Crosul Padurii la a 5a editie @ Bucuresti, 8 Iunie ’13
Asociaţia ViitorPlus organizează pe 8 iunie 2013 a 5-a ediţie a Crosului Pădurii şi vă invită să vă înscrieţi! Poate aţi auzit de acest eveniment şi chiar aţi participat în anii trecuţi. Dacă nu, aflaţi că Crosul Pădurii este un eveniment care promovează sportul şi împădurirea sudului ţării, prin campania Pădurea Copiilor. Pădurea Copiilor este o campanie ViitorPlus ce îşi propune să planteze un puiet pentru fiecare nou-născut din România.
Ce se anunţă nou şi special pentru Crosul Pădurii 2013?
• Crosul devine o alergare de seară, vom vedea cine rezistă cu stoicism şi după apusul soarelui.
• Alergarea va avea loc în centrul oraşului, pe traseul Piaţa Constituţiei – Piaţa Alba Iulia şi retur, deci s-a mutat din parc şi dă maşinile poluante la o parte pentru câteva ore.
• Veţi putea alege să vă înscrieţi în una din cele 3 echipe, conduse de alergători de anduranţă consacraţi: echipa Frasin de Gabriel Solomon , echipa Stejar de Adrian Ber , echipa Tei de Andrei Roşu. Aşa că, dacă îi admiraţi, vă inspiră sau pur şi simplu vreţi să îi cunoaşteţi mai îndeaproape, alegeţi-vă „generalul”!
• Veţi putea veni cu propriile costumaţii ieşite din comun, căci va avea loc un concurs cu premii unde va fi premiată cea mai inedită dintre ele, atât la doamne, cât şi la domni.
• Am auzit că la sfârşit se va lăsa cu muzică şi multă distracţie, adică un concert cu artişti surpriză.
Noi credem că merită să vă înscrieţi în număr cât mai mare, aşa că bifaţi ziua de 8 iunie în calendar şi veniţi la un eveniment inedit, care va îmbina sportul, o cauză nobilă şi distracţia!
Pentru a afla mai multe despre eveniment, curse şi modalitatea de înscriere, intraţi pe: http://crosulpadurii.ro/ .
Pădurea Copiilor este o campanie a proiectului „Adoptă un copac!”. Până acum, în cadrul proiectului s-au plantat peste 195.000 de puieţi în cele 5 locaţii: Vâlcelele şi Dragoş Vodă, jud. Călăraşi; Bragadiru, jud. Ilfov; Drăgăneşti-Vlaşca şi Poroschia, jud. Teleorman (judeţele cu cea mai mică suprafaţă împădurită din România).






