All posts by liber

About liber

Informatii utile, orice ai vrea sa faci. Fie ca ai chef de o plimbare cu motoru?, freeride, sa gasesti o priveliste frumoasa care sa te relaxeze sau pur si simplu sa te misti in voie intr-un /spre un loc interesant.

23 Jun

Moto GP – Assen / 24-26 Iunie ’10

Moto GP ajunge in weekend pe circuitul de la Assen in Olanda. E un circuit care are multe curbe rapide si pilotii se simt foarte bine acolo (era si mai fain inainte de modificarile aduse acum cativa ani). Puteti spune ce vreti dar fara Rossi …

La categoria Moto 2 lucrurile sunt incurcate rau. Toni Elias a terminat ultima cursa in a doua parte a clasamentului si Shoya Tomizawa abia pe 6. Mult mai intereant decat Moto Gp unde lucrurile devin periculos de anoste … sper sa se trezeasca repede pilotii si sa avem parte de spectacol!

FOARTE IMPORTANT – Cursa se tine Sambata nu Duminica asa cum suntem obisnuiti!

Foto motogp.com

22 Jun

Monowalker – pentru iubitorii de outdoor

Monowalker te ajuta atunci cand te hotarasti sa “explorezi” la picior sau cu bicicleta. In loc sa te chinui sa iti cari toate cele, monowalker e un accesoriu care preia greutatea si te ajuta sa te bucuri de ce vezi fara sa fi nevoit(a) sa iti montezi stergator pe frunte pentru a te scapa de sudoare :)

E un accesoriu interesant care eu zic ca merita sa il luam in considerare … daca chiar suntem impatimiti de iesiri in natura!

Via si mult mai multe informatii, poze si detalii tehnice pe monowalker.com

21 Jun

In weekend a fost Cursa Ratustelor in Timisoara

Nu imi vine sa cred ca nu am stiut de evenimentul asta! Rotary Timisoara a organizat in 20 Iunie, pe Canalul Bega din Timisoara, Cursa Ratustelor!

Cursa a avut loc între Podul Traian si Podul Tineretii  în doua etape. Într-o prima faza, au fost lansate cele 30 de ratuste sponsor, direct de pe malul Canalului Bega. Dupa finalizarea acestei curse, de pe Podul Traian, au fost aruncate în apa 6000 de ratuste de concurs, dintr-o autobasculanta. Cursa a fost urmarita de spectatori de pe cele doua maluri ale canalului Bega.

Ratustele sponsor au participat la doua competitii diferite, acordându-se premii pentru cea mai frumos decorata si pentru cea mai rapida ratusca!

Fiecare din cele 6000 de ratuste participante la concurs a avut un numar virtual. Ratustele au putut fi adoptate cumparand unul sau mai multe bilete la concurs. Participantul care a adoptat ratusca ajunsa prima la finish a castigat marele premiu in valoare de 1000 euro. Costul unui bilet a fost de 5 lei.

Foto: agenda.ro

21 Jun

Zumba fitness

Zumba este un nou trend in fitness, program inventat de catre un instructor columbian care s-a gandit sa imbine dansurile latino-americane cu elemente de aerobic. Programul este conceput in asa fel incat vei arde grasimi, vei consuma calorii si iti vei tonifica intreg corpul fara sa iti dai seama.

Via si mai multe zumbadance.ro

18 Jun

Principalele categorii ale freestyle-football

Air moves/lower-body moves: scheme facute cu picioarele (cu partea inferioara a corpului, de aici si denumirea de lower)
Sitdown moves: scheme facute stand jos. Pot fi folosite orice parti ale corpului (picioare, cap, umeri)
Upper-body moves: scheme facute cu partea superioara a corpului – cap, umeri, piept, ceafa.
Ground-moves: scheme facute cu mingea fiind in contact permanent cu solul. Aceasta e singura categorie a freestyle-football care se apropie de fotbalul normal, aceste trickuri/scheme putand fi flosite foarte bine intr-un meci de futsal.

18 Jun

Romanian Boat Show / Portul Tomis, 16-20 Iunie ’10

In perioada 16-20 iunie, in Portul Tomis, va avea loc evenimentul Romanian Boat Show 2010, targul traditional de barci, yachting si echipament nautic.

Programul de vizitare este urmatorul: miercuri (16 iunie): 14.00-20.00, joi (17 iunie) – duminica (20 iunie): 10.00-20.00. Accesul vizitatorilor se poate face fie pe baza de invitatie, fie pe baza de bilet cu valoare fixa de 5 lei.

18 Jun

Eco Greenland / Ticu Lacatusu si Cornel Coman ? succes deplin pentru România

Românul cu 5 premiere mondiale în alpinism a reusit traversarea calotei glaciare a Groenlandei pe un traseu neparcurs de niciun român pâna în prezent

Bucuresti, 16 iunie 2010 ? Proiectul Eco-Greenland si-a atins toate obiectivele si a fost încheiat cu succes de catre Ticu Lacatusu si Cornel Coman. În cadrul expeditiei ce s-a desfasurat în doua etape, în 2009 si 2010, cei doi alpinisti si-au propus sa escaladeze un vârf virgin, sa cucereasca cele mai înalte trei vârfuri din Arctica si sa traverseze calota glaciara a Groenlandei pe cel mai lung traseu parcurs pâna în prezent. Odata cu finalizarea traversarii calotei glaciare pe 10 iunie 2010, obiectivele au fost atinse, astfel ca proiectul Eco-Greenland a devenit o premiera mondiala.

Eco-Greenland 2010 a însemnat 650 km pe schiuri, în 37 de zile, pe un frig pe care multi dintre noi nu îl putem imagina, frigul arctic (-30 grade). 650 km în care au carat 100 kg fiecare. 37 de zile în care nu au avut prieteni, familie, stiri, televizor, informatie, lucruri atât de uzuale, pe care cei mai multi dintre noi nu le apreciem la justa lor valoare. -30 de grade cu vânt polar, viscol, furtuna si un orizont atât de alb încât dezorientarea si deziluzia devin prieteni de nadejde. Un Eco-Greenland 2010 în care presiunea psihica depaseste provocarea fizica, iar concentrarea si efortul mental devin unelte de supravietuire.

Pe 19 aprilie Ticu si Cornel plecau catre Groenlanda, spre ceea ce se preconiza a fi o mare provocare, însa ce a urmat a depasit pâna si asteptarile lor. Natura li s-a împotrivit pentru prima data când temperaturile înca nu atinsesera punctul de înghet, undeva departe de calota glaciara: în Copenhaga. Atât de celebrul nor vulcanic islandez i-a tinut blocati întâi în Danemarca si apoi în Islanda timp de 10 zile. Acesta a fost primul punct de cotitura al expeditiei: rezervarile în lant facute cu mult timp în urma si atât de atent planificate s-au dat peste cap. Însa exploratorii nu s-au dat batuti, au refacut itinerariul, astfel ca pe 29 aprilie, ora 17:00, ora României, încep traversarea insulei Groenlanda, de la est la vest, pentru a atrage atentia asupra topirii calotei glaciare. Cu schiurile captusite cu piele de foca si carând 180 de kilograme de echipament, cei doi exploratori si-au început calatoria. În cele 37 de zile petrecute au trecut prin momente critice, în care parea ca totul li se împotriveste. Disconfortul fizic, presiunea psihica, dorul de casa si de cei dragi, toanele naturii, toate dau o dimensiune si mai mare reusitei lor. O reusita ce merita aplaudata la scena deschisa si pe care Ministrul Secretar de Stat Doina Melinte a decis sa o recunoasca în numele Institutiei pe care o reprezinta, prin premierea celor doi exploratori în cadrul conferintei de presa ce a avut loc miercuri, 16 iunie la Muzeul de Geologie.

Multumim sponsorilor:

Sponsor principal: Baumix.

Sponsori: Dacorom, Moldocor, Rifil, Allianz Tiriac, Nikon.

Parteneri:  Automobile Bavaria, Geomed, Primaria Piatra Neamt, Vaude, Edelrid, Garmont, Mountain Organizator: Clubul Montan Român.

Parteneri media: TVR, Gazeta sporturilor, gsp.ro, Smart FM, Thinkoutsidethebox.ro, Descopera, Alpinet, Kamikaze, Flacara, Rebus

—————————————————————————————-

Despre sponsorul principal Baumix:

Baumix este unul dintre cei mai importan?i producatori de materiale de construc?ii, prezent pe pia?a din România din 2003. Compania are la ora actuala sase linii de produc?ie la Ploiesti cu o capacitate de produc?ie de 35.000 tone lunar.

Gamele de produse oferite se adreseaza segmentului de renovari si lucrari de mici dimensiuni, iar prin intermediul gamei profesionale, Baumix se adreseaza firmelor specializate si acopera zona de finisari interioare si exterioare, incluzând din acest an si produse de rasini epoxidice pentru finisarea pardoselilor industriale. Pe lânga aceste solu?ii complete, producatorul include în portofoliul sau de produse o gama extinsa de aditivi pentru mortare si betoane.

—————————————————————————————-

Povestea Eco-Greenland 2010

Pe 1 mai Lacatusu si Coman se trezesc îngropati în zapada care a cazut toata noaptea. Abia reusesc sa strânga cortul si pornesc iar la drum prin ninsoarea deasa, având în fata un urcus continuu de 250 de kilometri, pâna pe acoperisul calotei.

Pe 3 mai, dupa doar 11.5 kilometri parcursi în doua zile, situatia era din ce în ce mai dificila: ?este a treia zi de ninsoare continua, iar vizibilitatea s-a redus la 20 de metri. Sa ocolesti crevasele si seracurile din gheata ramâne extrem de dificil?, transmiteau românii prin SMS.

Ziua de 5 mai ora 9:30 îi gaseste în cort, blocati, fara vreo perspectiva de a pleca undeva curând. Vizibilitatea s-a redus la 3 metri. GPS-ul  se descarca mereu, iar sansele de deplasare scad cu fiecare minut ce trece. Noaptea, temperaturile coboara pâna la -25 grade.

Înca doua zile si doar 15 kilometri parcursi. Pe 7 mai ceata si ninsoarea sunt urmate de rafale de vânt de pâna la 60 km/h. Totusi, Lacatusu si Coman merg 16 kilometri avansând doar 130 de metri în altitudine. Seara e cel mai rau. Sunt nevoiti sa ridice ziduri de 1 m în jurul cortului pentru a-l proteja de vântul care spulbera zapada înghetata. Cu toate acestea dimineata îi gaseste cu cortul pe jumatate îngropat în zapada.

Pe 11 mai jumatate din provizii s-au epuizat si mai sunt înca 130 de metri diferenta de nivel de urcat. Ticu si Cornel sunt în alt punct de cotitura: ?Daca vremea va fi la fel de proasta, în ritmul de acum nu putem reusi?, scria Lacatusu. Seara vremea se înrautateste si mai rau: Zeita Furtuna e cu noi. Cum e sa montezi cortul la vânt de 100 km/h, înotând prin zapada la -26 grade? Un cosmar. Nicio sansa pentru miniaragaz, asa ca avem o cina cu adevarat rece: un salamior, o bucatica de brânza si o ciocolata.? Povestea Ticu prin SMS, pastrându-si simtul umorului.

A doua zi, pe 12 mai, cortul este imposibil de deschis din cauza vântului. Mâncare putina, zapada multa, este decorul exploratorilor la 9.00 dimineata. Vântul naprasnic si vremea din ce în ce mai furioasa contureaza perspectiva sumbra a unui ciclon. Vesti despre alte doua expeditii, una norvegiana si o expeditie comerciala britanica ajung în România: ambele sunt blocate mai jos decât echipa româneasca, în imposibilitatea de a mai avansa. Echipa norvegiana are un membru ranit si asteapta sa fie recuperata de un elicopter.

Izolarea se prelungeste si pe 13 mai. Seara temperaturile ating -32 de grade, însa cei doi se declara victoriosi asupra miniaragazului si reusesc sa prepare o supa calda. Urmeaza o noapte alba.

Pe 14 dimineata norocul pare a zâmbi timid. Vântul s-a mai domolit si se întrevad sperante de a degaja cortul. Dupa trei ore de munca asidua, caci zapada înghetata nu se da dusa prea usor, reusesc sa porneasca la drum la ora 13.00. În ciuda ninsorii care nu s-a lasat prea mult asteptata, parcurg 15 km.

?Ieri a fost o zi “frumoasa? si fara vânt, dar, din pacate, zapada cazuta ieri noapte a facut din nou deplasarea foarte dificila. Am mers în 8 ore, 15 km, în care a trebuit sa batem mereu pârtie prin zapada înalta de 1 metru. Temperatura care seara a ajuns la -25C a scazut noaptea la -32C ceea ce pentru noi a fost crunt…sacii de dormit si cortul sunt ude, nu s-au uscat dupa furtuna. Înca o noapte grea! Acum a reînceput sa bata cu putere vântul?, relata Ticu Lacatusu conditiile din ce în ce mai dificile din 16 mai.

Pe 17 mai a reînceput izolarea. Previziunile meteo optimiste primite de Cornel si Ticu s-au dovedit idealiste, caci natura si-a aratat din nou col?ii: ziua aniversarii a 15 ani de la escaladarea Everestului i-a gasit pe cei doi blocati în cort si fara nicio sansa de a ajunge la sanii dupa provizii.

În schimb, în urmatoarea zi, lucrurile par a se domoli. Ticu acorda un interviu telefonic pentru Radio România Actualitati si apoi pornesc la drum, în pofida vântului de 50 km/h. Însa Cornel se resimte dupa zilele grele si are probleme: dureri de stomac. Pentru a putea înainta, Ticu a atasat sania lui Cornel la ale sale, astfel greutatea saniilor lui Lacatusu atinge 140 kg. Cu toate astea, au aparcurs 30 km, iar ca premiu Cornel primeste cel mai bun analgezic: vodca finlandeza si gin.

18 mai a însemnat doar 14 km parcursi pe vânt puternic, ceata si minus 26 de grade. Este ziua lui Cornel, iar natura a tinut cont: pe seara vântul s-a domolit ca prin minune, astfel ca cei doi au putut sarbatori linistiti.

Pe 20 mai, exploratorii întâlnesc o alta ?echipa?, primele fiinte vii pe care le vad dupa 20 de zile: 5 pasari. A doua zi, o echipa, serioasa de aceasta data, de 4 norvegieni, care facea traversarea în sens invers s-au intersectat cu traseul românilor.

Dupa câteva zile fara incidente sau peripetii, pe 25 mai românii ating culmea, cel mai înalt punct al calotei glaciare. Însa asta nu înseamna ca traseul de coborîre este mai usor, având în vedere ca traseul se îndreapta spre coasta. Se coboara efectiv cam 1 m la 100 parcursi.

Din 26 mai cei doi au în sfârsit noroc de o vreme aproape ideala: cer senin, zapada buna si o adiere recomfortanta din când în când. Românii se îndreapta fara probleme catre o fosta baza militara americana, unde spera sa gaseasca un loc mai cald de dormit, macar. Pe 29 mai, când au ajuns la baza, dezamagirea a fost cu atât mai mare când au gasit doar o epava imensa de metal, cu un interior congelat la -40 de grade. Deziluzionati, exploratorii au montat tabara. La trezire, Cornel visase sosirea la radar, unde pe un biletel scria: ?Ticu si Cornel, aici aveti doua sobite, una pe benzina si una pe motorina. În magazia alaturata prietenii vostri v-au lasat si benzina si motorina ca sa va încalziti?

Din 2 iunie situatia s-a înrautatit dramatic. Din cauza vremii calde, de aceasta data, gheata se topeste masiv. La doar 17 km distanta de obiectivul final al expeditiei, extrema vestica a calotei, Ticu si Cornel sunt înconjurati de suvoaie de apa, lacuri, iar înaintarea pe gheata subtiata devine imposibila.

Pe 3 iunie, au reusit sa inainteze 27 km la adapostul noptii polare. Pe 4 iunie dimineata la ora doua au pornit din nou. La câteva ore, Cornel a facut prima baie arctica: gheata i s-a rupt sub schiuri si a cazut în apa înghetata. A urmat Ticu. Izolati pentru a treia oara, de restul lumii îi desparte un lac înghetat imens. Autoritatile din Groenlanda le interzic sa mai înainteze si iau legatura cu asiguratorii, parteneri ai expeditiei, Allianz Tiriac, pentru începe formalitatile de recuperare a românilor cu elicopterul. Ticu si Cornel, la doar 17 kilometri de victorie, refuza însa îmbarcarea în elicopter.

5 iunie a însemnat victoria lui Ticu Lacatusu si a lui Cornel Coman asupra tarâmului înghetat. Obositi, înfrigurati pâna la oase, dar cu toate obiectivele împlinite, cei doi asteapta acum elicopterul ce întârzie sa apara. Din cauza topirii masive a ghetii, elicopterul nu poate ateriza sa îi duca pe români catre civilizatie.

Abia pe 6 iunie elicopterul îi recupereaza, urmeaza dulcele drum spre casa.

Aceasta este povestea incredibila Eco Greenland 2010. Doi oameni care timp de 37 de zile si-au împins limitele, si-au depasit toate barielrele si au reusit o performanta demna de cartea recorurilor: cel mai lung traseu parcurs pe calota glaciara groenlandeza. Toate acestea n-ar fi fost posibile fara sustinerea partenerilor, a partenerilor media, a firmei de asigurari Allianz Tiriac si a sponsorului principal Baumix.

Cei care au facut posibila decolarea lor din Groenlanda, Allianz, povesteau despre experienta: ?Pentru Allianz-Tiriac Asigurari este o onoare sa fi jucat un mic rol în aceasta aventura încununata de succes. Am fost permanent cu gândul si cu sufletul alaturi de acesti temerari si, de aceea, atunci cand am fost chemati pentru a le acorda sprijin, nu am ezitat. Acesta a fost, în fond, rolul nostru, pe care ni l-am asumat în cadrul parteneriatului cu cei doi exploratori: sa fim pregatiti pentru a interveni daca situatia o impune. Noi suntem convinsi ca Ticu si Cornel deja se gândesc la o viitoare provocare si speram ca, atunci când ea se va fi conturat, Allianz-Tiriac sa ramâna optiunea lor ferma pentru un nou parteneriat în domeniul acoperirii riscurilor”. a declarat Marius Onofrei, purtatorul de cuvânt al Allianz-Tiriac.

18 Jun

101 Zile de Cultura – Tabara de creatie si promovare a Artei / 14 Iunie – 26 Septembrie ’10

Cea mai lunga tabara de arta si cultura de pe litoralul romanesc a ajuns anul acesta la editia a 3-a. Din 14.6 pana tarziu in toamna ne dorim sa umplem Curea cu Artisti, si cu voie buna, creativitate si mai ales arta si cultura de calitate sa ne incantam vizitatorii dar mai ales sa ne simtim bine facand ceea ce ne place, arta.

Proiectul acesta se doreste a fi unul peste generatii si interarte, un spatiu in care vom comunica, ne vom imbunatati aptitudinile, si mai ales ne vom sustine reciproc. Punctul culminant al fiecarei sesiuni il reprezinta Vernisajul prin care apreciam si promovam cei mai buni artisti ai fiecarei sesiuni, si in final ai intregii perioade de creatie cultural artistica.

Ce: Tabara de creatie artistica
Cine: orice artist talentat, pasionat si dornic sa se exprime.
Cand: din 14.6 pana pe 26.9.2010
Unde: la Costinesti – http://101zile.wordpress.com , http://101zile.blogspot.com/
Nivel: de la novici la maestri sunt toti bineveniti, incurajam omenia si darul din preaplin.
Varsta: nu are importanta, talentul, dedicatia si pasiunea conteaza mai mult
Beneficii: Vernisaj, Promovare, Spatiu si timp propice creatorilor, Indrumare profesionista, Mediu unic in Romania
Oferta: la un grup de 6 oferim un loc gratuit. La 12 mai primiti inca 2 locuri din partea noastra.
Cost: 600 Ron pentru 7 zile [include cazare, 3 mese pe zi, vernisaj, promovare, indrumare],
* Participantii isi vor aduce materialele si uneltele necesare. [exceptii: sculptura si modelaj in lut]

Asteptam artisti din toate colturile Romaniei si Moldovei.

Mai multe informatii: http://101zile.wordpress.com , http://101zile.blogspot.com/ , Striblea Sorin – 0724.940.036 [Vanzari]

15 Jun

Moto GP – Silverstone / 18-20 Iunie ’10

Dupa 24 de ani circul Moto Gp se intoarce pe circuitul de la Silverstone! Din pacate nu il vom avea pe Rossi la start (pentru cateva curse de acum incolo) … pacat. Lorenzo are un avantaj de 25 de puncte in fata lui Pedrosa si, daca nu face vreo tampenie, nu mai are concurenta serioasa pentru titlul mondial.

Iata cum arata programul cursei de Duminica, putin modificat fata de ordinea cu care ne-am obisnuit pana acum (adica cursa de 125cc va fi ultima).

Foto motogp

12 Jun

Underwater Base Jump / de vazut!

“World champion freediver Guillaume Nery special dive at Dean’s Blue Hole, the deepest blue hole in the world filmed entirely on breath hold by the french champion Julie Gautier.”

Aceasta “gaura albastra” are o adancime de 110m si nu este cea mai mare din lume (Zacaton in Mexic – 335m). Daca vreti sa stiti cum s-au format aceste locuri, click aici

11 Jun

Cupa Vanturarita / Valea Otasaului, 11-13 Iunie ’10

CUPA VÂNTURARITA 2010

Editia XXVI

11 ? 13 iunie 2010 Valea Otasaului

Masivul Buila-Vanturarita, M-tii Capatanii

Programul concursului:

Vineri, 11 iunie 2009

12:00-22:00 ? Sosirea participantilor

22:30 ? Sedinta tehnica;

Sâmbata, 12 iunie 2009

07:00 ? Desteptarea

08:00 ? Start în probele de teste teoretice, regularitate, alpinism (în unul din posturile din traseu) si orientare

22:00 ? Proba cultural-artistica;

Duminica, 13 iunie 2009

08:00 ? Start în proba de cross montan

09.30 ? Afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor

10:30 ? Festivitatea de premiere

11:00 ? Igienizarea taberei si defluirea participantilor.

Via si toate informatiile floaredecolt

↑