12 Jul

Biciclete indoibile :)

Bending bikes suna mai exotic dar nu m-am putut abtine din a pune titlul asta. Kevin Scot se pare ca vrea sa gaseasca o solutie ingenioasa de a parca bicicleta intr-un spatiu cat mai restrans + batai de cap mai mari pentru hoti. Baiatul asta a gandit o bicicleta al carei cadru se poate indoi si astfel plia dupa orice copac asezat cu bun simt pe strada.

Mai multe via likecool

09 Jul

Otopeni Air Show / Aeroportul Otopeni, 17 Iulie ’10

Zeci de aeronave, peste 70 de piloti experimentati vor face spectacol în cel mai impresionant eveniment aviatic organizat în acest an în tara noastra, Otopeni Air Show 2010. Programat sa aiba loc în data de 17 iulie pe Aeroportul International Henri Coanda, mitingul va reuni, în peste 3 ore de acrobatii si demonstratii aeriene, cei mai buni profesionisti ai momentului, într-o manifestare dedicata celor doi mari pionieri ai aviatiei române si mondiale: Aurel Vlaicu si Henri Coanda.

Otopeni Air Show 2010, organizat în 17 iulie, va reuni peste 60 de aeronave civile, sportive si militare, iar participantii vor reprezenta organizatii ale aviatiei românesti: Fortele Aeriene Române, Aeroclubul României, Iacarii Acrobati, Special Air Services, Scoala Superioara de Aviatie Civila, Tarom, Romavia, Direct Aero Services. În cadrul mitingului va evolua si invitatul special Jurgis Kayris (Lituania), unul dintre cei mai valorosi acrobati ai zborului din lume la clasa nelimitat.

Via si mai multe informatii http://www.otp-airport.ro

09 Jul

Cupa Austrotherm (enduro) / Zarnesti, 10 Iulie ’10

Sâmbata, 10 iulie, în apropierea circuitului de motocros din Zarnesti se va da startul în Cupa Austrotherm, eveniment care înglobeaza cea de a patra etapa a Campionatului Est European de Enduro si prima etapa din actualul sezon al Campioantului National de Enduro.

Pe lânga cele doua campionate, în acest eveniment este inclusa si în Cupa MACEC, iar Cupa Austrotherm devine, astfel, cea mai importanta competitie dedicata enduro-ului clasic care se desfasoara în acest an în România. Traseul are aproximativ 43 de km si pentru clasa A sunt programate trei probe speciale, pentru clasa B doua, iar pentru cei care concureaza în cadrul clasei C o singura proba speciala. Aceasta ultima categorie se adreseaza debutantilor, având traseul cel mai accesibil.

Evenimentul va începe vineri, 9 iulie, cu prima runda de înscrieri si verificari tehnice si va continua sâmbata, 10 iulie, cu a doua sesiune de înscrieri si revizii tehnice urmând ca la ora 10.00 primii concurenti sa ia startul.

Printre pilotii români care vor concura în Cupa Austrotherm, eveniment organizat de Moto Club Vectra Zarnesti, se afla si Mani Gyenes. Cel mai titrat pilot român de enduro si-a propus ca în acest an sa îsi treaca în palmares cel de al patrulea titlu national la enduro si desi alaturi de alti enduristi în urma cu zece zile concura în cel mai dificil raliu hard enduro al lumii (Red Bull Romaniacs), la Zarnesti porneste ca principal favorit pentru câstigarea clasei A. Krisztian Nagy, câstigatorul Prologului Red Bull Romaniacs la clasa Hobby Team este si el unul din favoritii competitiei de la Zarnesti, satmareanul propunându-si un loc 1 la clasa B.

Program Cupa Austrotherm (etapa IV Campionat Est European, Etapa I Campionatul National de Enduro, Cupa MACEC)

Vineri 9 iulie

17:00 ? 22:00 Înscrieri si revizia tehnica

Sâmbata 10 iulie

07:00 ? 09:00  Înscrieri si revizia tehnica

09:00 ? Briefing

10:00 ? Start

17:00 ? Finisul primei zile

Duminica 11 iulie

09:00 ? Start

———————————–

Renatta Stepanov

Media Relations Vectra Racing

+40743.335.290

renatta@renemedia.ro

09 Jul

Marathon 7500 / Muntii Bucegi, 15 – 18 iulie ’10

Clubul pentru Protectia Naturii si Turism Brasov organizeaza in perioada 15 – 18 iulie 2010 Marathon 7500, o competitie care presupune parcurgerea unui traseu marcat

integral in Muntii Bucegi pe o diferenta de nivel pozitiva de aproximativ 7500m.

Caracteristici ale competitiei:

  • Timpul efectiv de concurs va fi de aproximativ 50 de ore;
  • Distanta parcursa este aproximativ 80 ? 90 kilometri;
  • Este o competitie outdoor cu caracter montan;
  • Traseul se desfasoara pe poteci marcate in masivul Bucegi;
  • Varsta minima pentru inscrierea in concurs este 18 ani;
  • Echipele participante trebuie sa fie formate din doua persoane;

Maratonul cuprinde 3 categorii:

  • masculin
  • feminin
  • mixt

Aceasta competitie este prima de gen care se va desfasura pe teritoriul Romaniei. In ultimii ani se observa o crestere a numarului de participanti la competitii montane, concursuri de aventura, concursuri de mountain bike si trail running. Prima editie a maratonului a fost premiata in cadrul Galei pentru Supervoluntari Brasov 2009 pentru cel mai reusit proiect.

Se vor premia primele trei aferente fiecarei categorii pentru sectiunile urmatoare:

Sectiunea Elita:

locul I ? 1000lei x 3 cat.

locul II ? 700lei x 3 cat

locul III ? 500lei x 3cat.

Sectiunea Hobby:

locul I ? 400lei x 3 cat.

locul II ? 300lei x 3 cat

locul III ? 200lei x 3cat.

Pentru mai multe detalii accesati blogul maratonului marathon7500.cpnt.ro sau www.cpnt.ro

08 Jul

Montaniada / Transfagarasanu, 8-11 Iulie ’10

Montaniada editia a III-a, Olimpiada Muntelui, se va desfasura in perioada 08-11.07.2010 in Muntii Fagaras zona Piscu Negru ? Cabana Capra.
Veti putea merge in drumetii (traseu montan Balea Lac ? Vanatoarea lui Buteanu ? Fereasta Zmeilor ? Lacul si Caldarea Capra ? Minele de la Capra ? Cabana Capra), veti putea testaparcul adventure (tiroliana 200 m, pod indian, ?10 probe de armata?,?la rodeo?), sa faceti si sa invatati putin alpinism; vor fi tot felul de joculete, tir cu arcul, paintball, foc de tabara, cantece de munte la chitara si bineinteles actiuni de ecologizare a zonei si traseului. Evenimentul cuprinde si un concert folk avandu-l ca invitat special pe Mircea Baniciu.
Premiile constau in echipament montan: precum si premii in bani.

http://www.ghiziiromaniei.ro/


Program

Joi ? Primirea si informarea participantilor

20:00 – Aprinderea focului de tabara;

21:00 – Program artistic oferit de ATGR.

Vineri ? Ziua Jocului

11:00 ? Deschiderea programului ? concursuri: aruncarea busteanului, Tir cu arcul, trasul franghiei,?5 minute de armata?, pod Indian,

aruncatul greutatii, taiatul lemnelor si alte jocuri de echipa;

11:00 ? 20:00 ? Park Adventure;

22:00 ? Sedinta tehnica pentru participantii din cadrul concursului FRTE;

22:30 ? Curs foto cu Cosmin Atanasiu;

23:00 ? Concert de muzica folk: invitati speciali MIRCEA BANICIU si VLADY CNEJEVICI

Sambata ? Ziua Competitiei

7:30 ? Plecare spre Balea cu microbuze spre peretii de alpinism;

8:30 ? Teste teoretice Balea lac;

9:00 ? Plecare in traseul de regularitate; Orientare (la sosirea din traseu)

12:00 ? Deschiderea zilei a 2-a a jocurilor ? pentru tabara;

15:00 – Proba de alpinism din Adventure Park;

20:00 ? Concurs de instantanee + proba eco ;

22:30 – Proba ?Cultural? cu public, in jurul focului de tabara.

Duminica ? Ziua premierii

8:00 ? Cross montan;

9:00 ? Demonstratie de prim ajutor, realizata de Serviciul de ambulanta;

11:00 ? Premierea;

13:00 – Defluirea participantilor;

14:00 ? Ecologizarea zonei sustinuta de A.T.G.R.

Luni ? Ecologizarea zonei sustinuta de ATGR

08 Jul

International Enduro Festival / Ciumani (Harghita), 27-29 August ’10

A doua editie a International Enduro Festival Transylvania (IEFT)  se va desfasura la Ciumani in judetul Harghita, pe 27 – 29 August 2010. Acest eveniment a fost creat de Patrick Moto pentru ca tu sa explorezi alaturi de prieteni ultimele paduri virgine ale Transilvaniei!

Ce te asteapta la IEFT:
Vineri, 27 august,  enduro test, impecabil trasat de Patrick Boissy, în imediata apropiere a cabanei Marci, unde va fi ridicata  si tabara de baza. Traseul se afla la doar câteva sute de metri de Cabana Marci, (30 de locuri), la poalele pârtiei de ski Ciumani. Aici se face receptia pilotilor si tot  aici se va pregati paddock-ul.

Sâmbata, 28 august, se pleaca într-o tura pe munte, pe un traseu creionat pentru trei categorii derideri: ?Castraveti? (începatori), ?Johnny Bravo? (intermediari) si ?Bull? (avansati). Cei dornici sa-si masoare performantele au posibilitatea sa-si vizualize timpii de pe Enduro Test, care este cronometrat. Pentru ca nu este vorba de un concurs ci doar de un prilej de relaxare între prieteni enduristi, singurul Check Point de pe traseu, a fost transformat în ?Ciuc Point?, unde se va servi licoarea omonima. Locatia? Secreta, dar cu siguranta va pica la tanc!
Duminica, 29 august, ultima zi de festival este rezervata unei plimbari relaxate, cu vizionarea unor peisaje care îti taie respiratia, având ca posibil punct final Izvoru Muresului.

Via si mai multe dirtbikezone

05 Jul

Flying Vampires (aeromodelism) / Siria (langa Arad), 9-10 Iulie ’10

Festivalul care a ajuns deja la a 6-a editie se va desfasura pe aerodromul Aeroclubului Charlie-Bravo de langa comuna Siria, judetul Arad, in perioada 9-10 Iulie 2010. Toti cei interesati sa vada pe viu demonstratii de acrobatie avansata cu aeromodele si elicoptere sunt asteptati in perioada mai sus amintita in zilele de Vineri si Sambata pe aerodrom.

Evenimentul va aduna piloti excelenti si tehnica de ultima ora din tara si strainatate. Avem confirmarea pilotilor de JET-uri din Ungaria care ne-au incantat si anul trecut privirile cu modelele lor superbe si indemanarea de care dispun.

Via flying-vampires & dordeduca

↑