcile care se odihnesc alene pe nisip ne-am adus aminte de filmul „The Beach”… Aici, senzatia de rupere de lume, de pace adânca se acutizeaza, dar nu avem timp pentru reverii, caci totusi, ne aflam la o cursa! Noi am avut bafta de… ploaie putem spune, caci nisipul era ud si în consecinta absolut ciclabil, dar în septembrie… 18 kilometri sunt din Periprava pâna în C.A. Rosetti si estimam push-bike-ul prin nisip la 50% din aceasta distanta.

Se trece prin padurea Letea, pe un drum destul de întortocheat, dupa care lasam minunata padure care este o zona strict protejata în dreapta si îi dam bataie pâna în C.A. Rosetti, printr-peisaj care pe noi ne-a dus cu gândul la stepe, la America Latina, la tarâmuri îndepartate. Dar, nu e nevoie sa calatoresti mii de kilometri pentru a ajunge în locuri fantastice, ele ne asteapta la noi, în Delta!

Din C.A. Rosetti, gluma se îngroasa, caci ne îndreptam spre Sfistofca, un sat izolat, odinioara de pescari lipoveni, aflat astazi în prag de parasire, un locsor care cu greu poate fi descris în cuvinte. Atinsa de o aripa de vesnicie, Sfistofca naste discutii aprinse daca aici se termina lumea sau aici ea de abia începe. Merita vazut si meditat care varianta este corecta! Desi doar câteva zeci de suflete mai traiesc aici, turlele bisericii lipovenesti se înalta vesele spre cerul albastru si e timpul sa ne scuturam de visarea din Sfistofca. Punem cap compas spre satul Letea, de aceasta data pe un drum de piatra, dam o raita prin satul de haholi (etnici ucrainieni), dupa care ne afundam din nou în spatiile aproape fara de sfârsit ale Deltei, ocolind în viteza Lacul Sarat, pentru a reintra în drumul catre Cardon. Oriunde privesti cu ochii, salbaticia te înconjoara, ochii nu se lovesc de betoane, iar aerul înmiresmat te îmbata. Cu golful Musura în stânga, ascuns de un lan de trestie, vedem deja macaralele portului Sulina în zare si ne lansam în sprintul final.

Ne mai ramâne doar sa trecem Dunarea si sa ne îndreptam spre zona de campare, la malul Marii Negre, pe plaja Sulina.

Ziua III: Sulina – Sfântu Gheorghe, 38 de kilometri

Desi cei aproximativ 40 de kilometri pe care-i parcurgem din Sulina spre Sfântu Gheorghe, pe digul care uneste cele doua localitati din Delta pot parea insuficienti unora, sa nu uitam însa sa privim cursa în ansamblu! Este a treia zi de pedalat, iar pasagera ne asteapta în portul Sfântu Gheorghe. Piatra digului este însa foarte dura si nu exageram, aici sunt zone care ca suprafata de rulaj seamana mai degraba cu forestierele din Muntii Carpati. Garantat, „pilotarea” bicicletei nu va fi plictisitoare, iar pentru un drum aproape drept, acest dig are ce oferi: trecerea peste un canal deversor, fiti fara grija, deocamdata fara apa, lacurile Rosu si Rosulet, un hotel plutitor si câteva detalii care fac deliciul oricarui explorator.

Va reamintim ca pe acest tronson se gasesc multi spini foarte… vehementi, riscul de pana fiind crescut, chiar pe ultimii kilometri, când toata lumea pare sa îsi cunoasca locul în clasament. Noi am fost scutiti de pana de aceasta data, dar … ne facem datoria sa va punem în garda. Dificultatea ultimilor sapte kilometri compenseaza distanta mai scurta a acestei zile, nisipul din apropierea portului Sfântu Gheorghe va face diferenta între cei care si-au propus sa cucereasca Trofeul Deltei Dunarii.

Urmeaza îmbarcarea pe pasagera care ne va duce înapoi în Tulcea, iar în cele cinci ore cât dureaza drumul nimeni nu se va plictisi, deoarece e timpul pentru festivitatea de premiere si petrecerea de final!

Dorim sa multumim pentru sprijin Consiliului Judetean Tulcea, primariilor Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina si Sfântu Gheorghe precum si oamenilor Deltei, care sunt alaturi de noi în aceasta aventura!

↑