Tag Archives: fotbal

10 Jun

Vino la cea mai mare ora de sport

Poster MFB 2014_generalDolce Sport îi invită pe iubitorii de mișcare la cea de-a patra ediție a evenimentului de masă “Cea mai mare oră de sport” și la un cros caritabil la Brașov pentru susținerea copiilor bolnavi de cancer. Evenimentul este parte a campaniei pro-sănătate “Mișcarea face bine”.

Evenimentul, organizat de Dolce Sport împreună SmartAtletic şi GetFit, se va desfășura pe durata a trei zile, primul fiind programat sâmbătă, 14 iunie, în București, parcul “Lumea Copiilor”, între orele 10 – 21. Evenimentul capătă amploare la nivel național, astfel că pe 19 iulie va avea loc și la Brașov, Piața Sfatului. A treia zi a evenimentului este rezervată pentru sâmbătă, 9 august, la Mamaia, piațeta Perla.

Ediția de la Brașov a “Celei mai mari ore de sport” va include și un cros caritabil, la care sunt invitați iubitorii de mișcare care doresc să susțină familiile cu copii diagnosticați cu cancer să procure medicamentele necesare.  Fondurile obținute din taxa de înscriere, care sunt de 30, respectiv 50 RON în funcție de dificultatea traseului, vor fi donate familiilor celor mici prin intermediul Fundației Romtelecom pentru români.

“La fiecare nouă ediție a Celei mai mari ore de sport aducem discipline noi şi instructori internaționali, iar interesul publicului crește proporțional. Dincolo de mesajul că ne încurajăm publicul să ducă o viață echilibrată, alocând timp și pentru sport, anul acesta am decis să luptăm și pentru cauza copiilor suferinzi de boli grave. Este la fel de importantă pentru o societate sănătoasă, iar Fundația Romtelecom pentru români o susține de mai mulți ani,” a declarat Vlad Enăchescu, Director General Dolce Sport și susținător al campaniei “Mișcarea face bine”.

La “Cea mai mare oră de sport” din București vor avea loc demonstraţii de fitness precum Zumba, Kangoo Jumps, Body Art, Khai Bo, X-Tempo, AeroKick, Rebound AAS,  Steel Programs, TotalX30, Strike Zone, Summer Abs, KickBox, Freestyler. Vor fi amenjate și zone pentru boot camp, TRX, cycling, Nordic Walking, fotbal, dar și una pentru carturi cu pedale. Sesiunile vor fi susținute de instructori renumiţi nationali si internationali (vezi program), alături de care participanţii pot învăţa mişcări de bază sau pot efectua exerciții intense.

 „A face mișcare în mod regulat ar trebui să devină o obișnuință pentru fiecare dintre noi. Miscarea ne ajuta să eliminam stresul acumulat pe parcursul unei zile tensionate și are darul de a ne menține în formă. Bineînțeles, toate acestea ajută dacă în ecuație intră și o dietă echilibrată și sănătoasă. Sportul este o necesitate socială,” spune Vlad Stoica, președinte SmartAtletic.

„Pentru promovarea mișcării și a sănătății în rândul oamenilor, această serie de evenimente reprezintă punctul maxim de atracție, atât prin varietatea antrenorilor și a claselor, cât și prin faptul ca accesul este gratuit; ba mai mult, oferim premii și alte beneficii participanților,” a adaugat Cristi Mărgărit,  consultant în nutriție și fitness, GetFit.

Programul complet al evenimentui este disponibil pe www.miscareafacebine.ro, platforma de informare dedicată campaniei. “Mişcarea face bine” este o campanie pro-sănătate prin sport şi dietă corectă, demarată de Dolce Sport, canalul TV al Romtelecom, în anul 2011.

06 Aug

Talent Cup / Constanta, 10-12 August ’10

Academia de fotbal a lui Gica Hagi va organiza peste câteva zile primul turneu international de fotbal, din România, Talent Cup.

Evenimentul va avea loc la Constanta, în perioada 10-12 August, pe stadionul Farul. Este pentru prima oara când un club privat organizeaza în România un turneu de fotbal cu participare internationala.
Talent Cup este dedicat echipelor cu jucatori nascuti în anul 1993 (U 17).

La eveniment vor participa 4 echipe: FC Barcelona, Galatasaray Istanbul, Real Madrid si Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”.

Via si mai multe gsp.ro

14 May

Cupa “Hagi Danone” / Bucuresti, 14-16 Mai ’10

Cea de-a saptea etapa a Cupei ?Hagi Danone? va avea loc la acest sfârsit de saptamâna pe stadionul Rocar din Bucuresti. Meciurile vor debuta vineri, 14 mai 2010, la ora 08:30 cu partidele eliminatorii din competitia scolilor iar sâmbata, incepand cu ora 09:00 vor intra in competitie cluburile.

Duminica, de la ora 10:00, se vor disputa fazele decisive pentru ambele competitii; scoala care va reprezenta Bucurestiul la turneul final de la Constanta va fi cunoscuta în urma meciului de la ora 14:00, iar finalistele competitiei cluburilor îsi vor disputa calificarea începand cu ora 13:00.

La faza zonala de la Bucuresti vor participa urmatoarele echipe: CSS 2 Bucuresti (Municipiul Bucuresti), Atletic Junior Calarasi (Judetul Calarasi), CSS Slobozia (Judetul Ialomita), CS Petrolul ?95 Ploiesti (Judetul Prahova), Dunarea Giurgiu (Judetul Giurgiu) si Scoala de Fotbal ?Eugen Nae Peris (Judetul Ilfov) ? pentru competitia rezervata cluburilor si 83 de scoli din Bucuresti pentru competitia rezervata scolilor.

Cupa ?Hagi Danone? pregateste numeroase surprize si premii! Toti participantii vor primi diplome, iar cele mai bune echipe vor câstiga cupe si mai multe premii surpriza. La acest turneu, toata lumea câstiga, chiar si suporterii din tribuna. Se vor acorda premii pentru ?Cea mai frumoasa galerie?, ?Cel mai bun fotograf?, ?Cel mai bun reporter?, dar si premii constând în produse pentru participantii la tombolele organizate la stadion.?

Detalii gasesti pe www.cupahagidanone.ro

Foto: Tiberiu Minzu

25 Jul

Ursus Summer Adventure / Iulie – August ’09

Pentru cei care iubesc adrenalina, incepand din 25 iulie, pe plaja H2O din Mamaia Regele berii din Romania te provoaca la kitesurfing si wakeboarding, cele mai recente tendinte in materie de sport extrem nautic.

Distractia e completa cu intreceri de airbag BMX, volei si fotbal, la care cei mai buni sportivi vor castiga o serie de premii instant si destula bere URSUS cat sa stinga arsita verii. Noptile de sambata si duminica vor fi condimentate cu cele mai ascultate ritmuri ale verii.

URSUS Summer Adventure este prezent si in mediul online prin platforma recent lansata www.ursusadventure.ro care ofera in permanenta stiri proaspete de la locatiile dedicate distractiei si adrenalinei.

De asemenea, cei curiosi sa afle ce inseamna kitesurfing sau wakeboarding vor putea urmari pe website transmisiile live de pe plaja H2O.

banner-ursus-1

Via xtrem.ro & ursusadventure

25 Jul

Ursus Summer Adventure / Iulie – August '09

Pentru cei care iubesc adrenalina, incepand din 25 iulie, pe plaja H2O din Mamaia Regele berii din Romania te provoaca la kitesurfing si wakeboarding, cele mai recente tendinte in materie de sport extrem nautic.

Distractia e completa cu intreceri de airbag BMX, volei si fotbal, la care cei mai buni sportivi vor castiga o serie de premii instant si destula bere URSUS cat sa stinga arsita verii. Noptile de sambata si duminica vor fi condimentate cu cele mai ascultate ritmuri ale verii.

URSUS Summer Adventure este prezent si in mediul online prin platforma recent lansata www.ursusadventure.ro care ofera in permanenta stiri proaspete de la locatiile dedicate distractiei si adrenalinei.

De asemenea, cei curiosi sa afle ce inseamna kitesurfing sau wakeboarding vor putea urmari pe website transmisiile live de pe plaja H2O.

banner-ursus-1

Via xtrem.ro & ursusadventure

↑