Tag Archives: bike park

01 Apr

Bike Park Postavaru

BPP1

După ce a câștigat finanțare Petrom, în cadrul campaniei Țara lui Andrei, proiectul Bike Park Postăvarul este tot mai aproape de realizare. Echipa de proiect a derulat până la momentul de față multiple acțiuni de atragere de finanțări, parteneri și sponsori, iar în paralel documentația a fost depusă la Primăria Brașov pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.

Traseele care vor alcătui bike park-ul au fost stabilite în baza mai multor deplasări pe teren, împreună cu experți în domeniu, așa încât toate pistele să fie construite în cadrul legal și cu implicații minime asupra mediului. Mai mult decât atât, traseele au fost concepute de așa natură încât, odată finalizate, să fie omologate UCI (Uniunea Ciclistă Internațională), urmând ca bike park-ul să găzduiască în viitor competiții internaționale importante.

Proiectul își propune să ofere un bike park cu toate facilitățile și să ofere publicului trasee la standarde de cupă mondială, astfel încât într-un termen de la 3 la 5 ani Poiana Brașov să devină o stațiune notorie și pe timp de vară, iar Bike Park Postăvarul să pună România pe harta bike park-urilor de renume din Europa.

“Cu Bike Park Postăvarul dorim să aducem mountainbiking-ul la el acasă. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, în primă fază, dorim să realizăm două trasee specializate: unul de „downhill”, de dificultate ridicată și unul de „flowline”, de dificultate ușoară, pentru a satisface toți practicanții acestui sport, indiferent de nivelul de pregătire. Proba de „downhill” presupune coborârea cu bicicleta, pe un traseu specializat în cel mai scurt timp, așadar traseul respectiv va urmări liniile reliefului și va conține elemente speciale care trebuie construite („kickere”, contrapante, elemente din lemn, trecători și altele). Traseul de „flowline” va fi mai lent, fără dificultăți tehnice deosebite, mai larg decât cel de „downhill”, fără elemente naturale periculoase. Acest traseu poate fi parcurs cu ușurință și de către amatori.”, ne spune Dan Pohrib coordonatorul proiectului și organizatorul competiției Playbike – On The Rocks.

Printre entitățile implicate până acum în proiect se numără până acum Devron prin DHS, RAP Group, Schaeffler România dar lista rămâne deschisă pentru companiile care doresc să își asocieze imaginea cu prima structură sportivă de acest gen din România.

Urmărește progresul proiectului în detaliu pe https://www.facebook.com/BikeParkPostavarul.

Bike Park Postăvarul este un proiect marca C.S. JOYBIKE și Asociaţia Bike’s Cool.

Clubul de ciclism JOYBIKE este o organizație non profit care are ca obiect de activitate “ciclism, triatlon, mountainbike și ski”. Până în prezent, clubul a organizat cu ajutorul sponsorilor și al partenerului Consiliul Județean Brașov mai multe competiții de mountainbike downhill în Brașov și a inițiat un concurs de ciclism școlar.

Asociația Bike’s Cool este prima formă de organizare din Brașov, destinată exclusiv copiilor și intereselor acestora în materie de ciclism, mișcare și mobilitate, în orașul lor. Scopul asociației este educarea copiilor, încă de la vârste fragede asupra importanței sportului, asupra avantajelor utilizării bicicletei ca mijloc de transport ecologic și nu în ultimul rând, asupra cultivării unui spirit competițional și de fairplay.

BPP

29 Oct

RideMore Camp @ Schladming, Dachstein, 12-19 Nov. ’11

Prietenii nostri de la Fresh-Meat anunta cu entuziasm RideMore Camp fueled by Burn, cu Geza si Bobo, adica se intelege intelege ca e vorba de freestyle de cea mai buna calitate. Daca zicem si Dachstein, deja poza incepe sa fie clara. Dachstein, adica Schladming, la 350 km de Viena, unde veti fi cazati la Pensiunea RideHouse (parcare, internet, fussball, bucatarie utilata cu de toate).

 

 

 

 

Costurile de cazare  ajung la 150 Euro ( in care aveti inclus mic dejun si instructaj cu Bobo si Geza), iar drumul va costa in jur de 70-100 Euro, depinde cat consuma masina si cati merg in masina. Aici se lanseaza un apel umanitar catre toti oamenii care vor sa vina; cine are masina si e singur, nu-i nimic, masina va fi umpluta cu oameni de prin apropiere. Daca nu ai masina, vei fi pus in masina in care mai sunt locuri.

Cina se poate servi in oras la restaurant, daca nu, aveti la dispozitie bucatarie dotata cu frigider aragaz, cuptor etc. + food & drinks – BILLA, SPAR.

Skipass – pe o zi de dat costa 38 Euro, asta pentru adulti; pentru tinerii intre 15-18 ani costa 30.50 Euro.
Pentru tot camp-ul, adica 7 zile de dat, skipass-ul costa 200 Euro, respectiv 160 pt tineri:
http://www.derdachstein.at/dachstein/en/rates/Tickets_summer.html#8857

Horsefeathers Super Park (2700m) – unul din cele mai faine snowpark uri din Europa (si cel mai apropiat de noi)… care include parcul mare, cu elemente super bine facute si pe care ei il upgradeaza in fiecare an. Mai e si parcul mic, cu elemente mai usoare, multe boxuri de diverse forme si 3 kickere unde poti sa iti exersezi toate trickurile.
http://www.horsefeatherssuperparks.com/cms/2/17737/

Amintim ca la 200 de metri de cazare exista un strand mare, unde puteti sa va distrati si sa va relaxati dupa o zi de dat cu prietenii. Pentru cine vrea sa se aventureze mai mult, exista si bike park, si skate park.

In total ar trebui sa nu depaseasca 500 Euro/pers, in functie de cat de economi sunteti 😀
Numarul de locuri este limitat.

Locatie:

Pensiunea Ridehouse – asezata pe undeva dupa Schladming (mai precis dupa iesirea din Schladming si dupa benzinaria Agip), evident, o casa pentru rideri, cu o atmosfera deosebita, unde poti sa iti gatesti ce vrei fara stress, sa chilluiesti la internet sau PSP sau sa joci fussbal, ori poate vrei sa iti ceruiesti placa sau sa iti reglezi diverse.

Programul camp-ului:

Trezirea se face dimineatza, micul dejun e pregatit dupa 7 si ne asteapta, dupa care urmeaza imbarcarea in masini si fuga la ghetzar unde vom avea parte de instructaj si freestyle din partea riderilor Kinda Geza si Gherghelah Adolf (Bob0), rideri Burton and Burn, posibil, si a altor rideri pe care ii vom anunta ulterior. Parcul se inchide in jur de ora 3 :30. Pe ghetar exista un restaurant unde se poate manca la pranz, sau poate vrei sa iti aduci sandwichuri si sa stai la ‘chill area ‘ langa parc, sa iei o pauza printre ‘pros’. Urmeaza intoarcerea la baza, eventualele cumparaturi, masa de seara etc.
Plecarea din Romania se va face vineri noaptea, pe 11 Noiembrie, cu o pauza eventual pe drum, sau in Viena. Se ajunge la Schladming, iar intoarcerea se va face sambata, pe 19.

Pentru orice informatii:

ridemorecamp@yahoo.com
boboishere88@yahoo.com
0743789614

www.facebook.com/ridemorecamp

Sursa: Fresh-Meat.ro

 

27 Apr

MTB slopestyle, Bike Park / Cluj, 1-3 Mai ’09

MTB slopestyle, 4X, DJ MTB, DJ BMX / Bike park Hoia ( Cluj ) / 1-3 Mai 2009

14

Clubul Hobby Bike din Cluj va invita la High Ride, un eveniment biciclistic de calitate care va ofera o alternativa foarte buna la micii si petuiala de la marginea padurilor neaose, asaltate cu ocazia miciadei de 1 Mai!

In bike park dati peste kickere, gap-uri si aterizari “moi”. E vorba de primul concurs de MTB Slopestyle din Romania asa ca promite!

via hobbybike.ro

27 Apr

MTB slopestyle, Bike Park / Cluj, 1-3 Mai '09

MTB slopestyle, 4X, DJ MTB, DJ BMX / Bike park Hoia ( Cluj ) / 1-3 Mai 2009

14

Clubul Hobby Bike din Cluj va invita la High Ride, un eveniment biciclistic de calitate care va ofera o alternativa foarte buna la micii si petuiala de la marginea padurilor neaose, asaltate cu ocazia miciadei de 1 Mai!

In bike park dati peste kickere, gap-uri si aterizari “moi”. E vorba de primul concurs de MTB Slopestyle din Romania asa ca promite!

via hobbybike.ro

↑