Tag Archives: trasee bucuresti

27 Oct

Traseu de MTB @ Parcul Ion Creanga, Bucuresti

Ziua Nationala a Romaniei va fi un prilej de dubla sarbatoare, cel putin pentru biciclisti. In urma unei investitii consitente din partea Primariei Sectorului 2 si a Guvernului, Parcul Ion Creanga a fost reamenajat, fiind dotat, printre altele, cu un mini traseu de mountain bike. Parcul Ion Creanga este acelasi, banuim noi, cu cel care fusese anuntat cu surle si trambite si cu investitii de 7,23 milioane de RON, aflat intre Buzaului si Juverdeanu, in Sectorul 2.

Traseul de mountain biking va avea o suprafata de 600 de metri patrati si va avea rampe si obstacole apropiate cu ce poti gasi in natura. Pe langa acesta, vor mai exista piste de skateboard, terenuri de baschet, minifotbal si tenis.

Noi atat am aflat de pe MBike.ro, si dam mai departe :)

06 Oct

Ciclopromenada nocturna @ Bucuresti, 7 Octombrie ’11

Am gasit un eveniment frumos pe bicla.ro si era pacat sa nu-l sharuim. De obicei, incercam sa preluam informatiile utile si sa le prelucram in stil liberinmiscare.ro. De data asta, insa, ar fi pacat sa facem asta, pentru ca anuntul este scris intr-un stil prea frumos pentru a fi alterat. Prima oara cand l-am citit, ne-am intrebat daca e pe bune sau nu. Se pare ca nu visam, dar pe 7 Octombrie, vom avea aceasta ocazie (daca nu ploua…)

In ultimul timp, adorm tarziu, dar visez mai mult decat inainte. Eu visez lucruri concrete, nu neaparat romantice sau mistice.

De exemplu, acum vreo trei nopti am visat Ciclopromenada nocturna 8. Se facea ca ne intalneam in Parcul Izvor, la statui, in 7 octombrie,  la 21.30 si plecam la 22.00 pe urmatorul traseu (visat in primul rind de Bogdan Antohe, mi-a povestit el a doua zi):

Parcul Izvor – Schitu Magureanu – Stirbei Voda – putin Calea Victoriei – stanga pe C. A. Rosetti – stanga pe Vasile Lascar – dreapta pe Bd. Dacia – stanga pe Calea Mosilor – Sos. Colentina – stanga pe Doamna Ghica – stanga pe Bd. Lacul Tei – stanga pe Barbu Vacarescu – dreapta pe Sos. Stefan cel Mare si inainte pe Iancu de Hunedoara – stanga la Piata Victoriei pe Calea Victoriei – dreapta pe Bd. Libertatii – Parcul Izvor.

In vis, erau mici probleme cand faceam stanga in Piata Victoriei pe Calea Victoriei, dar ne-am consultat la plecare si am gasit o solutie (nu mai stiu care era aceea, poate ma ajutati printr-un comentariu aici).

M-am trezit in faza asta a visului, dar am adormit la loc si am visat din nou Ciclopromenada nocturna 8. In varianta asta, ar fi plouat la acea ora, ceea ce ar fi facut sa nu se mai tina plimbarea. Eu zic asa: mai visez noptilea asta si va spun aici daca in ultima varianta a visului ne-am mai plimbat sau nu. Daca nu ne-am mai plimbat, sunt sigur ca va fi altadata acest vis.

Ce ziceti, visam impreuna? Pun intrebarea asta si in pagina de Facebook a visului meu.

 


Bike route 1287692 – powered by Bikemap
↑