Tag Archives: concurs de ciclism

06 Apr

Update: Road Grand Pink

Afis RGPINK

Primul concurs de ciclism feminin din România, și-a deschis oficial porțile și înscrierile se pot face online pe www.roadgrandpink.ro până pe 24 aprilie 2015.

Road Grand Pink va avea loc pe 26 aprilie 2015 în Otopeni și își propune să aducă laolaltă toate iubitoarele sportului pe două roți în cadrul unei competiții de șosea. Obiectivul principal al acestei inițiative este de a deschide calea tuturor către performanță, astfel participarea la concurs se poate face pe orice tip de bicicletă – cursieră, MTB, city bike și chiar pliabilă.

Categoriile la care se poate înscrie orice ciclistă sunt:

Junioare

  • 8-10 ani  – 6,4 km
  • 11-13 ani – 9,6 km
  • 14-17 ani – 9,6 km

Echipă – Adult + copil

  • 5-9 ani  – 6, 4 km
  • 10-13 ani – 9,6 km

Easy Ride – 16 km

Long Ride – 32 km

Easy Ride este deschis pentru orice tip de bicicletă și este diferențiat pe grupe de vârstă (18-24 ani, 25-30 ani, 31-35 ani, 36-40 ani, +40 ani). Se vor acorda premii speciale pentru participantele pe MTB și Citybike. Long Ride se prezintă cu două categorii Open – Amatoare și Avansate (ciclistele legitimate de Federația Română de Ciclism). Pentru această categorie se recomandă participarea pe cursieră.

Taxa de participare

  • Junioarele – beneficiază de gratuitate
  • Echipe – 20 RON
  • Cursele Easy Ride și Long Ride – 40 RON

Mai multe detalii despre concurs – traseu, înscrieri, noutăți, sfaturi utile pentru cicliste si nu numai –  le regăsiți  pe http://roadgrandpink.ro/ și pe www.facebook.com/RoadGrandPink.

04 Mar

Urban Trail XCC (cross country) @ Romexpo [Bucuresti], 15 Martie ’15

Start Riders Club

Urban Trail XCC este o competitie inedita, de tip Cross Country Short Circuit, cu un traseu menit sa puna la incercare ceva mai serios abilitatile tehnice ale concurentilor si pofta de distractie pe doua roti.

Urban Trail XCC va avea loc pe 15 martie si cheama la start ciclistii practicanti de MTB intr-o locatie urbana aparte, cu acces rapid, respectiv in complexul Romexpo din Capitala. Evenimentul de ciclism reprezinta punctul de atractie al Expo Sport si Agrement, care are loc pentru prima data in cadrul Targului de Turism al Romaniei, editia de primavara.

04 Mar

Ziua B (mtb pentru amatori) @ Cernica, 18 Aprilie ’15

Riders Club_2

Pe 18 aprilie, ciclistii amatori sunt invitati sa calce pedalele in forta si sa isi ia portia de distractie in stil MTB cu… Ziua B! Cea de a doua editie a evenimentului deschide practic seria de maratoane clasice MTB, marca Riders Club.

Competitia ia startul intr-o zona deosebit de atractiva, in imediata vecinatate a Parcului Phoenix Aventura, de pe malul lacului Cernica, si se va desfasura pe un traseu foarte pitoresc, regandit pentru aceasta editie. Zona de start include o multime de facilitati – parcare, restaurante, parc de distractie, locuri de joaca pentru copii, piscina – care ridica standardul competitiei la un nivel superior. Astfel, fie ca alegeti traseul mai usor de 17 kilometri, destinat incepatorilor, sau cel Standard de 41 de kilometri, veti avea parte de o super cursa de la inceput pana la final.

Daca microbul ciclismului l-ati transmis si copiilor, atunci trebuie neaparat sa va bucurati de aceasta aventura impreuna cu ei la cursa pentru familie. In padurea Cernica – Pantelimon si vecinatatile sale veti descoperi privelisti frumoase si veti avea ocazia sa pedalati pe carari parca special lasate de natura sa faca deliciul oricarui pasionat de o experienta unica pe doua roti.

Mai multe informatii si inscrieri @ ridersclub.ro

27 Jan

Road Grand Pink: primul concurs de ciclism feminin din România

Road Grand Pink

Road Grand Pink, primul concurs de ciclism destinat în exclusivitate femeilor, se va desfășura în data de 26 aprilie 2015, pe străzile orașului Otopeni, județul Ilfov. Deși este considerat unul dintre cele mai dure sporturi din lume, punându-I pe sportivi la grea încercare, din cauza distanțelor lungi parcurse și a ritmului infernal în care se pedalează, ciclismul a început să atragă un număr din ce în mai mare de reprezentante ale sexului frumos. Iar de la primele plimbări timide cu bicicleta, până la apariția dorinței de a face performanță nu este decât un pas.

Un grup de pasionate din București a făcut acest pas, concretizat într-o premieră pentru România, un concurs de șosea rezervat exclusiv femeilor, la care se pot înscrie atât amatoarele cât și sportivele legitimate. Există doua variante de traseu, în funcție de experiența participantelor:  Easy și Long Ride, dar și categorii de copii și de perechi, părinte-copil. Noutatea este cu atât mai mare, cu cât concursurile de șosea sunt puține comparativ cu cele de mountain-bike, această disciplină fiind însă în plină ascensiune. O cursieră de carbon cu roțile ei subțiri de doar 2 centimetri și componente de mare precizie poate atinge viteze de peste 50 de kilometri pe oră, iar atunci când este pusă în mișcare și strunită pe viraje de o femeie, spectacolul este garantat. Concursul se va desfășura pe un circuit de 3.2 kilometri, cu linia de start  și finiș în fața Primăriei Otopeni.

“De mult timp ne doream să concurăm doar între noi fetele, fiindu-ne mai greu, mai ales începătoarelor, să alergăm cot la cot cu băieții. La Road Grand Pink, fetele care abia acum au descoperit ciclismul de șosea pot concura într-un mediu sigur, iar cele cu experiență își vor putea demonstra priceperea. Suntem sigure că din ce în ce mai multe femei vor descoperi avantajele ciclismului, frumusețea și independența pe care acest sport le oferă”, spun fetele din echipa de organizare.

Concursul este organizat împreună cu Bike Expert Racing Team și Hai Cu Bicla, o organizație non profit care promovează mersul pe bicicleta, bucurându-se de susținerea Primăriei Otopeni. O echipa de 15 fete, toate practicante ale ciclismului, și-au unit forțele pentru a organiza un concurs pe cinste și pentru ca ziua de 26 aprilie să devină o sărbătoare a ciclismului.

Înscrierile se deschid pe 15 februarie 2015 pe www.RoadGrandPink.ro. Mai multe detalii și pe www.facebook.com/RoadGrandPink.

04 Apr

Drumul Regelui (maraton MTB) @ Petris [Arad], 10 Mai ’14

1013787_540110069430394_892615692_nCompetitia de ciclism “Drumul Regelui” se va desfasura in data de 10 Mai 2014, cu ocazia Zilei Monarhiei, in Comuna Petriș, jud. Arad. Participarea în cadrul acestui eveniment reprezintă un mod inedit de a călători, preț de o zi, în trecutul istoric al României.

“Drumul Regelui” este o competiție MTB de ciclism. Concursul este deschis publicului larg, astfel că participanții pot fi atât sportivi legitimați cât și cicliști amatori, pentru fiecare în parte existând categorii prestabilite și șanse egale pentru câștigarea premiilor.

Competiția de ciclism “Drumul Regelui” propune participanților două variante de traseu, cu grade de dificultate diferite: REGAL (64 km) si PRINCIAR (38 km). Ambele trasee selectate au ca punct de plecare Castelul Salbek (monument istoric), situat în centrul Comunei Petriș.

Inscrie-te aici

17 Jan

Arges Winter Race @ Pitesti (Parcul Trivale), 11 Martie ’12

 

“Fie vremea cat de rea, parca tot as pedala… si parca n-as face-o singur! ” As face-o cu prietenii, in Arges, intr-un cadru organizat, organizat ca la carte marca Warpsoft & ciclism.ro, cu fotografi profesionisti si cronometraj electronic pe un traseu nasol-nasol din Parcul Trivale, speram noi cu mult noroi… apa, gheata, sau… zapada, oricum frig, ud… nasol neaparat, ca altfel n-ar cadea bine muzica si zama fiarta.

Va invitam deci pe aceasta cale in ultima Duminica a lui Februarie la Pitesti. Sa vedem care e mai tare si castiga Competitia Arges Winter Race 2012. Se vor premia cel mai degerat concurent, cel mai mucios concurent, cel mai ud/murdar concurent si cel mai imbujorat concurent.

Premiile constau exclusiv in produse oferite de catre sponsorii concursului.

Va asteptam cu drag Echipa Warpsoft & Ciclism.ro

Detalii pe site-ul competitiei : http://mtb-maraton.ro/

18 May

Cupa Arsenal Park @ Orastie, 26 Iunie ’11

Pe 26 iunie 2011 va avea loc Cupa Arsenal Park la Ciclism. Evenimentul se va desfasura la Arsenal Park Orastie. ARSENAL PARK este un complex turistic de vacanta cu 3 stele, unul dintre putinele obiective cu tematica militara din Europa.
Inscrierile se pot face online, pana pe 15 iunie, sau la fata locului. Restul detaliilor si inscriere AICI
↑