“I climb, Catar deci exist, Vertical swoop” … si o gramada de alte mesaje tari / destainuiri launtrice vor putea fi admirate pe tricourile participantilor la Vertical Spirit Maraton. Se intampla, la fel ca in anii trecuti, la sala de escalada Vertical Spirit din Baicului (Bucuresti).
Cu mic cu mare cataratorii vor ataca in valuri peretii de escalada si bouldering, incercand sa ajunga cu o priza mai sus decat toti ceilalti. Din experienta anilor trecuti va recomandam sa nu pierdeti categoria master si categoria copii. Mai jos articolul venit de la organizatori dar si un scurt teaser filmat la editia de acum 2 ani.
Hai la maraton!
In zilele de 26-27 noiembrie esti asteptat la concursul – festival Vertical Step Maraton care va avea loc la sala de escalada Vertical Spirit din Baicului! Dar nu te teme, nu te pune nimeni sa alergi. Indiferent ca esti la inceput sau esti mai experimentat, te invitam la un maraton de catarare, la cea de-a treia editie a acestui eveniment, prin care sarbatorim si implinirea a doi ani de la deschiderea salii de escalada din Baicului.
Ne-am implicat cu mult sufletul si cu toate resursele noastre pentru a o face din ce in ce mai ospitaliera si mai complexa si ne-ar placea sa ne fii alaturi la acest eveniment foarte important. In acest fel ai ocazia de a ajuta la dezvoltarea si promovarea acestui sport atat de complex si deosebit. Escalada este de fapt o intreaga structura de valori personale, este un mod de viata, este modul in care cataratorii simt ca traiesc cu adevarat. Haideti sa sarbatorim asta!
Ca si in anii precedenti suntem consecventi si mentinem ineditul acestei intalniri a cataratorilor combinand cele doua discipline: escalada si boulderul. Te asteptam deci sa iti depasesti limitele pe traseele de escalada in prima zi, iar in ziua urmatoare sa te confrunti cu traseele de boulder amenajate de Oliver Batar.
Din experienta de pana acum, iti putem spune ca totul se va petrece intr-o atmosfera frumoasa de prietenie, bucurie a miscarii si de provocare la noi performante. Aici nu exista diferente, nu ne impiedicam in rezultate si doar incurajam participarea, fiecare unde simte ca ar avea o ocazie de a invata ceva nou si de a face progrese.
Am pus foarte mult suflet si energie in organizarea acestei intalniri si ne-am bucura sa primim ca rasplata sala plina de cataratori, impatimiti si simpazanti ai acestui sport asa ca esti asteptat cu caldura.
Pentru a facilita participarea, anul acesta vom avea 4 categorii :
-rookie fete & baieti
-master fete & baieti.
Inscrierea intr-una din aceste categorii este decizia fiecaruia.
Pentru Finala am pregatit un spectacol special de muzica si lumina in care vor evolua cei mai buni dintre sportivi si la care va invitam sa ramaneti pentru a-i incuraja si a-i aplauda pe protagonisti. Au nevoie de sustinere!
Daca iti gasesti scuze ca nu esti in forma, ca nu te-ai mai antrenat de-o vreme, ca ai alte obligatii si ca in general nu iti plac competiile… nici nu sti ce pierzi, asa ca arunca aceste scuze! Ai acum ocazia de a intalni oameni care au aceeasi pasiune, de a te motiva pentru antrenamente viitoare. Iti poti testa abilitatile si iti poti stabili noi obiective… si pana la urma, cat de multe intalniri de acest gen sunt pe an?! Vertical Step Maraton este competitia in care oricine castiga in lupta cu propriile lui performante!
Citeste detalii despre organizare si regulament in site-ul pe care l-am creat special pentru acest eveniment www.verticalstep.ro
Te rugam sa te inscrii on-line tot pe site http://www.verticalstep.ro/inscriere.php pentru a ne ajuta sa organizam cat mai bine acest eveniment.