Tag Archives: constanta cycling team

30 Oct

History Race @ Constanta, 20 Noiembrie ’11

Constanta Cycling Team va invita pe 20 Noiembrie 2011 ora 11:00 in parcarea Aqua Magic unde va avea loc startul primei editii History Race. Constanta History Race este un concus de ciclism in care este pusa la incercare atat pregatirea fizica a participantilor cat si cunostintele despre istoria orasului Constanta. Este un concurs pe echipe (3 persoane pe echipa) in care fiecare isi poate aduce contributia dar de asemenea este nevoie de intreg grupul pentru a merge mai departe .

Cateva cuvinte despre cum se desfasoara :

Dupa start fiecare echipa o sa primeasca un plic in care se afla o intrebare despre o locatie istorica din orasul nostru, raspunsul la aceasta intrebare o sa va conduca la urmatoarea locatie unde se va afla urmatorul plic, si tot asa pana la ultima locatie (vor fi 5 intrebari, 5 plicuri)

Intrebarile vor fi de genul : Urmatoarea d-voastra destinatie este o constructie finalizata in jurul anului 1300 de constructori genovezi.

Fiecare echipa este formata din 3 membri ( 2 + 1 capitan de echipa). Este un concurs pe echipe , participarile individuale nu sunt permise.

– Sunt permise toate tipurile de biciclete.
– Pentru a  primi urmatoarea intrebare este nevoie de prezenta intregii echipe (3 membri).
– Pe parcursul concursului participantii sunt rugati sa respecte normele de circulatie, pe traseu nu vor fi  masini de politie ori jandarmi.
– Participantii sunt rugati sa poarte casca.
– In acest concurs castigatoare este echipa care descopera toate cele 5 locatii (avand in posesie cele 5 plicuri) in cel mai scurt timp si este prezenta la final in formula completa.
– In cazul in care un membru al echipei se retrage pe parcursul cursei toata echipa este descalificata.
– Dupa confirmarea ca 5 echipe au parcurs tot traseul , concursul se finalizeaza.
– Acest concurs se desfasoara fara taxa de inscriere .
– Nu sunt categorii de varsta , participantii trebuie sa aiba 14 ani impliniti la data concursului.
– Se premiaza locurile 1 / 2 / 3 cu diplome si premii in obiecte.
– Pentru a nu exista probleme de fraudare inainte de start cu 15 min se vor extrage cele 5 intrebari din 15 posibile.
– La fiecare destinatie o sa fie prezent un oficial imbracat cu vesta reflectorizanta care va inmana plicul, dar numai daca toata echipa o sa fie prezenta.

– Toti participantii sunt rugati sa se inscrie online pe tabelul pus la dispozitie pe acest site pana la data de 18 Noiembrie 2011.

Persoanele care nu au echipa (pana la data de 18 Noiembrie 2011) nu vor participa la concurs. Pentru o mai buna comunicare pentru cei care nu cunosc destui membri sa alcatuiasca o echipa, pe tabelul de inscriere vor putea sa vizualizeze adresa de mail a persoanelor inscrise care nu au echipa.

Toate echipele trebuie sa fie inscrise (online pe site) pana la 18.11.2011 , nu se fac inscrieri la fata locului.

 

http://historyrace2011.blogspot.com/

14 Jul

Babadag MTB XC @ Babadag, Tulcea, 27 August ’11

Pentru cei care nu-si imagineaza ca in Muntii Dobrogei exista peisaje inedite si ca se pot face trasee de mountain bike, Triton Sport Constanta impreuna cu Constanta Cycling Team incearca sa demonstreze contrariul. Pentru prima data in zona de sud-est a Romaniei se va da startul unei competitii inedite de cross country, avand ca scop principal promovarea ciclismului in aceasta zona.

 

 

Locul de desfasurare al competitiei va fi in localitatea Babadag, din judetul Tulcea, la o distanta de 80 de km de Constanta, in data de 27 August 2011. Plecarea se va face de pe un platou din apropierea localitatii Babadag, de langa ruinele unei cetati romane. Traseul competitiei se va derula de-a lungul unui drum forestier, pe o lungime de 15 km, si poate fi accesibil fiecarui ciclist, indiferent de pregatire.

Pe parcursul traseului se succed zone de urcat si coborat pe drum de macadam si pamant, alternand cu zone de teren plat, dar diferenta de nivel nu este mai mare de 200 de metri in punctul maxim de urcare. Atentia concurentilor va fi pusa la incercare pe ultima parte a traseului, unde vor intalni curbe bruste si santuri adanci care trebuie abordate cu grija. Promisiunea organizatorilor este ca veti avea parte de o competitie plina de adrenalina, si ca va vor oferi certitudinea organizarii ireprosabile.

Inscrierile se pot face pe www.biciclete.ro, si, desi sunt doar 3 locuri pe podiumul de premiere, toti participantii vor fi castigatori.

Via: www.freerider.ro [link]

P.S. Am vizitat site-ul biciclete.ro, ca sa dam un link direct pentru inscriere, insa nu am reusit sa accesam pagina concursului. Probabil ca aceasta problema se va rezolva in timp.

↑