Tag Archives: se deschid partiile la arena platos

06 Dec

De deschid partiile la Arena Platos @ Paltinis, 8 Decembrie ’12

“Sâmbata, 8 decembrie, se deschide cel de-al treilea sezon de schi si snowboard la Resortul Arena Platos din Paltinis. Temperaturile scazute din aceasta saptamâna au permis utilizarea tunurilor de zapada, care lucreaza la foc continuu de luni noapte. Prima pârtie, pârtia D, a fost deja acoperita de zapada artificiala, va fi nivelata în cursul zilei de astazi si va fi pregatita în conditii optime sâmbata, în prima zi de schi a noului sezon. Sâmbata, pârtia D se va deschide la ora 10 si se va închide la ora 22.

La Arena Platos functioneaza în acest moment 10 tunuri de zapada, alimentate dintr-un lac artificial cu o capacitate de 15 mii de metri cubi. În functie de temperatura de afara, tunurile de zapada pot lucra la o capacitate cuprinsa între 200 si 500 de litri pe minut. „Vremea ne-a dat o mâna de ajutor. A fost destul de frig în prima parte a saptamânii si asteptam temperaturi si mai scazute în zilele ce vor urma. Astfel, vom putea pune tunurile la capacitate maxima si sa pregatim cât de curând si restul pârtiilor”, spune Martin Freinademetz. La începutul saptamânii viitoare va fi deschisa si pârtia A.

În prima zi a noului sezon, pe sibieni îi asteapta o gramada de surprize la Arena Platos. Pe lânga zapada perfecta pentru schiat, Arena Platos îi asteapta cu reduceri de 50% la skipassurile de zi si de weekend si la închirierea echipamentului. „Sunt convins ca interesul e mare si prietenii nostri de abia asteapta sa schieze. Dar pentru ca pârtia nu poate satisface atât de multe persoane ne-am gândit ca aceasta prima zi a noului sezon sa fie mai degraba o petrecere a zapezii decât o zi dedicata exclusiv schiatului”, mai spune Martin Freinademetz. Prin urmare, în prima zi de schi a noului sezon va avea loc si prima petrecere, în apres-schi. „În fiecare weekend, la Arena Platos, vom avea câte un eveniment. Sâmbata am pregatit un warm-up party, o avanpremiera la petrecerea de Revelion.

De Anul Nou, avem deja anuntati trei DJ-i si vom avea o gramada de surprize, pe lânga faptul ca de Revelion se va schia gratis între ora 22 si miezul noptii. Doi dintre DJ vor fi alaturi de noi la warm-up party-ul de sâmbata”, spune Cristina Badiu, PR manager la Arena Platos. Sâmbata, toate bauturile din bar vor putea fi comandate la jumatate de pret. Duminica, pârtia D va fi deschisa între orele 10 si 17 urmând ca de saptamâna viitoare sa fie deschisa si pârtia A. Pâna în data de 23 decembrie, pârtiile vor functiona miercuri si vineri între orele 17 si 22, sâmbata între 10 si 22 si duminica între 10 si 17.”

↑