Tag Archives: bboying

22 Oct

The Notorious IBE 2011 – All Battles All Official Recap

Pentru ca am mai promovat evenimente legate de street dance si Bboying, cum ar fi Street Heroes si Dance to the Core, am dat de clipul de mai jos, si ne-a cam placut. Evident ca ne aduce aminte de filme ca Save the last dance, You got served si Step Up (si altele), numai ca aici nu e nimic regizat. Oamenii astia chiar simt muzica si ceea ce fac ei e greu de incadrat in vreo categorie: ok, e clar ca e dans, dar e gimnastica, e echilibristica, e forta, e ritm, e pasiune. Asa ca, fie ca practicati vreun dans, fie ca nu aveti nici o legatura cu domeniul asta – dar va place libertatea de miscare – filmuletul de mai jos, recapitularea concursului de breakdancing The Notorious IBE 2011, credem ca o sa va placa.

 

 

Site-ul oficial al competitiei este http://www.thenotoriousibe.com/
Poza de preview este din IBE 2010 [by Maupzrock]

06 Oct

Brasov, vrem Skate Park – se amana!

Cum se anunta a fi un eveniment interesant si organizat cu un scop nobil, e bine sa stiti ca am aflat ca se amana. Mai exact, asa cum a fost specificat pe Facebook, pentru 15 Octombrie. Nu-i nimic, suspansul se aduna, si aveti timp sa va si organizati mai bine. Singurul element care s-a schimbat este data, se pare. In rest, tine de voi sa-l schimbati dupa plac, cu chef de dat cu skate-ul, de petrecarit si de graffiti.

30 Sep

Brasov, vrem skate park @ Brasov, 7 Octombrie ’11

Am vazut de ce este in stare Laurentiu, adica Stan Laurentiu Ciprian, intre prieteni – Cupi. Ca el a organizat pe 27 August Skate Day, si a venit o gramada de lume, si am facut poze frumoase. Si iata ca tot el ne invita la un alt eveniment, de data asta, mai aparte: o campanie. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus “Brasov, vrem skate park!” Acest eveniment are ca scop impulsionarea autoritatilor locale, spre a construi un skate park care sa nu fie periculos pentru copiii care se joaca zilnic acolo (este vorba de parcul Hidromecanica – destul de periculos). Din cate am vazut si am citit, skaterii sunt foarte nemultumiti de actualele conditii din Centrul Civic Hidromecanica (in cadrul evenimentului, va exista o expozitie foto cu actualul skate park).

 

Evenimentul va avea loc vineri, 7 Octombrie, in clubul Groove Garden. Activitatea va incepe la ora 17:00 cu un concurs.
Intrarea este libera pentru participanti.  Intamplarea face ca un anume Tzip Tzop (skater si el – il gasiti pe youtube) sa isi serbeze ziua de nastere in cadrul aceluiasi eveniment, deci va da de baut 😀 Acolo sa va asteptati la:
– ollie contest
– horse game of skate
– bboying battle
– demonstratie de graffiti
– pentru doritorii de graffiti, daca aveti spray-uri, puteti sa veniti sa desenati linistiti.

La ora 22:00, va incepe petrecerea cu Dj Lupu and Friends si un demo de Bboying.

Deci am vazut in August cat de capabil este Cupi sa stranga lume. In momentul de fata, pe event-ul de Facebook creat cu aceasta ocazie sunt inscrisi peste 400 de participanti. Ramane de vazut cati din ei se vor tine de cuvant, dar oricum, se anunta un show pe cinste!

19 Sep

Liberinmiscare.ro @ Street Heroes, Bucuresti, 18 Septembrie ’11

A fost si Street Heroes 2011. Gata, a trecut, acum il asteptam tooocmai in 2012. Din fericire, LiberInMiscare a fost acolo pentru voi, in cazul in care n-ati reusit sa ajungeti. Daca ati reusit sa ajungeti, poate va gasiti prin fotografiile pe care le-am facut. Daca ati facut si voi fotografii, poate o sa va placa si cele facute de noi. Iata impresiile Georgianului de Padure, prezent cu promptitudine la Street Heroes 2011, ziua a doua:

“Am reusit sa ajung la Street Heroes abia duminica, sambata m-au tinut pe loc alte treburi (trebuie sa ma laud, am tinut primul meu training pe design). Am intrat in skatepark pe la 11:30, fara sa platesc bilet (toti cei care intrau inainte de ora 14 si ramaneau acolo aveau acces gratuit). La intrare mi-au fost verificate catrafusele, s-au lamurit ca nu am decat aparatul foto si doua obiective, si m-au lasat sa trec. Am nimerit tocmai cand isi faceau juniorii incalzirea. Pe multi dintre ei ii cunosteam de la Skate Day, organizat de Cupidon acum ceva vreme (am scris despre Skate Day aici), cum ar fi Gonzales, Piscav, Mihnea, si multi altii pe care ii stiam din vedere. Lumea abia incepea sa se stranga, si se vedea treaba ca s-a intarziat nitel cu programul. Nu-i nimic, am timp sa imi setez camera si sa trag cateva cadre de proba. Nu a trecut mult si a inceput si concursul. Recunosc ca dupa ce am vazut ce s-a intamplat la Skate Day, am invatat sa nu ma las usor surprins de skaterii mai tineri, care sunt extrem de capabili! Chiar si asa, am incercat sa nu ma las furat de spectacol si sa imi fac treaba. Asa ca au iesit urmatoarele cadre:

Pustiul in tricou verde [caruia cred ca i se zicea Mini, si care era din Brasov] era tare suparat, nu prea i-au iesit socotelile. Eu cred ca s-a descurcat onorabil, e minunat ca a ajuns sa participe la Street Heroes.

Dupa ce si-au terminat treaba juniorii, au intrat in bol seniorii. De asemenea, am recunoscut o mare parte din ei (cum ar fi Adrenalina, Grasu, Salabanzi, Pamflet, Petru si alti cativa), si am fost placut surprins sa aflu ca sunt si ceva skateri din afara. O parte din proba pentru seniori s-a tinut la trail, si a fost intensa. S-a transpirat din plin, s-a cazut cumsecade, si s-au reusit niste trick-uri faine. In imagini, cu tot cu antrenamente, a aratat cam asa:

 

Vom posta mai multe fotografii pe Facebook in curand. Putintica rabdare.

I-am urmarit vreme indelungata, cu ochii si cu obiectivul, dar caldura era necrutatoare. Nu stiu cum rezistau ei, poate este una din calitatile supranaturale ale skaterilor, dar eu am simtit nevoia sa ma mai misc putin. Asa ca m-am retras spre scena, unde tot nu era cine stie ce umbra, dar macar era iarba… Acolo m-am intalnit cu un amic de-al meu, Dan, care se ocupa cu parkour si free running, si care, impreuna cu prieteni de-ai lui cu aceeasi pasiune, tinea un fel de workshop-uri. Asta a fost ocazia sa imi incerc si eu abilitatile de traceur. Primele lectii nu au parut asa de dificile [am incercat niste variante de lazy si roll], dar ceea ce faceau baietii aia… era intr-un fel. Nu am facut multe poze, pentru ca … am fost ocupat. Atat am apucat sa fac:

Cand am facut o pauza, mi-am luat camera si m-am apropiat de scena, unde se desfasurau antrenamentele de Bboying. Din cauza faptului ca se roteau permanent si nu puteam sa incadrez prea bine [mai exact, aproape invariabil, se gasea cineva care sa se aseze exact in fata mea], nu am putut sa fac prea multe. Dar atat cat am putut, va arat si domniilor voastre. M-am intors cu putin timp inainte ca traceurii sa isi stranga saltelele, dar la timp pentru a-l suprinde pe Dan executand o saritura frumoasa (in ultima fotografie):

Dupa ce mi-am luat ramas bun de la echipa de parkour si free run, Reborn Education, m-am indreptat spre “ringul de lupta” al competitiei de BMX. Si mult m-am minunat. Bikeri romani si straini au dat tot ce-au avut mai bun, si au avut ce sa dea. Cred ca fotografiile, desi fac cat 1000 de cuvinte, spun prea putine despre ce s-a intamplat acolo. Fascinant.

Ultimele cadre le-am tras in jurul ore 17:30, cand m-am hotarat sa ajung si pe acasa (unde am aflat cu stupoare ca, stand in soare timp de mai bine de 6 ore, m-am bronzat ca un tractorist…)

Semnat, corespondent de razboi Georgianul de Padure.”

 

Asa cum am scris mai devreme, mai avem fotografii de la Street Heroes, pe care le vom posta in curand la noi pe Facebook. Acolo veti putea sa comentati, sa va tag-uiti si asa mai departe. In concluzie, Street Heroes 2011 a iesit foarte frumos! In afara caldurii nemiloase, totul a mers ca pe roate. Nimeni nu s-a accidentat grav (din cate stim noi). Am avut parte de diversitate (arta urbana, muzica buna, skate, BMX, Bboying). Evenimentul a strans foarte multa lume, de mai toate varstele, multi dintre ei inarmati cu skate-uri, bicle, role, si altele. Am avut ce sa fotografiem si ce sa povestim.

Rezultatele competitiilor vor fi aflat, probabil, in curand. Cand primi vreo veste despre ele, va dam de stire.

Mai multe lucruri despre Street Heroes 2011 gasiti pe http://streetheroes.ro/

↑