Tag Archives: red bull bc one

26 Sep

B-BOY CHINA, GATA DE FINALA REGIONALA RED BULL BC ONE

Bboy China poses for a portrait after winning at the Red Bull BC One Bucharest Cypher in Bucharest, Romania on June 16th, 2013Sambata, 28 septembrie, in fabrica Vydubychi din Kiev, B-Boy China (castigator alaturi de trupa Freakquency al concursului “Romania danseaza”) va reprezenta Romania la finala regionala Red Bull BC One. Castigatorul va merge direct in finala mondiala de la Seul. 

Cei mai buni 16 B-Boy din Europa de Est, printre care si romanul Adrian Ionita a.k.a China,  vor sfida gravitatia si vor da tot ce pot in materie de dans, stil si originalitate pentru un loc in cea de a 10-a finala mondiala a celei mai respectate competitii de B-Boying, Red Bull BC One. Locatia aleasa pentru aceasta reprezentatie este una pe masura – un fost complex industrial care a fost tranformat in epicentru de arta urbana si cultura underground din Kiev. DJ Smirnoff si MC Scream vor fi responsabili cu muzica, distractia si voia buna la eveniment. 

Juriul format din Ken Swift (USA), Storm (Germania) si El Niño (USA) va avea dificila misiune de a-l alege pe cel mai bun dintre cei 16. Castigatorul finalei est europene se va alatura celorlalti castigatori regionali – Arex (America Latina), Gravity (America de Nord), Lil Zoo (Orientul Mijlociu), Froz (Europa de Vest) si altor opt fosti campioni mondiali, in cea de a 10-a finala, la Seul, in Coreea, pe 30 noiembrie. 

Il puteti vedea live pe B-Boy China, alaturi de ceilalti finalisti, in transmisiunea de pe www.redbullbcone.com, incepand cu ora 19.30, ora Romaniei. 

Despre B-Boy China

In varsta de 25 de ani, Adrian Ionita a.k.a B-Boy China este castigatorul celei de a doua editii Red Bull BC One Cypher Romania. Dupa Franke, China este cel de-al doilea B-Boy care reprezinta Romania la finalele regionale. Alaturi de trupa din care face parte, Freakquency, China a castigat marele premiu la emisiunea “Romania danseaza”. Prima sa amintire legata de break a fost in 2001, cand se afla in Franta si a vazut la televizor cativa dansatori de breakdance. Atunci a simtit pentru prima oara o legatura cu acest stil de dans si s-a gandit ca si el ar putea face asta. La finalul lui 2001 a inceput sa danseze, alaturi de alti prieteni. Pe atunci nu stiau nimic despre aceasta cultura, faceau pasi ai caror denumire nu o cunosteau, ba mai mult, inventau unii si le dadeau un nume. Cand danseaza, il inspira orice – de la prieteni, familie, natura, filme, etc.
In ceea ce priveste numele sau de scena, si pentru el este o enigma. I se spune China de cand avea 11-12 ani, poate din cauza ochilor alungiti, ca ai unui chinez. Pe fratele sau il strigau Vietnam.
 
Despre Red Bull BC One: 
Red Bull BC One este cea mai importanta competitie de B-Boying unu-la-unu din lume. In fiecare an, mii de B-Boys participa la calificarile locale si regionale pentru unul dintre cele 6 locuri disponibile in finala mondiala, acolo unde cei mai buni 16 B-Boy din lume vor concura pentru titlul suprem – acela de campion mondial.  

Prima finala mondiala Red Bull BC One a avut loc in 2004, in Elvetia. De atunci, competitia anuala a afacut inconjurul lumii, in Germania, Brazilia, Africa de Sud, Franta, SUA, Japonia si Rusia. 

Anul acesta este editia aniversara a 10 ani de Red Bull BC One, iar finala va avea loc la Seul, in Coreea de Sud. Pentru a celebra acest deceniu, toti castigatorii editiilor precedente vor reveni in ring.

Afla mai multe de pe: 
 
www.redbullbcone.com
Facebook: www.facebook.com/redbullbcone
Twitter: www.twitter.com/redbullbcone.com #bcone

17 Jun

CHINA va reprezenta ROMANIA @ Red Bull BC One Eastern Europe in Ucraina

4
B-boying face parte din cultura Hip Hop fiind DANSUL reprezentativ pentru dansa. A aparut la inceputul anilor ’70 in Statele Unite  unde altundeva decat in New York. S-a extins rapid in mai toate tarile mari ale lumii, cu precadere in Korea de Sud, Marea Britanie, Germania, Franta, Rusia si Japonia. Desi elementele dansului sunt variate si au evoluat in timp, putem identifica patru elemente principale: toprock, downrock, power moves si freezes. B-boying-ul a reprezentat si reprezinta in continuare o scapare pentru multi tineri din “capcana” gastilor de cartier.

Acestea fiind zise azi, in Amfiteatrul Mihai Eminescu de la Stadionul National, am vazut 16 dansatori foarte buni. Or dat tot ce or avut mai bun pentru a castiga etapa romaneasca a competitiei Red Bull BC One Cypher. Publicul a fost entuziast chiar daca mai putin numeros decat ne-am asteptat (poate temperatura criminala o rarit din noi). Neguin a fost de departe cel mai spectaculos membru al juriului si a incantat asistenta cu miscarile lui care sfideaza legile fizicii (nu o fi citit vreo carte de fizica si nu stie ce e aia altfel nu inteleg cum naiba’ reuseste sa pluteasca in aer la nesfarsit) 😉 

Pana la urma CHINA  a fost B-boyul care a castigat publicul si juriul (in unanimitate) intr-o finala in care a reusit sa il domine pe PICIU. Baietii au facut spectacol la fiecare battle si la final ne-am ridicat cu totii in picioare electrizati de ce am vazut. 

Urechile ne-or fost incantate de Guess Who fix inaintea finalei asa ca tabloul o fost complet! Mai jos cateva poze cadou pentru voi!

53

16
2

12 Jun

Hai sa vedem cine va reprezenta Romania la Campionatul Mondial de Breakdance Red Bull BC One @ Bucuresti, 16 Iunie ’13

Neguin and Lil G - PerformanceVanatoarea pentru urmatorul campion mondial de breakdance a inceput in toata lumea, iar acum a venit si timpul Romaniei sa recruteze cel mai talentat B-Boy. Cine va reprezenta tara noastra la finala regionala Red Bull BC One din Ucraina si poate chiar si la finala mondiala din Coreea de Sud vom afla duminica, 16 iunie, incepand cu ora 18:00 intr-un eveniment cu si despre breakdance care se va desfasura in Bucuresti, Amfiteatrul Mihai Eminescu, din Parcul National Lia Manoliu. Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.

Anul trecut, Franke ne-a reprezentat la finala regionala din Rusia, iar Bugy a fost la un vot distanta de castigarea etapei locale Red Bull BC One Cypher. Cine va fi anul acesta cel mai bun B-Boy local din arena? 

Pe 15 iunie vor avea loc calificarile locale, in cadrul competitiei Back  in Action 7th Edition, incepand cu ora 12:00, la Silver Church. Cei mai buni 16 B-Boys/B-Girls vor ajunge in Finala Nationala, care se va desfasura pe 16 iunie, in Bucuresti. Un prestigios juriu format din Neguin, Brazilia (campion mondial Red Bull BC One si membru Red Bull BC One All Stars), Lil G, Brazilia, (vice-campion mondial Red Bull BC One si membru Red Bull BC One All Stars) si MG (Slovacia) – Fondator al organizatiei Bboy Spot Europe va decide cine va reprezenta Romania la calificarile regionale, din Ucraina.

Participantii isi vor arata maiestria in scena pe muzica mixata de DJ Scream (UA), iar atmosfera va fi intretinuta de MC Juice (RO).

Pe langa demonstratiile exlozive de b-boying 1 la 1 ale finalistilor, spectatorii vor putea urmari un show de capoeira, o demonstratie de hip-hop, locking, popping a trupei One Beat. Fanii hip-hop-ului il vor vedea in actiune si pe Guess Who, care va sustine un concert pe scena Red Bull BC One Cypher.

Accesul publicului la Red Bull BC One Cypher Bucharest se face fie din B-dul Basarabia, pe strada Arhitect Harjeu, fie din Soseaua Mihai Bravu, pe strada Ing. Vasile Cristescu, incepand cu ora 17.30. Metrou: M1 (Statia Muncii), Autobuz: 104, Tramvai: 1,40,56.

Evenimentul va fi transmis live pe MTV, incepand cu ora 18:00.

Afla mai mult:

Comunitatea online: www.redbullbcone.com

Facebook: www.facebook.com/redbullbcone

Twitter: www.twitter.com/redbullbcone.com #bcone

↑