Tag Archives: alergare

30 Apr

Alearga pentru viata @ Bucuresti, 9 Mai ’15

apv_bannersite

În data de 9 mai, în Rectoratul Universității Politehnica București, începând cu ora 13:00, Liga Studenților Electroniști, în colaborare cu Asociația Down Plus București, organizează un cros caritabil, pe diverse categorii de vârstă, ce are ca scop atât adunarea fondurilor necesare ajutării a 15 copii cu sindrom Down, cât și promovarea unui stil de viață sănătos și activ în rândul tinerilor (și nu numai).

Ilinca, Antonio, Anastasia, Matei, Dragos, Mihai, Georgiana, Alex, Silviu, Stefan, Gabriel, Larisa, Bogdan, Codrut, Ana Maria și Teo sunt cei 15 copii afectați de boala necruțătoare numită Down. Sunt multe care îi despart – familii diferite, pasiuni diferite, vise diferite, dar sunt multe care îi apropie, printre care și faptul că toți fac parte din Asociația Down Plus București, asociație înființată chiar de un părinte care știe ce înseamă această boală la un copil. Dar viața lor de zi cu zi poate fi făcută mai frumoasă dacă ne implicăm cu toții, depunând un efort infim.

Astfel, în schimbul unei taxe de participare simbolice(10 lei), ORICINE poate participa la crosul și campania „Aleargă pentru Viață”. Toate fondurile rezultate în urma organizării crosului vor merge către Asociația Down Plus București și toți participanții vor primi diplome și medalii.

Accesând www.aleargapentruviata.ro, puteți afla toate detaliile despre:

  • Taxa de înscriere și cum puteți dona pentru Asociația Down Plus
  • Desfășurarea evenimentului în funcție de categoriile de vârstă
  • Modalitatea de înscriere
  • Modalitatea de a sponsoriza sau de a promova evenimentul

Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/871973379536745/

Vă așteptăm să alergăm împreună, pentru a le face viața mai ușoară celor 15 copii din Asociația Down Plus București. Implică-te și tu, ALEARGĂ PENTRU VIAȚĂ!

08 Apr

Trans Italia – Ultramaraton @ Spezia – Ravenna, 12 Iunie ’15

11108834_879132692144938_7427770279896299516_n

Bogdan ne invita la un ultramaraton care face ce nu au reusit multi in istoria veche sau moderna…sa taie Italia in doua 😉 O cursa pentru cei puternici si bine pregatiti in primul rand mental.

Uite ce spune Bogdan:

Te invit la cursa mãrilor, unicul Ultra Maraton care desparte doua mari, chiar trei pentru cã la Ravena se intalneste Adriatica cu Mediterana iar finishul este la marea Tireniana. Trans-Apenin deoarece se traverseaza tot lantul muntos Apenin , rezervatia naturala Apeninã , vom alerga pe 9 tipuri de relief: nisip, asfalt, pavate, macadam, iarba, stanca, pietris, bolovanis, lespezi si covor de conifere .

O cursa de 257 kilometrii cu o singura etapa, se alearga non stop, se carã in spate hrana, apa, haine si trusa de prim ajutor. Minunatia acestui Ultra ramane peisajul Apenin cele doua regiuni Emiglia Romagna si Toscana, estimam 30 ore de alergat, cu 2 opriri de baza , in Medicina si in Aula.

Nu exista pe traseu puncte de hidratare, nici alimentare. Nu se cere taxa de participare , se ofera numar , cip si la sfarsit medalie Trans-Italia .

Anul acesta ni s-a alaturat si Roxana Visinescu, o tanara de 20 ani studenta , violonista , o tanara cu un caracter mare si un curaj si mai mare.


UltraBagul meu va fi cel mai greu deoarece am sa car in spate si medalii, baterie pentru a alimenta gadgeturile de tip GPS si eventual un telefon , camera cu kit gopro pentru a face un scurt-metraj.
Va astept cu drag la start , nu exista concurenta, cine termina aceasta cursa este castigator, orice timp scoate. Simplul fapt ca alergi 257 kilometrii pe toate formele de relief , noapte, frig etc te trece direct la castigator.

18 Mar

Timotion @ Timisoara, 25 Aprilie ’15

nike-running-adgym-buzz-may-2010-dvtmdd8n

În câteva cuvinte, acest eveniment de alergare în masă inseamnă: prietenie, comunitate, speranță, implicare.

Timișoara este primul oraș din România în care joggerii amatori s-au organizat într-o comunitate care promovează alergarea și le oferă ajutor în mod voluntar începătorilor, celor care își doresc să facă mișcare pentru sănătate. Aceasta este misiunea Alergotura, organizatorul principal al Timotion.

Uniți de ceea ce a devenit o pasiune comună, de alergare, membrii Alergotura și-au propus să aducă împreună mai multe organizații, instituții, persoane, pentru a crea un eveniment al orașului în cadrul căruia să ne bucurăm de beneficiile mișcării în aer liber și de ceea ce putem construi împreună.

Cursele de alergare propuse sunt pentru puterile oricărui doritor, antrenat sau mai puțin antrenat. Pentru cei din prima categorie este o ocazie de a participa la semimaraton pe un traseu plăcut sau pe o distanță de 5 kilometri. Pentru cei neantrenați este un prilej de a se convinge că pot parcurge 2 kilometri într-un ritm mai alert.

Și pentru toți cei care vor veni la Timotion este un prilej să fie generoși, să se implice în comunitate, pentru a contribui la împlinirea unor proiecte locale. Fiecare participant va putea dona taxa de înscriere pentru un proiect din comunitate a cărui realizare depinde și de noi.

04 Mar

Runfest @ Cernica, 19 Aprilie ’15

RUNFEST start

Editia de primavara a RUNFEST va lua startul intr-o zona deosebit de atractiva, in imediata vecinatate a Phoenix Aventura Parc, de pe malul lacului Cernica. Pe 19 aprilie 2015, toti iubitorii de miscare sunt invitati sa alerge si sa se bucure de o zi in natura in aceasta zona pitoreasca din apropierea Bucurestiului. Evenimentul va oferi trasee noi si curse adaptate pentru adulti si copii, indiferent de nivelul de pregatire.

“La editia din 2014 am avut parte de multi alergatori, cu multa energie si dorinta de distractie, care au fost insotiti si sustinuti la competitie de rude, prieteni si colegi si au avut ocazia sa petreaca impreuna o zi frumoasa si calda de toamna in natura. Cum am primit multe solicitari de la participanti sa organizam acest concurs si intr-o alta perioada din an, am hotarat sa le dam curs in sezonul de primavara. Vom organiza doua evenimente sportive mari destinate amatorilor de miscare in padurea Cernica, o locatie ofertanta din multe puncte de vedere: sambata, pe 18 aprilie, va avea loc Ziua B, un maraton de ciclism MTB aflat la a doua editie, destinat celor pasionati de acest sport, iar duminica, pe 19 aprilie, va avea loc a treia editie a crosului RUNFEST”, a declarat Catalin Mocuta, presedintele agentiei de marketing sportiv MPG.

Traseele noi si potecile create de natura vor face cu siguranta deliciul iubitorilor de sport. Pentru adulti am pregatit curse atractive si variante de cros, in functie de rezistenta fiecaruia. La categoria Individual Open sunt disponibile trei trasee: de 6, 10 si de 20 de kilometri. Cei care vor sa se bucure de spiritul competitional in echipa pot opta pentru Stafeta, iar fiecare dintre cei 2 participanti va parcurge o tura de traseu cu lungimea de 6 kilometri.

Pentru copii, noutatea acestui an este scaderea pragului de varsta, de la 8 la 6 ani. Toti cei care au varste cuprinse intre 6 si 13 ani vor putea face miscare pe traseul special cu lungimea de 2 kilometri. Juniorii, cu varste intre 14 si 17 ani, vor alerga doua ture pe traseul creat pentru copii, pentru a incheia cursa de 4 kilometri destinata acestei categorii.

O alta veste buna este ca aceea ca pentru copii este disponibila o taxa unica de participare de 25 de lei! Pentru cei care au minim 14 ani, taxa de participare va diferi in functie de perioada de achitare a acesteia. Asadar, grabiti-va sa va rezervati un loc la editia de primavara a RUNFEST la pretul minim valabil pana pe 15 martie! Inscrierile sunt deschise online pe www.runfest.ro, iar pentru detalii click aici. Va tinem la curent cu noutatile si pe pagina Facebook https://www.facebook.com/runfest.

Read More →

01 Sep

RUNFEST mai multi kilometri, mai multa distractie in natura @ Padurea Baneasa, 20 Septembrie 2014

Afis cros RUNFEST 2014RUNFEST este una dintre cele mai revigorante si pline de energie manifestari ale acestei toamne. Aflat la cea de a doua editie, evenimentul de alergare in padure iti lanseaza invitatia de a te pregati de concurs, mai ales ca poti participa impreuna cu cei dragi, familia si prietenii, si totodata iti poti incuraja copiii sa faca miscare si sa intre intr-o competitie sportiva.

RUNFEST, un cros destinat participantilor de orice nivel, va avea loc sambata, 20 septembrie 2014, in Padurea Baneasa. MPG, organizatorul evenimentului RUNFEST vine cu o oferta bogata pentru iubitorii de miscare si anunta urmatoarele categorii de concurs: Copii, Juniori, Familie, Individual Open si Stafeta.

Dupa ce anul trecut, la startul acestei competitii s-au aliniat peste 600 de alergatori, din Bucuresti, dar si din alte orase din tara, a doua editie a RUNFEST va oferi participantilor un nou prilej de a profita de beneficiile crosului in padure.

„Dorim sa atragem in mijocul naturii cat mai multi alergatori si, mai ales, sa incurajam familiile sa evadeze pentru cateva ore din spatiul urban si sa se bucure de frumusetea si racoarea padurii. Ramanem consecventi in a oferi oamenilor, indiferent de abilitatile sportive si gradul de pregatire, prilej de bucurie, facand sport, impreuna, pe trasee adaptate pentru fiecare”, a declarat Catalin Mocuta, presedintele agentiei de marketing sportiv MPG.

Astfel, la cea de a doua editie a RUNFEST vor avea loc 8 curse de alergare in aer liber, pe un traseu ce combina zone de padure cu cele de asfalt. Toate categoriile de concurs primesc in 2014 mai multi kilometri pentru ca participantii sa se bucure mai mult timp de alergare si pentru a-si arata forma fizica.

Astfel, pentru copii si juniori, traseele vor fi ceva mai lungi, de 2 kilometri si, respectiv, de 4 kilometri. Adultii care vor sa isi incurajeze copiii sa faca sport se pot inscrie impreuna cu unul dintre acestia la categoria Familie, unde traseul va fi de 4 kilometri.

Cei care au inclus alergarea de anduranta in programul lor saptamanal si vor sa parcurga mai multi kilometri in padure pot opta direct pentru categoria Individual Open. Aici se pot inscrie doar adultii, iar la cea de a doua editie a RUNFEST concurentii au de ales intre trei variante de traseu: 5 km, 10 km sau 15 km. Anul trecut, aproape 400 de participanti au ales aceasta categorie si au alergat 3 sau 9 kilometri, dovedind ca stilul de viata activ este preferat de multi oameni din tara noastra.

Si cei care se vor inscrie la Stafeta vor avea de alergat mai mult in acest an, dupa cum urmeaza: 2 x 5 km sau 3 x 5 km.

 

Proba

Varsta

Distanta

Categorii

Copii sub 14 ani 2 km M/F: 8-10 aniM/F: 11-13 ani
Juniori intre 14 și 18 ani 4 km M/F
Familie copil sub 14 aniadult peste 18 ani 4 km
Individual Open peste 18 ani 5 km; 10 km; 15 km M/F
Stafeta 2x si 3x peste 18 ani 2 x 5 km
3 x 5 km

Notă: M = masculin; F = feminin

 

La RUNFEST nu exista decat limita minima de varsta, respectiv 8 ani, asadar oricine este invitat sa se inscrie si sa vina la start, indiferent de nivelul de pregatire, incepator sau alergator cu experienta. Si premiile sunt mai multe in acest an, iar MPG va organiza doua tombole, una pentru copii si una pentru adulti.

Organizat in Saptamana Europeana a Mobilitatii, 16-22 septembrie, RUNFEST isi doreste sa incurajeze oamenii sa acorde mai mult timp sportului si sanatatii lor si sa vina la alergare in natura, alaturi de familie si prieteni, pentru a-si imbunatati calitatea vietii.

Ministerul Tineretului si Sportului si Primaria Municipiului Bucuresti sustin desfasurarea celei de a doua editii a crosului RUNFEST si sprijina evenimentele care incurajeaza publicul larg sa faca miscare si sa se bucure de frumusetea competitiilor sportive in natura.

05 Aug

Transmaraton “Drumul în viață începe cu 21 de kilometri!”

Transmaraton pentru Exceptionalii (1)

Aliniază-te la start și aleargă pentru Excepționalii!

Transmaraton se întâmplă și în 2014. Transfăgărășan, trei distanțe diferite și rezistență din pași bine măsurați. Energia corpului tău se poate materializa într-o cauză, una pe care o alegi din inimă.

Școala de Valori se aliniază la start cu proiectul Excepționalii – un program alternativ pentru liceenii cu rezultate școlare deosebite. Tinerii așteaptă victoria ta dincolo de linia de finish, pentru că drumul lor către viitor de acolo începe. Indiferent de distanța pe care o vei parcurge, gândul la cei pentru care alergi are să te motiveze necondiționat. Totuși, niște geluri speciale nu ar putea să-ți facă rău.

Echipa pentru Excepționalii a prins deja contur. Trebuie doar să umplem forma aceasta cu și mai multă energie. Daca simți că poți alerga 21 de kilometri, te anunțăm că există în continuare locuri disponibile la cursa de Semimaraton. Știi că merită să investești în viitoarele modele ale unei societăți ce are să fie mai bună. Efortul tău este un exemplu de urmat, pentru că forța care te ajută să cucerești distanțele îi mobilizează pe ceilalți să alerge mai departe.

Și, dacă tot vedem viața ca un traseu dificil, de ce să nu creăm viață printr-un efort bine depus? Trebuie doar să te înscrii la Transmaraton și să le prezinți susținătorilor tăi cauza pentru care alergi. Ei continuă șirul alegerilor și hotărăsc ce sumă investesc în cauza pe care tu o reprezinți.

“Proiectul se numește “Excepționalii” și este despre viitor, al nostru al tuturor. Este o investiție în noi de fapt. Proiectul îi va susține pe elevii de liceu să facă cele mai bune alegeri în viață, să continue să exceleze. Îi va susține pe aceia de la care societatea se așteaptă că se vor descurca singuri dacă sunt mai isteți, dacă iau niște premii la diverse concursuri. Ei bine, nu-i chiar așa. Toți avem exemple din anii de liceu când colegi cu potențial, pasionați și talentați s-au pierdut ulterior de-a lungul anilor din diverse motive.” Bogdan Vlad, alergător Ultramaraton 2014

“Ne mândrim desigur cu elevii care au obținut și încă obțin rezultate excepționale. Mărturie stau diplomele, medaliile și cupele. Dar astfel de rezultate nu vin fără un efort imens, fără sacrificii. Am ales să susțin “Excepționalii” pentru că îmi doresc să putem face mai mult pentru acești elevi deosebiți. Doresc să le arătăm că au VALOARE și că efortul lor va fi răsplătit și apreciat!” Mihai Pantis, alergător Ultramaraton 2013 și 2014

Aliniază-te la start pentru proiectul Excepționalii! Acceseaza link-ul http://goo.gl/gPpU6x, completează formularul cu datele tale, alege suma pe care îți propui să o strângi pentru Excepționalii și adaugă motivul pentru care ai devenit fundraiser. Mai rămâne doar ca susținătorii tăi să doneze. Curaj acum, felicitări după finish.

Transmaraton pentru Exceptionalii (2) Transmaraton pentru Exceptionalii (3) Transmaraton pentru Exceptionalii (4)

01 Jul

3 Way Orienteering Challenge @ Borca (Neamt), 18-20 Iulie ’14

InvitatieTesteaza-ti calitatile fizice si psihice in una dintre cele mai deosebite curse de alergare in natura. 3 Way Orienteering presupune parcurgerea traseului start-finish pe ruta pe care tu o consideri optima. Indiferent ca preferi cursele de vertical trail sau maratoanele pe suprafata plata, 3 Way Orienteering iti ofera sansa de a alege ce e mai bine pentru tine. Fiecare punct intermediar este unit de urmatorul prin 3 trasee diferite ca lungime, diferenta de nivel si solicitare. Tu alegi daca vei alerga prin padure, prin poiana, pe poteci sau pe teren accidentat. Esti unic! Stabileste-ti propriul traseu si alearga in cea mai personalizata si complexa cursa de alergare outdoor. Cu un caracter tehnic si solicitant, competitia 3 Way Orienteering Challenge este o premiera in Romania.
Te asteptam la start!

Vineri, 18.07.2014
orele 14:00-20:00 validarea concurentilor la centrul de concurs;
orele 16:00-20:00 cursuri de initiere, sustinute de organizatori;

Sambata 19.07.2014
orele 9.00-11.00 validarea concurentilor in zona arenei de sosire;
ora 12:00 start 3Way Orienteering. Timpii de start pentru fiecare concurent se vor afisa din timp pe site si in arena de sosire;
orele 17:00-22:00 festivitatea de premiere, program cultural, spectacole, foc de tabara;

Duminica, 20.07.2014
ora 09:00 excursie pe Muntele Budacu (1859m), cca 22km lungime, urcare cca 1250m.

04 Apr

Maratonul Transilvaniei @ Sambata de Sus [Brasov], 12-13 Iulie ’14

10013514_850539188295200_567486236_nPe 12 si 13 iulie 2014, la Sambata de Sus, Judetul Brasov, In Transylvania si smartatleticorganizeaza prima editie a Maratonului Transilvaniei, un eveniment sportiv de Trail Running si MTB Cross-country.

Competitiile, independente una de cealalta, se adreseaza tuturor celor pasionati de sport, de la amatori entuziasti pana la competitori caliti şi experimentati.

Fiecare proba beneficiaza de doua trasee:  unul lung si unul scurt.

Sambata, 12 iulie – Trail Running

Pentru proba de Trail Running participantii pot alege intre traseul de semimaraton (21km, 1490m diferenta de nivel) si cel de cros (10km, 180m diferenta de nivel).  Valea Sambetei, Cabana Valea Sambetei, Fereastra Mare, traseu de creastă, varful Slanina, Varfurile Galasescu Mare si Mic sunt cateva dintre atractiile turistice pe langa care alergatorii vor trece.

Duminica, 13 iulie – MTB Cross Country

Intrecerea de MTB Cross-country se desfasoara pe un traseu de 22km cu 320m diferenta de nivel pe Valea Seaca Lisei cu intoarcere prin Vistisoara, un cadru natural incredibil de frumos. Tura lunga presupune parcurgerea aceluiasi traseu de doua ori.

Inscrierile la Maratonul Transilvaniei se deschid pe data de 3 aprilie 2014, online pe site-ulwww.maratonultransilvaniei.ro.

Detalii, noutati si surprize pe pagina de facebook a evenimentuluihttps://www.facebook.com/events/562141907226794/.

Maratonul Transilvaniei este integrat intr-un festival de 4 zile – In Transylvania, un eveniment ce cuprinde concerte, activitati de aventura, workshopuri, teatru, competitii sportive, multa distractie si voie buna.

27 Mar

Brasov Marathon @ [Brasov], 26 Aprilie ’14

AFIS-BVM-2014-2_micAsociatia ,,Clubul Pentru Protectia Naturii Si Turism” – C.P.N.T. Brasov organizeaza in data de 26 Aprilie 2014 a treia editie a Brasov Marathon.

Ai mai participat la maratoane montane si esti bine antrenat?
Nu ai inca experienta unui astfel de concurs dar iti doresti sa-ti depasesti limitele?

Te asteptam la Brasov Marathon sa te bucuri de frumusetea orasului si a imprejurimilor acestuia pe un traseu cuprinzand centrul istoric al Brasovului, poalele Tampei, treptele lui Gabony, Saua Tampei, poiana Stechil. 

http://www.brasovmarathon.ro/

20 Mar

Campionatul National de Duatlon @ [Bucuresti], 30 Martie ’14

1796438_523912761054707_572582091_nLa Campionatul Naţional de Duatlon – se vor desemna campionii naţionali la duatlon pentru următoarele categorii (masculin şi feminin):
elite: sportivi legimitaţi, +20 ani
juniori: 16 – 19 ani
cadeţi: 13 – 15 ani
copii: 9 – 12 ani
amatori (Age Group): 20-24, 25-29, 30-34, 35-39, 40-44, 45-49, 50-54, 55-59, +60 ani

Se pot înscrie şi stafete formate din doi sportivi, clasamentul ştafetelor se va face separat, conform categoriilor masculin, feminin şi mixt.

Pentru INSCRIERI – http://frtri.ro/cn-duatlon-inscriere/

Concursul va fi organizat conform Regulamentul competiţional ITU şi Regulamentului de organizare a competiţiilor de duatlon şi triatlon al FRTRI.

PROGRAM

Sămbătă 29 martie
18.00-20.00: Înscrierea respectiv validarea înscrierilor – Biblioteca Naţională
20.00: Şedinţă tehnică – Biblioteca Naţională a României (pe malul Dâmboviţei)

Duminică 30 martie
08.00 – 09.00: Validarea înscrierilor — Biblioteca Naţională
09.00: Deschiderea zonei de tranzit pentru copii, cadeţi şi juniori, Age Group
09.30: Şedinţă tehnică copii, cadeţi
09.30: Inchiderea zonei de tranzit pentru juniori, Age Group şi Ştafetă
09.45: Start copii, cadeţi
10.00: Şedinţă juniori, Age Group şi Ştafetă
10.20: Start juniori
10.22: Start amatori Age Group şi ştafetă
11.00: Deschiderea zonei de tranzit pentru elite
11.50: Şedinţă tehnică elite
12:00: Start elite masculin
12:05: Start elite feminin
13.30: Închiderea cursei
14.30: Festivitatea de premiere

CATERGORII DE VÂRSTĂ ŞI DISTANŢE:

Copii 9,10,11 şi 12 ani
– 1,25 km alergare
– 5 km bicicletă
– 1,25 km alergare

Cadeţi 13-15 ani
– 2,5 km alergare
– 10 km bicicletă
– 1,25 km alergare

Juniori 16-19 ani
Amatori: 20-24, 25-29, 30-34, 35-39, 40-44, 45-49, 50-54, 55-59, +60 ani Ştafeta: masculin, mixt şi feminin
– 5 km alergare
– 20 km bicicletă
– 2,5 km alergare

Elite:
– 5 km alergare
– 20 km bicicletă
– 2,5 km alergare

ÎNSCRIERE
Condiţii de participare – taxe de înscriere
Potrivit Regulamentului FRTRI, pentru categoriile elite, juniori, cadeţi şi copii NU se percepe taxă de înscriere.
amatori Age Group – 60 lei* / persoană (*taxa de licenţă nu este inclusă )
Ştafetă – 90 lei*/ echipă (*taxa de licenţă nu este inclusă )
Toţi concurenţii trebuie să posede licenţă FRTRI. Cei care nu au legitimaţie emisă de FRTRI pot opta pentru licenţa de o zi. Costul acesteia este de 10 lei şi îi conferă concurentului dreptul de a participa la concursul respectiv.
Taxa va putea fi achitată la faţa locului, în pre-ziua concursului şi în dimineaţa concursului, după înscrierea în prealabil pe site, secţiunea Înscrieri.

Pentru încadrarea într-o anumită categorie de vârstă, va fi luată în considerare vârsta pe care participantul a împlinit-o sau o va împlini în anul 2014. De exemplu, un sportiv născut în anul 1994 va intra în competiţie ca având 20 de ani, indiferent dacă este născut în ianuarie sau decembrie.

Detalii şi înscrieri la: http://frtri.ro/cnd2014/
Pentru întrebări, nu ezitaţi să ne contactaţi la: suport@frtri.ro

13 Mar

5km Old Town Race @ [Bucuresti] 29 Martie ’14

Cover-FacebookBucharest Old City Race este prima cursa din serie si va avea doua probe:

Cursa – 10KM
* Pentru cei cu un spirit competitiv si care nu se tem de alergarile pe distante mai lungi
* Inscrierile la proba 10KM se fac pe site-ul evenimentului, in sectiunea dedicata.
* La finalul cursei se sta la o limonada si se impartasesc impresii de dupa alergare

 

Cursa – 5KM
*5 km de alergare usoara, cu prietenii sau familia, cu colegii sau cu cine iti place mai mult
* Pentru cei care abia incep sa cunoasca tainele alergarii sau vor sa se relaxeze prin miscare
* O cursa care iti va redeschide placerea de a face miscare in aer liber alaturi de oameni veseli si cu potfa de viata
* Inscrieri – 5km
21 Jan

The Color Run Romania @ Bucuresti [Parcul Tineretului], 26 Aprilie ’14

7557_569215169828164_1829999030_n

The Color Run™ – cunoscută și drept ”Happiest 5k on the Planet” – este o cursă euforică în culori, care celebrează sănătatea, bucuria și originalitatea.

Axată mai puțin pe timpii de alergare și mai mult pe distracția nebună, The Color Run™ este o cursă necronometrată de 5 kilometri, în cadrul căreiamii de participanți sunt vopsiți din cap până-n picioare în diverse culori, la finalul fiecărui kilometru parcurs.

Distracţia continuă şi după  încheierea cursei, cu un uriaş festival unde folosim din nou pudră colorată din belşug, pentru o explozie de fericire şi experienţe memorabile, fără a mai pune la socoteală milioanele de combinaţii de culori intense. Credeţi-ne, este cea mai tare petrecere post-5k din lume!

Avem doar două reguli, uşor de urmat:

  1. Începe cursa în haine albe.
  2. Treci linia de sosire scăldat în culori.

The Color Run™ a luat amploare odată cu lansarea sa, în ianuarie 2012 şi  a crescut de la peste 50 de evenimente şi 600.000 de participanţi în 2012 la mai mult de 100 de ediţii şi peste un milion de alergători în 2013.

Informatii despre eveniment

Data: 26 aprilie 2014
Locatie: Parcul Tineretului

Completati formularul de inregistrare AICI

Descriere program in ziua cursei:

16:00 – sosirea participantilor
18:00 – Primul start
vor fi mai multe starturi, astfel incat in dreptul punctelor de culoare, fiecare sa aiba parte de o experienta cat mai intensa. Cursa este necompetitiva.
18:00 – 19:00 The Color Run Experience: alergare/mers – pe traseul de 5km. La KM 1,2,3 si 4 te asteapta valuri de culoare.
19:00 – 21:30 The Color Run Festival: Un line-up de DJ, interactiune cu cei mai tari instructor de dans si fitness.
19:30 – The Color Run Explosion: Pastreaza pudra pentru festival si coloreaza-te in mii de combinatii
Exploziile de culoare se vor repeta pe parcursul festivalului astfel incat tu si prietenii ta isa va bucurati de cat mai multa culoare!

Kitul de participare

Kitul de participare este format din:
-tricou
-bentita
-numar de concurs
– bratara de acces la festival
-2 tatuaje temporare

Ridicarea kiturilor de concurs se va putea face cu o saptamana inainte de eveniment, intr-o locatie ce va fi anuntata ulterior.

Regulament oficial

Pentru regulamentul complet click aici

Traseu

Traseul de 5km este format dintr-o singura tura, pe aleile din Parcul Tineretului

Taxe de participare
  • 21-22 ian 2014 – 75.00 Ron
  • 23-31 ian 2014 – 85.00 Ron
  • 01-28 feb 2014 – 95.00 Ron
  • 01-31 mar 2014 – 115.00 Ron
  • 01-12 apr 2014 – 150.00 Ron
01 Oct

Alearga pentru cei care nu pot @ 4 Mai 2014

WFL_logoPe 4 mai 2014 unul dintre cele mai mari si unice evenimente de alergare din lume va avea loc simultan pe cinci continente sub numele de “Wings for Life World Run”. Romania se numara printre tarile care va alerga pentru cei care nu pot. 

Totul va fi diferit odata cu “Wings for Life World Run”: toti cei care iubesc sportul, de la alergatori part-time si amatori, pana la sportivi profesionisti pot participa la acest eveniment care schimba regulile unui maraton obisnuit; cursa nu are o distanta fixa si toti alergatorii din intreaga lume vor lua startul in acelasi timp. Niciodata, in istoria sportului nu a mai avut loc un astfel de eveniment. 

Mii de alergatori vor lua startul pe 4 mai 2014 la ora 10 UTC (12.00, ora Romaniei) in peste 40 de locatii diferite de pe cinci continente, in diferite conditii de vreme si momente ale zilei. Alergatorii din California vor incepe la 3 dimineata, in timp ce in Europa va fi ora pranzului, iar in Taiwan va fi 6 dimineata. 

Toate acestea pentru a ajuta la indeplinirea misiunii Wings for Life: sa gaseasca un remediu pentru vindecarea traumatismelor maduvei spinarii.

Niciodata nu a mai avut loc o competitie ca aceasta. Nu exista o linie de finis, asa cum este la fiecare cursa traditionala. Aici, participantii vor alerga in fata unei “masini oficiale de finis”, fiecare masina fiind dotata cu acelasi echipament de cronometrare conectat la un clasament mondial in timp real. Dupa o jumatate de ora dupa ce participantii au luat startul, masina oficiala de finis va pleca in urma lor cu o viteza constanta. Odata ce masina oficiala de finis depaseste un participant, pentru acesta cursa se va incheia. Asa va decurge intreaga cursa pana cand cate un singur participant de sex masculin si unul de sex feminin din intreaga lume vor ramane in competitie. Numai ei vor fi incoronati drept campionii mondiali Wings for Life World Run. 

Printre concurenti si-au exprimat deja participarea fostul pilot de Formula 1 David Coulthard, surferul de renume mondial Robby Naish, fostul pilot de Formula 1 Eddie Jordan, fostul schior si actualmente pilot de curse Luc Alphand, Iron Man Marc Herremans, ultra-maratonista Sabrina Mockenhaupt si alte legende ale sportului mondial, care s-au oferit ca ambasadori voluntari ai evenimentului.  

David Coulthard a spus: “Wings for Life World Run este o initiative fantastica si ar trebui sa se implice cat mai multa lume, sa alergam impreuna, din fiecare colt al mapamondului, in acelasi timp, pentru aceeasi cauza.”
Ce l-a motivat pe Coulthard sa se alature acestui proiect este ca 100% din taxa de inscriere va merge catre Wings for Life, o fundatie care finanteaza proiecte de cercetare stiintifica de clasa mondiala si studii clinice care urmaresc vindecarea maduvei afectate.

Se estimeaza ca 3,000,000 de oameni din intreaga lume se confrunta cu afectiuni ale maduvei spinarii. In fiecare an, aproximativ 130,000 de persoane sunt implicate in accidente care le afecteaza maduva spinarii, urmate de paralizie – majoritatea persoanelor sunt victime ale unui accident rutier. Initiativele de cercetare in aceasta directie apartin in mare parte organizatiilor private. Fiind o organizatie non-profit, Wings for Life se bazeaza pe ajutor si donatii pentru a strange fonduri care sa sustina proiectele de cercetare. Wings for Life foloseste garantat 100% din donatiile primite pentru a fi folosite in proiectele de cercetare.  

Cei care doresc sa ia parte la evenimentul de pe 4 Mai 2014, se pot inregistra incepand de astazi, pana pe 20 aprilie 2014 pe www.wingsforlifeworldrun.com. Ca organizator oficial al Wings for Life World Run in toate tarile participante, Red Bull va poate asigura ca intreaga suma acumulata prin sistemul de plati European Merchant Services (EMS) va ajunge direct la fundatia Wings for Life. 

Alergand la acest eveniment, nu numai ca vei fi parte dintr-un eveniment global cu adevarat revolutionar, dar vei ajuta la gasirea unui remediu pentru vindecarea traumatismelor maduvei spinarii. 

www.wingsforlifeworldrun.com

↑