Tag Archives: motocross ciolpani

20 May

Update – Motocross Cup @ Ciolpani, 25 Mai ’13

semnatura-motocross-cupOrganizatorii Motocross CUP pregătesc cursa de sâmbătă de la Ciolpani cu buldozere speciale, sistem de irigaţie pentru circuit şi gazon pentru spectatori

Una dintre rutinele care descriu Motocross Cup este pregătirea temeinică a circuitelor de concurs, înaintea fiecărei etape. Astfel, cu două săptămâni înainte de fiecare competiţie, are loc pregătirea la brut a circuitului pe care se va alerga: repararea rampelor, a aterizărilor, a taluzurilor, care se degradează relativ repede, în urma antrenamentelor intensive ale sportivilor.

Circuitul de la Ciolpani, cel pe care sâmbătă, 25 mai se va alerga a doua etapă a Motocross Cup, a avut deja parte de acest tratament, fiind în prezent închis, pentru ca începând de miercuri, Adrian Răduţă să execute finisările. Astfel, sportivul va utiliza o cupă de taluzare, urmând ca rezultatele cele mai vizibile să fie pe secţiunea de valuri, care vor deveni mult mai rotunde, pierzând din aspectul agresiv, ce poate fi intimidant pentru unii piloţi. Totodată, de joi, circuitul va fi udat în mod constant, cu un sistem de irigare, pentru a se împiedica apariţia prafului.

Zona de start beneficiază de un balast nisipos ce include şi piatră, pentru ca apa să se filtreze şi să nu existe băltoace care pot pune în pericol siguranţa piloţilor. Nici spectatorii nu au fost uitaţi, fanii motocrosului putând urmări manşele din spaţii foarte bine delimitate şi securizate, de pe un gazon impecabil pregătit de echipa Top Cross TCS. Nu în ultimul rând,dacă anul trecut, precipitaţiile abundente au dus la anularea cursei din motive de siguranţă, pentru sâmbătă sunt prognozate 29 º Celsius şi cer senin.

15 May

Dementor KTM Motocross Cup @ Ciolpani, 19 Mai ’12

Spectacolul continua în Dementor KTM Motocross Cup: maestrii sportului cu motor se vor duela sâmbata pe circuitul de la Gorgota-Ciolpani

A doua etapa a Dementor KTM Motocross Cup, competitia care îsi propune sa-i aduca împreuna pe cei mai buni motocrosisti din România si sa creeze o pepiniera de piloti care sa reprezinte peste câtiva ani tara noastra în competitiile internationale, se va defasura sâmbata 19 mai, cu începere de la ora 10:00.

„Pentru ca acest sport sa evolueze si în România, pe lânga eforturile sportivilor avem nevoie si de un format competitional de calitate si tocmai asta încercam sa le oferim concurentilor”, spune Ciprian Popescu (Dual Racing Team).

George Cabal este coleg de echipa cu Marcel Butuza la Vectra Zarnesti si pleaca favorit la clasa MX2, tânarul de 18 ani reusind sa îmbine cu succes pregatirea examenului de bacalaureat la un prestigios liceu brasovean cu un sport extrem de solicitant în plan fizic si psihic.

Pentru Adrian Raduta, favoritul clasei MX1, încununat anul trecut cu titlul de maestru al sportului, efortul va fi dublu, deoarece el va fi implicat în etapa de la Ciolpani nu doar ca pilot ci si ca organizator, din partea clubului Top Cross TCS. Fanii motocrosului spera ca el sa primeasca o replica puternica din partea lui Mihai Stoichescu, la rândul sau maestru al sportului, un pilot aflat într-o crestere de forma dupa o serie de probleme medicale.

Suspansul va fi maxim si la clasele mici, unde câstigatorii etapei de la Prundu, Marius Achim Popovici (AMC Bogdan Sibiu, clasa 50 cmc) si Benedek Kadar (Sugas Sfântu Gheorghe) pot face un pas decisiv spre marele premiu al Dementor KTM Motocross Cup, cele doua motociclete KTM de juniori, un SX 50 si respectiv un SX 65.

„Ca de obicei, am încercat sa ne facem bine temele, pregatind circuitul în asa fel încât etapa de la Ciolpani sa fie o sarbatoare a motocrosului românesc”, spune Adrian Raduta (Top Cross TCS).

06 Oct

KTM Motoadventure weekend @ Ciolpani, 25 Octombrie ’08

Sambata 25 Octombrie orele 10:00-17:00 si Duminica 26 Octombrie orele 10:00-15:00 pe circuitul de motocros de la Ciolpani – Drive Test cu motocicletele off-road KTM model 2009!

La testare poate participa orice detinator de permis de conducere categoria A care are echipament de protectie complet si ii capabil sa manuiasca decent un KTM off-road (adica sa nu se faca varza pe acolo si sa strice ziua).

Daca vreti mai multe informatii puteti merge la Showroom-ul KTM Moto Adventure! Ii o ocazie care nu merita pierduta, totul e sa va tina bojicii si sa nu faceti in pantaloni cand calariti frumusetea asta de motor :)

↑