Tag Archives: cascadorii

20 Sep

Saptamana Mobilitatii @ Targu Mures, 21-25 Septembrie ’11

Saptamana Mobilitatii va aduce multe evenimente frumoase, in multe orase din Romania, si nu numai. In acest articol avem in atentie ceea ce se va intampla in Targu Mures, intre 21 si 25 septembrie: escalada, caiac, indemanare pe bicicleta pentru copii, Critical Mass, show de stunt-uri BMX si MTB, si nu in ultimul rand, excursii. Participarea la toate acestea va fi gratuita. Programul pregatit de organizatori este urmatorul:

 

 

 

 

21-23 Septembrie

Pe malul Muresului, in apropierea Farmaciei de Bere, va fi amplasat un perete artificial pentru catarat si un parc de aventura. Programul se va desfasura intre orele 16:00 si 20:00. Daca debitul Muresului va fi suficient, va avea loc si un program de caiac. Participarea la toate evenimentele ale Saptamanii Mobilitatii va fi gratuita. De siguranta participantilor se va ocupa Serviciul Public Salvamont din judetul Mures.

24 Septembrie

Intre orele 10:00 si 13:00, in fata Salii Polivalente va avea loc un concurs de indemanare pe bicicleta pentru copii organizate in doua categorii de varsta, 8-13 si 14-18. Castigatorii vor primi premii valoroase, printre care si o bicicleta. Numarul participantilor este limitat, 30 de locuri in fiecare categorie.

La ora 15:00 ne adunam in fata Salii Polivalente, iar la 15:30 va incepe marsul propriu zis, Critical Mass-ul. Ca si in anii precedenti, tricourile, abtibildurile, alimentele si apa minerala sunt din partea organizatorilor.

De la ora 18:30 pana la ora 19:00 va fi organizat un show interesant de biciclete la Sorpatika, unde vom vedea acrobatii extreme pe BMX si MTB.

De la ora 19:00, la pista de Go-Cart, va incepe o prezentare cu titlul ‘Europa pe doua roti’, urmata de o vizionare de film, iar la final un V.I.P. party, la care se poate participa numai pe baza de invitatie.

25 Septembrie

Ziua excursiilor.

Prima excursie va fi la Scaunul Domnului. La ora 07:30 doua autobuze pornesc din spatele teatrului spre Deda-Bistra. Transportul este gratuit, insa numarul locurilor este limitat. Desigur, se poate veni si cu masina proprie sau cu trenul.

A doua varianta ar fi o tura pe bicicleta de la ora 10:00, de la Farmacia de Bere pana la Glodeni (data s-ar putea modifica in functie de conditiile meteo). Participantilor li se asigura apa minerala si slanina pentru prajit.

 

19 Aug

Ken Block’s DC Hollywood Megamercial – Gymkhana IV

Poate ai mai auzit de Ken Block. Are 43 de ani, si e doar unul dintre cei mai buni piloti de raliu din lume. Si unul dintre cei mai influenti oameni din sport, pe locul #17 conform Sports Business Journal. Ah, si e si Chief Brand Officer la DC Shoes.

Prin urmare, DC si Ken Block prezinta Gymkhana Four: The Hollywood Megamercial. Un clip care depaseste in realizare Gymkhana TWO cu efecte speciale si mai spectaculoase. Filmarile s-au facut pe aleile din spatele Universal Studios, pe parcursul a 5 zile. Regizat de Ben Conrad (poate iti suna cunoscut “Zombieland”?), cu tot tacamul de efecte pirotehnice, cascadorii si trick-uri greu de cuprins cu mintea.
 
 
Printre altele, in clip apar rechini robotici, zombie, gorile, tipii de la Epic Meal Time (the bacon guys) si Ken Block. Care e foarte tare. Fii atent:

 

 
Comentarii auzite in timpul clipului:
“Whoaaa!”
“Bai, esti nebun?”
“Eu nu reuseam sa fac asta nici in Dirt 3!”

Tu ce ai zis cand ai vazut clipul?

27 Jul

Parkour in anul 1930 – in dulcele stil clasic

Am tot vazut poze si filmari de la inceputul anilor 1900. Cand oamenii se imbracau ciudat, foloseau cuvinte care au disparut din vocabular sau au capatat un cu totul alt sens. Filmarile alea alb-negru, gen Charlie Chaplin, in care, indiferent ce faceau, personajele erau amuzante oricum. Uite ca se practicau sporturi si atunci, oamenii isi permiteau doze de adrenalina si pe vremea aia, si, fie ca va vine sa credeti sau nu, se facea si parkour.
 

Arnim Dahl s-a nascut pe 12 Martie 1922, si a murit pe 3 August 1998. Da, asta inseamna ca a trait 76 de ani, si credeti-ne, a avut o viata plina. A fost unul dintre primii cascadori ai televiziunii germane, si cel mai cunoscut la vremea respectiva. A fost internat de mai mult de 40 de ori in spital, si a suferit mai mult de 100 de fracturi. De fapt, si-a petrecut, in total, mai mult de 4 ani din viata internat in spital. Intr-una din cascadoriile sale, a sarit de pe o macara, de la 47 de metri inaltime, in apele portului Hamburg [asa cum se vede la un moment dat si in clip, se pare]. A facut cascadorii pentru mai mult de 50 de filme.
Dupa un scurt research, am aflat ca urmatorul clip este posibil sa fie filmat in jurul anilor ’50, nu ’30, asa cum scrie peste tot. De asemenea, exista pareri cum ca personajul din filmuletul de mai jos nu este Arnim Dahl, ci un tip pe nume John Ciampa, care avea atunci 21 de ani. Nu se stie prea mare lucru despre el, doar ca idolii lui erau Tarzan, Errol Flynn si Douglas Fairbank. Ca aparea frecvent in ziarele anilor ’40 si era supranumit “musca umana” sau “Tarzan din Brooklyn”. Si s-ar spune ca filmuletul a fost facut in 1942,pe undeva prin Brooklyn, New York si a fost prezentat la stiri.
Indiferent daca e vorba de Arnim Dahl sau John Ciampa, ideea e ca se facea parkour, si nu numai, in Germania sau SUA, acum mai bine de 60 de ani. Si e foarte tare ce face omul asta:

[coloana sonora nu ni se pare nici noua prea potrivita…]

06 Jul

Nitro Circus Sydney Mix

O compilatie spectaculoasa de cascadorii si trick-uri marca Nitro Circus, pe muzica celor de la Dropkick Murphys. Bike, skateboard, motocicleta, role, si alte mijloace de deplasare mai mult sau mai putin conventionale (inclusiv unele de la care nu ai fi avut prea mari asteptari, cum ar fi scaunul cu rotile) se reunesc pe pistele si rampele MTV intr-un show de milioane.

 

↑