Tag Archives: ploiesti

29 Sep

Maratonul Vinului face o donatie caritabila

Oranizatorii Maratonului Vinului, un eveniment MTB care a avut loc la inceputul lunii iunie 2011 in orasul Urlati langa Ploiesti si care a atras peste 400 de participanti, s-a angajat sa doneze profitul obtinut de pe urma acestui eveniment unei fundatii caritabile locale.

Maratonul Vinului impreuna cu partenerii sai P&G Urlati si Vodafone sunt bucurosi sa va anunte ca donatia sa va ajunge la Casa Rozei, o organizatie neguvernamentala cu sediul in Urlati care se  ocupa de persoane cu dizabilitati fizice si mintale. Casa Rozei va primi o donatie in valoare de 2.500 de euro.

Casa Rozei este un ONG infiintat la inceputul anilor ’90. Scopul acestuia este de a crea un mediu care sa le ofere rezidentilor sai sansa de a trai o viata normala. Toti rezidentii, majoritatea adulti, locuiesc in 3 case diferite in zona orasului Urlati. Costurile de intretinere de baza sunt suportate de autoritatile locale, insa organizatia are nevoie de fonduri suplimentare pentru a-si indeplini misiunea fata de centrul sau din Urlati.

Casa Rozei va folosi donatia de la Maratonul Vinului, P&G Urlati si Vodafone pentru a achizitiona 11 paturi suspendate pentru centrele sale de locuit si pentru a instala pardoseala noua la o cladire recent renovata unde 14 dintre rezidentii sai mai tineri vor primi educatie profesionala.

Maratonul Vinului doreste sa le multumeasca tuturor partenerilor si participantilor fara de care aceasta donatie nu ar fi fost posibila. Suntem onorati sa putem contribui la o cauza caritabila in zona orasului Urlati si speram sa putem face din nou acest lucru anul viitor la Maratonul Vinului 2012.

24 Sep

Michelin Junior Bike @ Ploiesti, 25 Septembrie ’11

Iata ca mai avem un eveniment, tot duminica, pe 25 Septembrie. De data aceasta, este vorba de un eveniment pentru cei mici, cu varste cuprinse intre 4 si 11 ani, care se vor aduna in Ploiesti, pe Blvd. Castanilor, se vor da cu bicicleta si vor invata reguli importante legate de siguranta rutiera. Din pacate, inscrierile s-au incheiat pe 22 Septembrie, iar noi am aflat abia acum de acest eveniment frumos. In cazul in care chiar nu vi se mai ofera nici o sansa de inscriere in ziua desfasurarii, cu siguranta ca cei mici pot invata destule chestii interesante – in plus, vor fi multi copii, asa ca este o ocazie minunata de a imbina utilul cu placutul.

Prin urmare, daca va aflati prin zona bulevardului Castanilor incepand cu ora 10:30, puteti face un pas important in educatia rutiera a copiilor vostri – Brigada Politiei Rutiere va avea un cort acolo; in plus, va exista si un Atelier de Siguranta Rutiera, in cadrul caruia copiii vor invata reguli elementare de siguranta sub forma unui joc. Participantii la cele 8 curse adaptate fiecarei categorii de varsta (4-6, 7-9, 10-11) vor fi castigatori in egala masura, dar exista o recompensa (oferita de Humanitas) pentru cei care ajung primii. Mai mult de atat, exista si o tombola care ofera premii valoroase – 20 de biciclete si 10 kit-uri pentru biciclete.

 

↑