Evenimente

21 Aug

Cupa Regiment 13 Enduro @ Poiana Marului, 23-25 Septembrie ’11

Acum aproape 250 de ani, in 1767, austriecii fondau Regimentul de Granita Banateam Nr. 13, cu rol defensiv impotriva Imperiului Otoman. Regimentul 13 avea in subordinte intregul Banat Montan, si era format din localnici, care cunosteau bine zona, potecile, drumurile montane, si care erau obisnuiti cu muntele. Regimentul 13 a avut o viata de aproape 100 de ani, timp in care a purtat lupte impotriva Imperiului Otoman si chiar impotriva armatelor franceze ale lui Napoleon. De-a lungul existentei sale, a dat peste 25 de generali si peste 200 de ofiteri, si s-a dizolvat cand amenintarea otomana s-a stins. I-a ramas numele, i-au ramas legendele, iar multi dintre localnici inca isi zic mandri “graniceri”.

 

243 de ani mai tarziu, un grup de enduristi din zona Timisoarei ajunsi la Poiana Marului au venit prima data cu ideea de a crea un concurs enduro serios, cu baza la Poiana Marului. Din iarna 2010-2011, lucrurile s-au pus in miscare. Prima sedinta a strans laolalta 13 enduristi, si astfel s-a nascut Regimentul 13 Enduro.

Prin urmare, astazi, un alt fel de regiment cutreiera aceiasi munti, pe aceleasi poteci: Regimentul 13 Enduro – Timisoara.

 

Ce se intampla la Cupa Regiment 13?

Pai e vorba de doua zile de hard enduro, un eveniment inscris in calendarul oficial competitional al Federatiei Romane de Motociclism, si organizat de asociatia sportiva Ride Competition. Vineri, 23 Septembrie, se inscriu participantii [plus prolog]; Sambata si Duminica, 24-25 Septembrie, are loc cursa enduro propriu-zisa, organizata pe doua trasee, in functie de dificultate: A-Expert si B-Hobby.

E vorba de peste 150 de km de trasee marcate si de testari extreme, pentru ambele nivele de dificultate, cu trasee noi, neatinse de enduristi si de motoare. Pe langa asta, exista muzica, focuri de tabara, si discutii cu oameni care impartasesc aceeasi pasiune: enduro.

Da’ halatul cat e?

Taxa individuala de participare este de 250 RON, daca e achitata pana pe 16 Septembrie inclusiv.

Pentru inscrieri de grupuri de peste 6 persoane, la fiecare 5 persoane inscrise, al 6-lea este inscris gratuit.

De la 17 Septembrie incolo, inscrierile de grup nu mai sunt permise, taxa individuala este de 300 RON si se poate plati doar cash la secretariatul concursului.

Noua ce ne iese?

In afara de distractia si senzatiile tari oferite de traseele minunate si de oamenii pasionati care se vor strange la Poiana Marului, fondul de premiere contine premii totale de peste 3000 de euro:

  • pentru Clasa A – Expert: locul 1 – 1000 EUR, locul 2 – 500 EUR, locul 3 – 400 EUR;
  • pentru Clasa B – Hobby: locul 1 – 300 EUR, locul 2 – 200 EUR, locul 3 – 100 EUR.

In cazul in care va intrebati care e diferenta dintre trasee, organizatorii spun ca traseul A-Expert este pentru enduristii cu experienta, care au conditie fizica foarte buna, si care stapanesc bine tehnicile enduro; traseul B-Hobby este pentru cei care vor sa aiba o experienta placuta fara sa se chinuie (prea tare). Sa nu uitam totusi ca e vorba de hard enduro!

Inscrierile on-line se pot face aici.

Mai multe informatii, regulamente, intrebari frecvente, cazare, trasee, locatie, etc. pe site-ul oficial:

http://www.regiment13.ro/ro

Exista si un event Facebook, aici.

Poze de la locatie gasiti aici.

 

20 Aug

Colibita Bike Fest @ Colibita, Bistrita Nasaud, 2-4 Septembrie ’11

Informatiile pe care le-am aflat despre Colibita Bike Fest sunt putine, dar dense. Stim ce s-a intamplat anul trecuta, la Colibita Bike Fest 2010 [cu probe de Cross Country Racing, Dirt Jump, Dual Slalom si Trial] => puteti gasi poze, rezultate, testimoniale si feedback aici.
 
 
 
 
 
 
 
 
Pentru editia de anul acesta, stim asa:

– ca se tine intre 2 si 4 septembrie;
– ca locatia se afla langa lacul de acumulare de la Colibita, la 30 km de Bistrita;
– ca va contine probe de Trial, Dirt Jump Cross, Country si mini Dual;
– ca va bubui cu 4000W de muzica;
– ca va avea invitati 4 DJ;
– ca va fi loc de camping.

Aceste vesti bune le-am aflat de pe event-ul creat pe Facebook, aici. Asa ca daca aveti nevoie de mai multe informatii… stiti unde sa-i gasiti.

20 Aug

Cupa Tri-Aluta & Cupa Romaniei @ Sf. Gheorghe, Covasna, 21 August ’11

Duminica asta avem triatlon la Sf. Gheorghe, jud. Covasna, organizat de clubul sportiv Tri-Aluta. Acesta a fost infiintat in 2009, dar cu toate ca este infiintat relativ recent, a obtinut pana acum rezultate bune la campionate nationale, precum si in clasamentul Federatiei Romane de Ciclism si Triatlon. Prin urmare, clubul a obtinut aprobarea Federatiei in a organiza aceasta competitie de triatlon, de talie internationala.

 

 

 

 

  • copii 10-13 ani individual si stafeta: 200m inot – 2,5km ciclism – 800m alergare;
  • cadeti 14-15-16 ani: 750m inot – 20km ciclism – 5km alergare;
  • juniori 17-18-19 ani: 750m inot – 20km ciclism – 5km alergare;
  • seniori: 20-29, 30-39, 40-49, 50+ ani: 750m inot – 20km ciclism – 5km alergare;
  • stafeta (inotator/alergator/ciclist): 750m inot – 20km ciclism – 5km alergare.
Premiile sunt in valoare de 200 euro pentru locul intai, 100 de euro pentru locul doi, si 50 de euro pentru locul al treilea.
Concursul va incepe la ora 10:30.
Inscrierile se pot face la fata locului sau online, dupa cum urmeaza:
Taxa de participare este de 8 euro pentru copii, 8 euro/persoana pentru stafeta si 15 euro pentru adulti.
Pentru cazare puteti sa ii contactati pe Madaras Daniel la +40-744-384-058 si pe Daniel Janos la +40-722-304-985.
Mai multe detalii puteti afla de pe site-ul http://www.trialuta.ro/.
18 Aug

Un roman la Campionatul Mondial de Skateboarding @ New York, 20-21 August ’11

Pentru prima oara, Romania va fi reprezentata la Campionatul Mondial de Skateboarding, Red Bull Manny Mania, competitie ce va avea loc in acest week-end la New York. Stefan Dragomir, un tanar de 18 ani din Bucuresti, ii va intalni pe ceilalti concurenti din alte 31 de tari.

Dupa 120 sesiuni de calificari in 31 de tari, in acest week-end, la New York, cei mai buni skateboarderi amatori de lume se vor intrece intr-un singur trick – „the manual”, la finala mondiala Red Bull Manny Mania. Toti participantii si-au castigat biletul spre America dupa ce au fost primii in tarile lor. Pentru multi, cum este si cazul lui Stefan, o sa fie prima lor calatorie in New York si o experienta de neuitat.

Amatorii se vor lupta pentru un premiu in lumina reflectoarelor, castigatorul primind un loc in a 5-a editie a concursului Red Bull Manny Mania Pro de duminica, 21 august. Evenimentul a adunat mii de oameni in Coleman Park din Manhattan in ultimii ani. Cu aparitii repetate a numelor mari ca si Kenny Anderson, Tim O`Connor si Joey Brezinski, evenimentul cu intrare gratuita va atrage din nou un numar mare de oameni.

Echilibrati si concentrati

Red Bull Manny Mania este un concurs unic care scoate in evidenta talentele tehnice puse in practica pe trick-ul manual, concurentii fiind provocati sa combine linii complexe in timp ce se balanseaza pe 2 roti ale skate-ului. E necesar un control desavarsit, rabdare si indemanare, pe langa creativitatea de a combina manny-uri cu trick-uri dificile pentru a impresiona juratii.

Concursul poate fi castigat de oricine, profesionistii vazand intoarcerea castigatorilor de anii trecuti, incluzandu-i pe Eli Reed din New York, care a castigat in 2009, creatorul evenimentului Joey Brezinski si Mike Mo Capaldi, care a iesit pe 2 in spatele lui Reed in 2009. Dupa ce concursul din 2010 a fost anulat din cauza ploii, Reed e campionul en-titre.

Ambele evenimente Red Bull Manny Mania sunt gratis si deschise publicului, luand parte sambata, 20 august si duminica 21 la 3 P.M in Coleman Park, Pike&Monroe, Manhattan.

 

Foto: Mihai Stetcu / Red Bull Content Pool

Sursa: Red Bull

18 Aug

Valcea Bike Fest @ Ramnicu Valcea, 2 Octombrie ’11

Valcea Bike Fest este un eveniment sportiv organizata de Primaria Municipiului Valcea. Competitia este organizata in conformitate cu Regulamentul Uniunii Cicliste Internationale, privitoare la concursurile de Mountain Bike Marathon. De asemenea, consursul va fi oficiat de arbitri nationali, iar sosirea va fi stabilita cu ajutorul unui sistem de cronometraj automat magnetic (chip-uri).

La acest eveniment poate participa orice sportiv licentiat la o structura sportiva afiliata la Federatia Romana de Ciclism si Triatlon, precum si orice persoana de peste 14 ani, care completeaza si semneaza o declaratie pe proprie raspundere. Aceasta declaratie va atesta faptul ca persoana inscrisa este apta din punct de vedere medical, si isi asuma toate consecintele participarii la un asemenea eveniment.

Statistic, se asteapta participarea a peste 300 de persoane.

Plecarea in cursa pentru toate traseele se va face din Centrul Municipiului Ramnicu Valcea (Statuia Independentei), de la ora 11:30. Pe 1 Octombrie se va organiza un antrenament oficial, intre orele 13:00 si 17:00, conform programului.

 

View 44.445868, 26.074837 in a larger map
 
Cele doua trasee, pentru Tura Elite si pentru Tura Hobby, le puteti gasi aici.
Inscrierile se pot face prin completarea acestui formular online, sau pe 1 Octombrie, la secretariatul permanent amenajat la locul de start/sosire, intre orele 12:00 si 19:00, sau pe 2 Octombrie, in aceeasi locatie, pana la ora 10:30. Taxa de inscriere este de 50 RON pentru juniori, adulti si master, si 70 RON pentru family.

Mai multe detalii, pe site-ul oficial al competitiei, www.valceabikefest.frciclism.ro
Comentarii, noutati si RSVP pe event-ul Facebook.

18 Aug

One Move – iesire de escalada @ Baile Herculane, 20-21 August ’11

Doua zile de escalada la Baile Herculane, zona preferata de cataratorii timisoreni, si nu numai. Ne bucuram cand apar iesiri, intalniri si tabere de escalada, e un sport frumos si e pacat ca evenimentele sa se piarda pe drum. Prin urmare:

In perioada 20-21 August ’11, la Baile Herculane, se vor petrece doua zile in natura, pe traseele de escalada la stanca, intre care exista si trasee amenajate special pentru copii. Echipamentul este oferit de organizatori fara costuri suplimentare, in cazul in care nu il ai deja (ham, casca, dispozitiv de asigurat, papuci de catarat, saculet de magneziu). De aceea, sa specifici la inscriere ce echipament ai si ce anume iti lipseste (daca iti lipseste). 

Pentru cazare, nu e cazul sa iti faci griji: se poate campa cu cortul in poienile de pe Valea Cernei, sau te poti caza la una din pensiunile din zona.

Taxa de inscriere pentru copii este de 70 RON, iar pentru adulti, 100 RON. Costurile nu includ transportul, cazarea sau masa, acestea fiind costuri individuale ale fiecaruia.

Copiii cu varsta sub 18 ani trebuie sa prezinte acordul parintiilor pentru participarea la tabara.
Copiii cu varsta mai mica de 14 ani trebuie sa fie insotiti de un parinte ( se poate si un insotitor la mai multi copii )
Data limita pentru inscrieri este 18 august. La inscriere se achita si un avans de 50%.

Pentru alte detalii si inscriere, incercati la mailurile si la telefoanele de la pagina de contact, aici.

Sursa: link

18 Aug

Au inceput inscrierile la Clujul Pedaleaza, Etapa a IV-a @ Cluj, 4 Septembrie ’11

Clujul Pedaleaza a inceput de pe 6 Martie ’11, si va tot continua pana pe 6 Noiembrie. Pana acum, am mai scris despre Etapa II Skoda [aici], Etapa de Noapte de pe 18 Iunie [aici] si despre Etapa III TVR Cluj [aici]. Iata ca au inceput inscrierile pentru etapa a IV-a, care se va desfasura pe 4 Septembrie, incepand cu ora 11:00. Unde? In Padurea Faget. 

 

 

 

 

Taxele de participare:

  • 10 RON pentru inscrierile online;
  • 10 RON pentru copii indiferent de locul si ora inscrierii;
  • 10 RON pentru inscrierile in data de 3 septembrie (sambata);
  • 25 RON pentru inscrierile in data de 4 septembrie (duminica).
Recomandam sa cititi tot regulamentul inainte de a va inscrie. Spor la pedalat!
Mai multe detalii pe site-ul oficial, www.clujulpedaleaza.ro
17 Aug

Red Bull Night Race @ Bucuresti, 24-25 August ’11

RED BULL NIGHT RACE aduce atmosfera de Formula 1 in Player Summer Club si iti da sansa sa faci parte din echipa de PIT STOP!

______________________________________________________
Vrei sa experimentezi viteza cu care mecanicii reusesc sa schimbe pneurile monospotului in doar cateva secunde?

Ia-ti un prieten si vino sa-ti testezi rapiditatea pe un monopost de Formula 1 – Red Bull Racing. La final vom sarbatori cu sampanie si premii, ca orice echipa de pit stop din Formula 1.

 

 

  •  Intrecere de 2 la 2 a celor mai priceputi si indemanatici “tehnicieni”
  •  Inscrierile se fac la fata locului

______________________________________________________

Info si Rezervari @ 0720.734.734
_________________________________
www.theplayer.ro
www.redbull.ro

_________________________________

Facebook Event: https://www.facebook.com/event.php?eid=244568695575503

Locatie Player Summer Club: https://www.facebook.com/pages/Player-Summer-Club/222273457784768

16 Aug

Summer Camp Ghita Muresan @ Bucuresti, Constanta, 16-24 August ’11

Pentru unii din noi, baschetul este doar un sport, printre altele. Pentru altii, baschetul este un sport aparte. Ghita Muresan spune ca baschetul este cel mai frumos sport. Acest lucru l-a determinat sa si organizeze acest Summer Camp, prin care vrea sa impartaseasca pasiunea sa pentru baschet tuturor. In acest scop, Ghita Muresan a initiat un program de popularizare a baschetului in Romania, in special in randul copiilor. Programul are in vedere mai multe actiuni la diferite nivele, iar una dintre acestea este “Ghita Muresan Summer Camp”. Conceputa ca o scoala de vara, tabara a avut deja 4 editii in anii anteriori, toate desfasurate la Cluj Napoca.

 

Anul acesta, Summer Camp-ul a inceput pe 1 August, si va continua pana pe 24 August. Intrucat interesul aratat de copii, profesori si antrenori a fost foarte mare, tabara s-a desfasurat deja in trei orase [Cluj, Timisoara si Brasov], si urmeaza sa ajunga in Bucuresti si in Constanta.

Camp-ul se va imparti in cursuri pentru doua grupe de varsta, si va dura cate 4 zile in fiecare oras. Indiferent de oras, aceste cursuri vor avea loc dupa cum urmeaza:

  • Grupa 9-11 ani : ora 09:00- 12:00;
  • Grupa 12-14 ani : ora 14:00- 17:00.
Participantii trebuie sa aibe echipament sportiv: pantofi de sport, short si tricou.
Participantilor la camp li se vor da tricouri personalizate cu inscrisurile campului si apa pe toata durata antrenamentelor. Toate acestea precum si inscrierea sunt gratuite. Se vor desfasura concursuri cu premii oferite de sponsori.
In Bucuresti, Summer Camp-ul se va desfasura in intervalul 16-19 August, in Baneasa Shopping City – Intersport.
In Constanta, Summer Camp-ul se va desfasura in intervalul 21-24 August, in Complexul Comercial TOM.

Sunt invitati sa participe toti copiii pasionati de baschet. inscrierea se va face online pe website-ul dedicat: www.ghitamuresan.ro

 Selectia se face in ordinea inscrierilor. Pentru fiecare oras poate participa un numar de 120 de copii cu vârste intre 9-14 ani. Acestia vor fi impartiti pe doua grupe, respectiv 9-11 ani si 12-14 ani. Este de mentionat faptul ca pentru participare copiii nu trebuie sa plateasca niciun fel de taxa.

Actiunea se desfasoara sub forma unei tabere de initiere si antrenamente in baschet, destinata copiilor cu vârste intre 9-14 ani. Timp de 4 zile, se fac 2 antrenamente de câte 3 ½ ore, unul dimineata si unul dupa-amiaza. Cei 120 copii primiti la tabara pentru un oras se impart pe doua grupe de vârsta, câte 60 de copii per grup. Copiii vor fi antrenati de catre echipa de profesori antrenori a taberei, formata din 6 specialisti in baschetul de performanta, fiecare antrenor având alocata o grupa de 10 copii. Antrenamentele vor fi supervizate direct de Ghita Muresan.

Pe parcursul antrenamentelor se organizeaza concursuri cu premii atractive, demonstratii ale unor jucatori profesionisti invitati de Ghita Muresan.

Inscrierile se pot face aici.

Mai multe informatii si detalii pe www.ghitamuresan.ro

Evenimentul Ghita Muresan Summer Camp Tour este produs si organizat de catre Respect Media. www.respect-media.ro

16 Aug

Sky is not the limit @ Targu Mures, 13 August ’11

Weekend-ul (care tocmai a) trecut, pe 13 August, a avut loc un miting aerian la aerodromul de la Targul Mures, unul dintre centrele teritoriale ale Aeroclubului Romaniei. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume, i s-a spus “Sky is not the limit”. Asta ne aduce aminte de vorba care umbla prin popor, si care zice “The sky is the limit”, adica exact invers. Si poate pentru unii suna foarte bine, sau acceptabil de bine. Pana cand cineva a spus: “The sky may be your limit, it’s definitely not mine.”

 

La acest miting aviatic au participat piloti ai Aeroclubului Romaniei, dar si zburatori particulari veniti din toate colturile tarii. Noi nu am fost acolo, din pacate, dar e bine ca lume a fost destula. Prin urmare, am descoperit acest clip minunat, pregatit de corespondentul special al celor de la PilotMagazin.ro, cunoscut sub numele de Zoli, clip al carui rol este de a sintetiza perfect, intr-un montaj video de peste o ora, ce s-a intamplat pe 13 August la Targu Mures.

 

 
Articole despre evenimente asemanatoare am mai publicat aici [despre invitatii la Mitingul de Aviatiune de la Banesti] si aici [fotografii si impresii de la show-ul aviatic de la Otopeni].

14 Aug

Vienna Air King 2011 [meanwhile @ Viena…]

Tu ce faceai in Aprilie 2011? Sincer, nici noi nu prea mai tinem minte. Inseamna ca nu faceam ceva memorabil… si nici macar nu e vorba de vreun blackout. Oricum, in Aprilie, in timp ce noi faceam ceva foarte putin memorabil, in Viena se intampla Vienna Air King.
Vienna Air King e o competitie internationala de dirt jumping, care se tine in luna aprilie a fiecarui an. Si nu e vorba numai de trick-urile awesome ale bikerilor participanti; cei peste 120.000 de vizitatori vin sa vada si expozitia de biciclete de acolo, iar concursul in sine atrage peste 40 de bikeri profesionisti din peste 15 tari. Oricum, mai multe despre ce s-a intamplat acolo anul acesta poti sa citesti si tu, aici.

 

Noi voiam sa-ti aratam un clip. Il gasesti mai jos. Awesome bikers are awesome.
 

 
1. Sam Pilgrim
2. Yannick Granieri
3. Greg Watts

Best Trick:
Andreu Lacondeguy

Music: Justice – Civilization

Camera: Pere Andras, Huber Oliver
Editing: Pere Andras, Huber Oliver

14 Aug

Rowmania, TID & Festivalul Barcilor cu Vasle @ Tulcea – Sfantu Gheorghe, 2-6 Septembrie ’11

Am aflat de acest proiect de la unul, de la altul [dar in principiu, multumim, Traian!], si ni se pare foarte tare! Se intampla destul de putine lucruri pe la Tulcea, desi este o zona cu foarte mult potential, asa ca daca avem ocazia sa promovam acest eveniment, o facem cu inima deschisa! Povestea vine cam asa: Traian era in vizita la The Ark, unde l-a cunoscut pe Teodor Frolu, care era impreuna cu Ivan Patzaichin, care i-au povestit lui Traian despre Rowmania. Astfel a ajuns povestea si la noi.

 

 

 

Ce este Rowmania?

Rowmania (organizat de Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23)  este un festival care celebreaza barca cu vasle, si care iti da ocazia sa vaslesti timp de 2 zile alaturi de cei mai faimosi canotori din Europa, de la Tulcea la Sfantu Gheorghe. Este un traseu spectaculos, te asteapta 2 zile de senzatii intense (5-6 septembrie) cu cortul si cu sacul de dormit, alaturi de alte 200 de ambarcatiuni, si de prietenosii tantari din Delta (am purtat deja tratative cu ei, e in regula).
Rowmania are rolul de a promova barca cu vasle, “noua bicicleta a apelor” (cum ii spune Ivan Patzaichin). Vaslitul este simplu, placut, nu afecteaza natura, nu consuma combustibil, poate fi practicat de oricine, iar Romania are atatea trasee minunate pe apa, incat e mare pacat sa nu profiti de ele.
“Cred ca Romania are resurse naturale si umane inca nedescoperite care, daca sunt puse inteligent la treaba, pot sa o dezvolte si sa o faca atragatoare pentru turisti. De aceea Rowmania se lanseaza odata cu canotca, o canoe ca o lotca, un produs romanesc nou, care preia traditia marangozilor, mestesugarii barcilor de lemn din Delta Dunarii, si o imbina cu liniile dinamice ale unei canoe.” […] “Rowmania este pentru mine un proiect de suflet, dedicat celor care iubesc si vor sa protejeze natura, celor care vor sa descopere o altfel de stare de bine. Sunt convins ca Romania vazuta din barca e mai calma si mai curata. Rowmania e de fapt o invitatie de a descoperi si promova traseele pentru barca cu vasle pe apele din Romania, lansata tuturor iubitorilor miscarii in aer liber si cautatorilor de aventura“, afirma Ivan Patzaichin.

Daca ai barca, foarte bine. Ca sa te inscrii, trebuie sa trimiti un mail cu titlul “Ma inscriu cu barca mea” la adresa inbarca@rowmania.ro, in care vei pune si poze cu barca pe care o vei folosi. Tot in mail trebuie sa treci si nume, prenume, varsta si date de contact (telefon si e-mail). Inscrierile se fac pana pe 22 August.

Daca nu ai barca, nici o problema, se rezolva. Rowmania iti imprumuta o canotca (este o barca de doua locuri, asa ca fa echipa cu un partener de vasle). Sunt 10 canotci pregatite pentru doritori, asa ca daca vrei sa rezervi una, inscrie-te fuguta pana pe 22 August. Cum? Aproape la fel: trimiti un mail la inbarca@rowmania.ro cu titlul “Vreau canotca“, in care treci si numele, prenumele, numarul de telefon si e-mailul la care poti fi contactat.

Rowmania incepe de pe 2 septembrie, la Tulcea, cu o serie de concerte, competitii de viteza si expozitii de barci. Printre altele, suntem siguri ca nu ar trebui sa ratezi:

  • Competitia Ivan Patzaichin (concurs de vaslit intre echipele din localitatile Deltei);
  • Parada Barcilor din Turul International Danubian TID (este un tur cu traditie de peste 50 de ani, cu echipe din toate tarile dunarene. In iunie, 200 de barci au plecat din Germania, si vor ajunge la Tulcea pe 4 septembrie. Asa ca recomandam sa-ti prelungesti weekend-ul cu inca doua zile si sa te alaturi convoiului, de la Tulcea la Sfantu Gheorghe);
  • Duplex video Viena – Tulcea (Vii la Tulcea si te simti ca la Viena. Pe 4 septembrie, Delta este vedeta la ea acasa si la Viena, in cadrul Festivalului DanubeParks).
Daca ai ajuns la Tulcea si vrei sa testezi o canotca, lacul Ciuperca este deschis pentru ture cu barca lui Ivan (poate “Lacul Ciuperca” nu suna grozav, dar zona este proaspat reamenajata, si arata chiar bine). Daca nu vrei sa te bagi la vaslit, poti sa stai pe mal si sa faci galerie la concursurile notabilitatilor locale (vor concura in barci de 10 locuri pompieri, politisti, si poate si altii, se asteapta confirmari.) Daca vii cu cortul, organizatorii ti-au pregatit zona de camping si petrecere pe malul Dunarii.

Despre Asociatia “Ivan Patzaichin – Mila 23”

Asociatia „Ivan Patzaichin – Mila 23” are ca scop realizarea si promovarea proiectelor de dezvoltare durabila de interes local si regional. Asociatia s-a constituit la initiativa lui Ivan Patzaichin si isi propune sa devina un exponent de succes al conceptului de antreprenoriat social.

 

Despre ROWMANIA

Programul ROWMANIA este gandit de multiplul campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, ca o campanie nationala avand ca scop promovarea miscarii fizice prin folosirea ambarcatiunilor cu vasle, pentru o mai buna intelegere si interpretare a naturii. Mai multe informatii despre acest program se gasesc la www.rowmania.ro.

 

Sursa: www.rowmania.ro

 

13 Aug

Tabara de escalada pentru copii @ Sohodol, 7-11 Septembrie ’11

Ne bucuram cand se intampla evenimente din domeniul escaladei, asa ca ne-am bucurat cand am scris articolul asta, si ne bucuram deopotriva de mult sa il scriem pe acesta. Ni se pare ca se intampla cam putine evenimente de escalada, si sunt multi oameni care practica sportul asta. Sau daca se intampla, sunt destul de putin promovate, si nu ajung pana la noi. Vertical Spirit este cu atat mai interesant cu cat este o tabara pentru copii, care sunt cataratori innascuti [cred ca ne aducem cu totii aminte de cum ne cataram in orice copac aveam ocazia, atunci cand eram mici]. Deci ce se va intampla la Vertical Spirit va fi, fara indoiala, spectaculos.

 

Asa cum am invatat la geografie, Cheile Sohodolului sunt situate pe undeva pe langa Targu Jiu. Mai exact, la 15 km de Targu Jiu, in directia Baia de Arama. Aria este protejata, cheile sunt strabatute de drum auto, iar accesul la falezele de catarare este foarte usor. Zona este foarte frumoasa, si multe dintre traseele de escalada sunt accesibile pentru copii.

Sursa: www.alpinet.org

La tabara Vertical Spirit pot participa copii cu varste cuprinse intre 5 si 16 ani, indiferent de nivelul lor in practicarea escaladei. Va fi un stagiu sportiv, in care accentul se va pune pe catarare si activitatile specifice. In cazul in care credeti ca 5 ani este o varsta prea mica pentru escalada, am atasat mai jos un clip cu un pusti de 3 ani care se descurca de minune la a se catara de un perete de 10 metri inaltime, in picioarele goale.

Nu va faceti griji in legatura cu conditiile de cazare. Se va sta la cort, chiar in mijlocul Cheilor, in imediata vecinatate a falezelor de catarare, a raului si a drumului auto. Masa se va servi sub forma de picnic, la locul de campare. Este bine ca fiecare copil sa aiba echipament de campare propriu: sac de dormit, izopren, cort.

Taxa de participare este de 750 RON pentru fiecare copil inscris. Tariful include costurile de transport, masa, echipamente de catarare, instruirea in escalada.

Daca stai sa te gandesti un pic, escalada nu este un sport extrem. Mai exact, nu este cazul sa iti faci griji pentru siguranta copilului tau. Antrenamentele se vor desfasura sub supravegherea instructorilor, iar echipamentele de siguranta nu permit aparitia accidentelor.

Alte motive pro? Escalada contribuie la dezvoltarea fizica armonioasa: forta, rezistenta, echilibru, flexibilitate, coordonare, precum si imbunatatirea sistemului cardiovascular. Totodata, atmosfera de escalada este foarte prietenoasa, ceea ce inseamna ca este usor sa se lege prietenii, toti participantii impartasind aceeasi pasiune: cataratul.

Escalada este un sport care poate fi practicat la orice varsta, atat de catre cei foarte tineri cat si de persoanele in etate. Odata ce ai invatat sa te cateri, poti face acest lucru toata viata. Totodata este un sport care dezvolta spiritul de aventura si faciliteaza calatoriile. Practicandu-se in mijlocul naturii, de cele mai multe ori intr-un cadru natural de exceptie si un peisaj unic, ea iti deschide un adevarat univers de imaginatie, curiozitate si cunoastere.

Mai multe beneficii ale escaladei pentru copii puteti gasi aici.

Inscrierile pentru Vertical Spirit se pot face pana pe 1 septembrie 2011. Pentru detalii si inscrieri va puteti adresa direct la una dintre salile de escalada in programul afisat pe site sau puteti contacta organizatorii aici.

↑