Tag Archives: snowmobile

10 Dec

Snowmobile Winter Cup @ Predeal, 24-26 Ianuarie ’14

logo-snowmobile-winter-cupCe fac motocicliştii iarna? Cu siguranţă nu intră în hibernare, când sunt atâtea de făcut! Aventurile la ski sau snowboard sunt si ele atractive, dar cum aceşti oameni au o recunoscută dependenţă de motoarele mari, puternice şi ameninţătoare, un snowmobil devine alegerea numărul unu. Tocmai de aceea, între 24 şi 26 ianuarie 2014 caii putere se vor dezlănţui în alb la Predeal Snowmobile 1 Rally, competiţia de snowmobile la care sunt aşteptate peste cincizeci de echipe din şapte ţări.

Evenimentul este organizat de către Dual Racing Team împreună cu Primăria Predeal, in calitate de coorganizator, prin primar Liviu Cocos, alături de un grup de pasionaţi ai sporturilor de iarnă precum Ionut Tocitu si Alexandru Garbacea, cu sprijinul THE OFFICE LOUNGE Predeal si Susai Mont.

Spectacolul va începe vineri seara pe pârtia Clăbucet, cu un Prolog care-i va încânta pe spectatori, deoarece traseul va fi amenajat într-o manieră asemănătoare circuitelor de motocross. Snowmobile vor zbura prin aer, sărind de pe rampele ce nu vor lipsi din traseu, vor aborda cu gazul motoarelor de 1.000 cmc în doi timpi, deschis la maximum, taluzuri de zăpadă, piloţii duelându-se… ski la ski, întrucât pe cei aproximativ trei kilometri ai circuitului de la Prolog se va stabili ordinea de plecare în cele două zile de concurs. Sâmbătă şi duminică, echipe de câte doi rideri vor concura pe un traseu de 180 de kilometri, în zona Predeal şi în Munţii Baiului. Traseul este deja pregătit în proporţie de 80%, urmând ca piloţii de snowmobile să se orienteze în concurs după GPS, pe poteci dar şi în golul alpin, înfruntând urcări dure şi coborâri tehnice, întocmai ca la un concurs de off-road moto!

„De multi ani imi doream sa organizez acest concurs, alaturi de cativa prieteni, iar anul acesta condiţiile se anunţă propice, cu multă zăpadă. Sunt aşteptaţi concurenţi nu numai din România, dar şi din Ungaria, Polonia, Cehia, Austria, Slovenia, Croaţia sau Slovacia, care vor evolua la două clase, Profesionişti şi Amatori. Se va ajunge prea putin pe drumuri forestiere, vom avea cateva surprize pe circuit, pe care le vom anunta la momentul potrivit , astfel că Predeal Snowmobile 1 Rally va fi o adevărată aventură, insa si cu momente de time out , aşa cum sunt si petrecerile din căldurosul THE OFFICE LOUNGE Predeal din serile de vineri şi sâmbătă”, spune Ciprian Popescu, preşedinte al Dual Racing Team, la rândul său un pasionat pilot de snowmobile.

06 Mar

X-Treme (cai vs. oameni putere) / Muntele Mic 12 Martie ’10

Concurs de ski-cross, snowboard-cross si snowmobile-cross la Muntele Mic

Program
Vineri, 12 martie
10:00 ? proba snowmobile-cross in zona ‘stana’, la 4 km departare de statiunea Muntele Mic, pentru a nu deranja turisti.

Sambata, 13 martie,
10:00 ? vor avea loc calificarile pentru proba de snowboard
13:00 ? calificarile pentru proba de ski-cross
16.30 ? finala snowboard-cross si ski-cross
18:00 ? proba de freestyle (ski & snowboard) – sarituri cu aterizare pe o saltea gonflabila
21:00 ? festivitatea de premiere.
22:00 ? petrecere in aer liber

Asociatia extrem Muntele Mic a reusit sa faca rost de un pachet rezonabil pt concurentii nostri. 450 ron trei nopti patru zile cu trei mese pe zi / conditii trei stele/margarete.
Daca se strang 30 de persoane oferim transport gratuit din bucuresti pe data de 11 martie ora 8-9 in locul ales de voi.

Contact: contact.asemm@gmail.com

Via dordeduca

06 Mar

X-Treme (cai vs. oameni putere) / Muntele Mic 12 Martie '10

Concurs de ski-cross, snowboard-cross si snowmobile-cross la Muntele Mic

Program
Vineri, 12 martie
10:00 ? proba snowmobile-cross in zona ‘stana’, la 4 km departare de statiunea Muntele Mic, pentru a nu deranja turisti.

Sambata, 13 martie,
10:00 ? vor avea loc calificarile pentru proba de snowboard
13:00 ? calificarile pentru proba de ski-cross
16.30 ? finala snowboard-cross si ski-cross
18:00 ? proba de freestyle (ski & snowboard) – sarituri cu aterizare pe o saltea gonflabila
21:00 ? festivitatea de premiere.
22:00 ? petrecere in aer liber

Asociatia extrem Muntele Mic a reusit sa faca rost de un pachet rezonabil pt concurentii nostri. 450 ron trei nopti patru zile cu trei mese pe zi / conditii trei stele/margarete.
Daca se strang 30 de persoane oferim transport gratuit din bucuresti pe data de 11 martie ora 8-9 in locul ales de voi.

Contact: contact.asemm@gmail.com

Via dordeduca

28 Jan

Free Style Night, primul show de free style din Romania

 

1387Vineri, 30 ianuarie, incepand cu ora 20:00 se va desfasura, in Piata Mare din Sibiu, Free Style Night, primul show de free style cu snowmobile din Romania. Cei care vor evolua, la limita legilor fizicii, sunt Ross Mercer si Jure Saviozzi, doi din cei mai buni free styleri ai lumii. Ross Mercer este detinatorul recordului mondial la saritura in lungime cu snowmobilul.

Free Style Night este show-ul conceput, de organizatorii celei de a treia editii a Red Bull 1000 Trails, pentru a aduce unul din cele mai spectaculoase sporturi de iarna mai aproape de public. Dupa Moscova, Sibiul este al doilea oras din aceasta parte a Europei care gazduieste un show de free style chiar in centrul orasului. 

Ross Mercer si Jure Saviozzi au fost incantati de conceptul raliului care gazduieste, practic, Free Style Night si au decis sa si concureze la categoria Profi a Red Bull 1000 Trails – cea mai importanta competitie Est Europeana dedicata snowmobilelor.

Raliul va debuta vineri, 30 ianuarie cu o mansa de calificare care se va desfasura in apropiere de statiunea Paltinis. Dupa ce va fi stabilita ordinea de start, concurentii vor cobori in Sibiu unde la ora 20:00 vor asista la Free Style Night.

Startul in raliul, care ii va duce pe cei 80 de concurenti pe ruta Paltinis – Voineasa – Paltinis, se va da pe 31 ianuarie, urmand ca festivitatea de premiere sa aiba loc pe 01 februarie, ora 16:00, la Casa Turistilor din Paltinis. De-a lungul celor doua zile de raliu, riderii vor parcurge aproximativ 300 de km, mare parte din acestia fiind in golul alpin. 

Martin Freinademetz (multiplu campion mondial de snowboard, organizatorul Red Bull 1000 Trails): 
?Aceasta este cea mai dificila iarna pe care o petrec in Romania. Si asta pentru ca, desi, suntem la sfarsitul lunii ianuarie avem probleme cu lipsa zapezii. Vremea calda din ultimile zile ne-a creat ceva dificultati topind zapada de la altitudine mai scazuta, insa la peste 1500 de metri sunt conditii bune pentru ca riderii sa concureze in cea de a treia editie a Red Bull 1000 Trails. Pentru a vedea cat de spectaculos este acest sport, va asteptam vineri 30 ianuarie, ora 20:00, in Piata Mare din Sibiu la show-ul de free style.?

Unde poti urmari cel mai spectaculos eveniment din aceasta iarna – traseu pentru spectatori
Vineri, 30 ianuarie: incepand cu ora 12:00, amatorii de senzatii tari, pot veni la podul de la Telescaunul din statiunea Paltinis pentru a urmari mansa de calificare.In aceeasi zi, dar incepand cu ora 20:00, in Piata Mare din Sibiu se va organiza primul show de free style cu snowmobile din Romania.
Duminica, 01 februarie: in Paltinis, intre orele 12:00 – 15:00 poate fi urmarit finisul celei de a treia editii a Red Bull 1000 Trails. Aici va avea loc si festivitatea de premiere.

via motoflash

↑