Si uite ca s-a intamplat si a doua editie a Semi-Maratonului International al Bucurestiului. A fost o zi frumoasa, cu foarte multa lume la start si o atmosfera relaxata de duminica. 

Am decis sa urmaresc mai indeaproare competitia principala, cea de semi-maraton, sau 21,097 km, care i-a dus pe participanti prin mai multe puncte alea Bucurestiului. Traseul care a inceput si s-a incheiat in Piata Constitutiei,  a mers pe bulevarul Unirii, a vizitat Stadionul National ca spre final sa urce putin dealul pe Calea Victoriei pana la Novotel. Pentru mine a fost a doua experienta de fotograf al unui maraton si a reprezentat o adevarata provocare sa ajung in mai multe locuri pe durata a doua ore. Insa a meritat tot efortul pentru ca am putut sa surprind toate starile posibile, de la entuziasm la oboseala, de la galagia grupului la inceput de drum pana la pasii linistiti pe masura ce ne apropiam de final.  

Cred ca una din cele mai frumoase concluzii dupa ziua de ieri a fost ca am simtit ca incepem sa ne obisnuim cu ideea unor astfel de evenimente in oras. Desi inca departe de a avea un public care iese in strada sa incurajeze alergatorii, incepem sa avem un public care devine curios si, mai mult, un public care nu mai contesta cu vehementa problemele de blocare a circulatiei si diferite alte detalii organizatorice.

Evenimente ca maratonul de ieri incep sa fie o prezenta constanta in calendarul anual si atrag din ce in ce mai multa lume. Pe masura ce va deveni din ce in ce mai greu sa nu sti pe cineva care participa la competitie vom deveni cu totii sustinatori mai mari. Iar pentru cei care alearga sustinatorii si incurajarile de pe margine echivaleaza cu o doza de energie… De fiecare data cand au trecut pe langa aparatul de fotografiat sau pe langa cineva care ii incuraja si le zambea, alergatorii indiferente de varsta sau de starea de oboseala gaseau in ei energia de a zambii si a continua pe drumul lor mai optimisti ca vor ajunge pana la capat.