Tag Archives: evenimente septembrie

21 Aug

Cupa Regiment 13 Enduro @ Poiana Marului, 23-25 Septembrie ’11

Acum aproape 250 de ani, in 1767, austriecii fondau Regimentul de Granita Banateam Nr. 13, cu rol defensiv impotriva Imperiului Otoman. Regimentul 13 avea in subordinte intregul Banat Montan, si era format din localnici, care cunosteau bine zona, potecile, drumurile montane, si care erau obisnuiti cu muntele. Regimentul 13 a avut o viata de aproape 100 de ani, timp in care a purtat lupte impotriva Imperiului Otoman si chiar impotriva armatelor franceze ale lui Napoleon. De-a lungul existentei sale, a dat peste 25 de generali si peste 200 de ofiteri, si s-a dizolvat cand amenintarea otomana s-a stins. I-a ramas numele, i-au ramas legendele, iar multi dintre localnici inca isi zic mandri “graniceri”.

 

243 de ani mai tarziu, un grup de enduristi din zona Timisoarei ajunsi la Poiana Marului au venit prima data cu ideea de a crea un concurs enduro serios, cu baza la Poiana Marului. Din iarna 2010-2011, lucrurile s-au pus in miscare. Prima sedinta a strans laolalta 13 enduristi, si astfel s-a nascut Regimentul 13 Enduro.

Prin urmare, astazi, un alt fel de regiment cutreiera aceiasi munti, pe aceleasi poteci: Regimentul 13 Enduro – Timisoara.

 

Ce se intampla la Cupa Regiment 13?

Pai e vorba de doua zile de hard enduro, un eveniment inscris in calendarul oficial competitional al Federatiei Romane de Motociclism, si organizat de asociatia sportiva Ride Competition. Vineri, 23 Septembrie, se inscriu participantii [plus prolog]; Sambata si Duminica, 24-25 Septembrie, are loc cursa enduro propriu-zisa, organizata pe doua trasee, in functie de dificultate: A-Expert si B-Hobby.

E vorba de peste 150 de km de trasee marcate si de testari extreme, pentru ambele nivele de dificultate, cu trasee noi, neatinse de enduristi si de motoare. Pe langa asta, exista muzica, focuri de tabara, si discutii cu oameni care impartasesc aceeasi pasiune: enduro.

Da’ halatul cat e?

Taxa individuala de participare este de 250 RON, daca e achitata pana pe 16 Septembrie inclusiv.

Pentru inscrieri de grupuri de peste 6 persoane, la fiecare 5 persoane inscrise, al 6-lea este inscris gratuit.

De la 17 Septembrie incolo, inscrierile de grup nu mai sunt permise, taxa individuala este de 300 RON si se poate plati doar cash la secretariatul concursului.

Noua ce ne iese?

In afara de distractia si senzatiile tari oferite de traseele minunate si de oamenii pasionati care se vor strange la Poiana Marului, fondul de premiere contine premii totale de peste 3000 de euro:

  • pentru Clasa A – Expert: locul 1 – 1000 EUR, locul 2 – 500 EUR, locul 3 – 400 EUR;
  • pentru Clasa B – Hobby: locul 1 – 300 EUR, locul 2 – 200 EUR, locul 3 – 100 EUR.

In cazul in care va intrebati care e diferenta dintre trasee, organizatorii spun ca traseul A-Expert este pentru enduristii cu experienta, care au conditie fizica foarte buna, si care stapanesc bine tehnicile enduro; traseul B-Hobby este pentru cei care vor sa aiba o experienta placuta fara sa se chinuie (prea tare). Sa nu uitam totusi ca e vorba de hard enduro!

Inscrierile on-line se pot face aici.

Mai multe informatii, regulamente, intrebari frecvente, cazare, trasee, locatie, etc. pe site-ul oficial:

http://www.regiment13.ro/ro

Exista si un event Facebook, aici.

Poze de la locatie gasiti aici.

 

20 Aug

Colibita Bike Fest @ Colibita, Bistrita Nasaud, 2-4 Septembrie ’11

Informatiile pe care le-am aflat despre Colibita Bike Fest sunt putine, dar dense. Stim ce s-a intamplat anul trecuta, la Colibita Bike Fest 2010 [cu probe de Cross Country Racing, Dirt Jump, Dual Slalom si Trial] => puteti gasi poze, rezultate, testimoniale si feedback aici.
 
 
 
 
 
 
 
 
Pentru editia de anul acesta, stim asa:

– ca se tine intre 2 si 4 septembrie;
– ca locatia se afla langa lacul de acumulare de la Colibita, la 30 km de Bistrita;
– ca va contine probe de Trial, Dirt Jump Cross, Country si mini Dual;
– ca va bubui cu 4000W de muzica;
– ca va avea invitati 4 DJ;
– ca va fi loc de camping.

Aceste vesti bune le-am aflat de pe event-ul creat pe Facebook, aici. Asa ca daca aveti nevoie de mai multe informatii… stiti unde sa-i gasiti.

20 Aug

Anexa la Rowmania – vaslesti si dai la pedale!

Carpatbike propune ca dupa Rowmania, de fapt, in ultima zi, daca tot sunteti in zona, sa porniti pe un traseu care sa inceapa de la Jurilovca, inspre si in jurul padurii Babadag, si care sa treaca pe langa cetati, muzee si sate frumoase de pescari, de-a lungul a vreo 50 de km.

Preturile variaza in functie de grupul de persoane inscris, daca au sau nu biciclete si daca au cum sa le transporte. In orice caz, tariful include costurile de cazare, asistenta GPS, tricouri branduite, bauturi energizante de-a lungul traseului, inchirierea bicicletei si transportul (daca e nevoie).
 
 
 
Mai multe detalii si motive pentru care sa faceti asta gasiti in event-ul creat pe Facebook, unde puteti sa lasati si comment-uri si sa ii ajutati pe organizatori sa stie cam la ce sa se astepte cu un RSVP, sau puteti sa trimiteti un mail la home@carpatbike.ro
Alternativ, puteti sa il sunati pe Ionut la 0040/723389833, sau pe Oana, la 0040/740166791.

Aici aveti o prezentare video a festivalului. Mai multe detalii despre festivalul Rowmania gasiti aici si pe www.rowmania.ro

18 Aug

Au inceput inscrierile la Clujul Pedaleaza, Etapa a IV-a @ Cluj, 4 Septembrie ’11

Clujul Pedaleaza a inceput de pe 6 Martie ’11, si va tot continua pana pe 6 Noiembrie. Pana acum, am mai scris despre Etapa II Skoda [aici], Etapa de Noapte de pe 18 Iunie [aici] si despre Etapa III TVR Cluj [aici]. Iata ca au inceput inscrierile pentru etapa a IV-a, care se va desfasura pe 4 Septembrie, incepand cu ora 11:00. Unde? In Padurea Faget. 

 

 

 

 

Taxele de participare:

  • 10 RON pentru inscrierile online;
  • 10 RON pentru copii indiferent de locul si ora inscrierii;
  • 10 RON pentru inscrierile in data de 3 septembrie (sambata);
  • 25 RON pentru inscrierile in data de 4 septembrie (duminica).
Recomandam sa cititi tot regulamentul inainte de a va inscrie. Spor la pedalat!
Mai multe detalii pe site-ul oficial, www.clujulpedaleaza.ro
14 Aug

Rowmania, TID & Festivalul Barcilor cu Vasle @ Tulcea – Sfantu Gheorghe, 2-6 Septembrie ’11

Am aflat de acest proiect de la unul, de la altul [dar in principiu, multumim, Traian!], si ni se pare foarte tare! Se intampla destul de putine lucruri pe la Tulcea, desi este o zona cu foarte mult potential, asa ca daca avem ocazia sa promovam acest eveniment, o facem cu inima deschisa! Povestea vine cam asa: Traian era in vizita la The Ark, unde l-a cunoscut pe Teodor Frolu, care era impreuna cu Ivan Patzaichin, care i-au povestit lui Traian despre Rowmania. Astfel a ajuns povestea si la noi.

 

 

 

Ce este Rowmania?

Rowmania (organizat de Asociatia Ivan Patzaichin – Mila 23)  este un festival care celebreaza barca cu vasle, si care iti da ocazia sa vaslesti timp de 2 zile alaturi de cei mai faimosi canotori din Europa, de la Tulcea la Sfantu Gheorghe. Este un traseu spectaculos, te asteapta 2 zile de senzatii intense (5-6 septembrie) cu cortul si cu sacul de dormit, alaturi de alte 200 de ambarcatiuni, si de prietenosii tantari din Delta (am purtat deja tratative cu ei, e in regula).
Rowmania are rolul de a promova barca cu vasle, “noua bicicleta a apelor” (cum ii spune Ivan Patzaichin). Vaslitul este simplu, placut, nu afecteaza natura, nu consuma combustibil, poate fi practicat de oricine, iar Romania are atatea trasee minunate pe apa, incat e mare pacat sa nu profiti de ele.
“Cred ca Romania are resurse naturale si umane inca nedescoperite care, daca sunt puse inteligent la treaba, pot sa o dezvolte si sa o faca atragatoare pentru turisti. De aceea Rowmania se lanseaza odata cu canotca, o canoe ca o lotca, un produs romanesc nou, care preia traditia marangozilor, mestesugarii barcilor de lemn din Delta Dunarii, si o imbina cu liniile dinamice ale unei canoe.” […] “Rowmania este pentru mine un proiect de suflet, dedicat celor care iubesc si vor sa protejeze natura, celor care vor sa descopere o altfel de stare de bine. Sunt convins ca Romania vazuta din barca e mai calma si mai curata. Rowmania e de fapt o invitatie de a descoperi si promova traseele pentru barca cu vasle pe apele din Romania, lansata tuturor iubitorilor miscarii in aer liber si cautatorilor de aventura“, afirma Ivan Patzaichin.

Daca ai barca, foarte bine. Ca sa te inscrii, trebuie sa trimiti un mail cu titlul “Ma inscriu cu barca mea” la adresa inbarca@rowmania.ro, in care vei pune si poze cu barca pe care o vei folosi. Tot in mail trebuie sa treci si nume, prenume, varsta si date de contact (telefon si e-mail). Inscrierile se fac pana pe 22 August.

Daca nu ai barca, nici o problema, se rezolva. Rowmania iti imprumuta o canotca (este o barca de doua locuri, asa ca fa echipa cu un partener de vasle). Sunt 10 canotci pregatite pentru doritori, asa ca daca vrei sa rezervi una, inscrie-te fuguta pana pe 22 August. Cum? Aproape la fel: trimiti un mail la inbarca@rowmania.ro cu titlul “Vreau canotca“, in care treci si numele, prenumele, numarul de telefon si e-mailul la care poti fi contactat.

Rowmania incepe de pe 2 septembrie, la Tulcea, cu o serie de concerte, competitii de viteza si expozitii de barci. Printre altele, suntem siguri ca nu ar trebui sa ratezi:

  • Competitia Ivan Patzaichin (concurs de vaslit intre echipele din localitatile Deltei);
  • Parada Barcilor din Turul International Danubian TID (este un tur cu traditie de peste 50 de ani, cu echipe din toate tarile dunarene. In iunie, 200 de barci au plecat din Germania, si vor ajunge la Tulcea pe 4 septembrie. Asa ca recomandam sa-ti prelungesti weekend-ul cu inca doua zile si sa te alaturi convoiului, de la Tulcea la Sfantu Gheorghe);
  • Duplex video Viena – Tulcea (Vii la Tulcea si te simti ca la Viena. Pe 4 septembrie, Delta este vedeta la ea acasa si la Viena, in cadrul Festivalului DanubeParks).
Daca ai ajuns la Tulcea si vrei sa testezi o canotca, lacul Ciuperca este deschis pentru ture cu barca lui Ivan (poate “Lacul Ciuperca” nu suna grozav, dar zona este proaspat reamenajata, si arata chiar bine). Daca nu vrei sa te bagi la vaslit, poti sa stai pe mal si sa faci galerie la concursurile notabilitatilor locale (vor concura in barci de 10 locuri pompieri, politisti, si poate si altii, se asteapta confirmari.) Daca vii cu cortul, organizatorii ti-au pregatit zona de camping si petrecere pe malul Dunarii.

Despre Asociatia “Ivan Patzaichin – Mila 23”

Asociatia „Ivan Patzaichin – Mila 23” are ca scop realizarea si promovarea proiectelor de dezvoltare durabila de interes local si regional. Asociatia s-a constituit la initiativa lui Ivan Patzaichin si isi propune sa devina un exponent de succes al conceptului de antreprenoriat social.

 

Despre ROWMANIA

Programul ROWMANIA este gandit de multiplul campion olimpic la canoe, Ivan Patzaichin, ca o campanie nationala avand ca scop promovarea miscarii fizice prin folosirea ambarcatiunilor cu vasle, pentru o mai buna intelegere si interpretare a naturii. Mai multe informatii despre acest program se gasesc la www.rowmania.ro.

 

Sursa: www.rowmania.ro

 

13 Aug

Tabara de escalada pentru copii @ Sohodol, 7-11 Septembrie ’11

Ne bucuram cand se intampla evenimente din domeniul escaladei, asa ca ne-am bucurat cand am scris articolul asta, si ne bucuram deopotriva de mult sa il scriem pe acesta. Ni se pare ca se intampla cam putine evenimente de escalada, si sunt multi oameni care practica sportul asta. Sau daca se intampla, sunt destul de putin promovate, si nu ajung pana la noi. Vertical Spirit este cu atat mai interesant cu cat este o tabara pentru copii, care sunt cataratori innascuti [cred ca ne aducem cu totii aminte de cum ne cataram in orice copac aveam ocazia, atunci cand eram mici]. Deci ce se va intampla la Vertical Spirit va fi, fara indoiala, spectaculos.

 

Asa cum am invatat la geografie, Cheile Sohodolului sunt situate pe undeva pe langa Targu Jiu. Mai exact, la 15 km de Targu Jiu, in directia Baia de Arama. Aria este protejata, cheile sunt strabatute de drum auto, iar accesul la falezele de catarare este foarte usor. Zona este foarte frumoasa, si multe dintre traseele de escalada sunt accesibile pentru copii.

Sursa: www.alpinet.org

La tabara Vertical Spirit pot participa copii cu varste cuprinse intre 5 si 16 ani, indiferent de nivelul lor in practicarea escaladei. Va fi un stagiu sportiv, in care accentul se va pune pe catarare si activitatile specifice. In cazul in care credeti ca 5 ani este o varsta prea mica pentru escalada, am atasat mai jos un clip cu un pusti de 3 ani care se descurca de minune la a se catara de un perete de 10 metri inaltime, in picioarele goale.

Nu va faceti griji in legatura cu conditiile de cazare. Se va sta la cort, chiar in mijlocul Cheilor, in imediata vecinatate a falezelor de catarare, a raului si a drumului auto. Masa se va servi sub forma de picnic, la locul de campare. Este bine ca fiecare copil sa aiba echipament de campare propriu: sac de dormit, izopren, cort.

Taxa de participare este de 750 RON pentru fiecare copil inscris. Tariful include costurile de transport, masa, echipamente de catarare, instruirea in escalada.

Daca stai sa te gandesti un pic, escalada nu este un sport extrem. Mai exact, nu este cazul sa iti faci griji pentru siguranta copilului tau. Antrenamentele se vor desfasura sub supravegherea instructorilor, iar echipamentele de siguranta nu permit aparitia accidentelor.

Alte motive pro? Escalada contribuie la dezvoltarea fizica armonioasa: forta, rezistenta, echilibru, flexibilitate, coordonare, precum si imbunatatirea sistemului cardiovascular. Totodata, atmosfera de escalada este foarte prietenoasa, ceea ce inseamna ca este usor sa se lege prietenii, toti participantii impartasind aceeasi pasiune: cataratul.

Escalada este un sport care poate fi practicat la orice varsta, atat de catre cei foarte tineri cat si de persoanele in etate. Odata ce ai invatat sa te cateri, poti face acest lucru toata viata. Totodata este un sport care dezvolta spiritul de aventura si faciliteaza calatoriile. Practicandu-se in mijlocul naturii, de cele mai multe ori intr-un cadru natural de exceptie si un peisaj unic, ea iti deschide un adevarat univers de imaginatie, curiozitate si cunoastere.

Mai multe beneficii ale escaladei pentru copii puteti gasi aici.

Inscrierile pentru Vertical Spirit se pot face pana pe 1 septembrie 2011. Pentru detalii si inscrieri va puteti adresa direct la una dintre salile de escalada in programul afisat pe site sau puteti contacta organizatorii aici.

11 Aug

Oradea City Running Day se apropie! @ Oradea,18 Septembrie ’11

Orasul Oradea se pregateste sa fie gazda unui eveniment de amploare, dedicat tinerilor si nu numai, care doreste sa popularizeze miscarea ca stil de viata si sa creasca responsabilitatea sociala. Astfel, pe 18 Septembrie o sa aiba loc prima editie a unui eveniment dedicat atletismului “Oradea City Running Day”.

Scopul evenimentului este popularizarea miscarii in randul oamenilor si se desfasoara sub sloganul: „Alearga pentru sanatatea ta”, menit sa creasca gradul de constientizare asupra beneficiilor pe care sportul le are asupra sanatatii si modul in care imbunatateste stilul de viata.

Evenimentul se va desfasura pe parcursul a unei zile si este dedicat tuturor grupurilor de varsta, avand chiar si o sectiune pentru copii cu varste intre 6 si 9 ani (un traseu de 1 km). Va mai avea de asemenea, o sectiune de cursa populara, de 4.5 km, semimaraton (21 km), stafeta semimaraton in 2 si stafeta semimaraton pentru firme (team building).

Evenimentul doreste printre altele sa creasca si responsabilitatea sociala, astfel fiecare participant va putea sa isi aleaga un ONG in numele caruia doreste sa alerge, iar jumatata din taxa de participare, respectiv 10 ron, va fi donata organizatiei alese.

Evenimentul va fi primul dintr-o lunga serie. Cu o desfasurare anuala, se preconizeaza ca in scurt timp Oradea City Running Day va ajunge un eveniment cu participare internationala si cu renume in Europa de Est. Evolutia sa nu se va opri aici, in 2015-2016 conducerea orasului Oradea va face primele demersuri pentru depunea proiectului si a cererii la Federatia Internationala de Atletism pentru a organiza primul Campionat Mondial de Semimaraton din Romania, in Oradea.

Un asemenea eveniment atrage dupa sine si o serie intreaga de avantaje. In primul rand, datorita caracterului international, acesta va duce la cresterea potentialului turistic al orasului Oradea, dar si al tarii in general. Apoi, sportul de masa este extrem de apreciat si promovat in Comunitatea Europeana, iar “Oradea City Running Day”, va duce la formarea unei imagini pozitive a orasului nostru. Si nu in ultimul rand, acest eveniment va ofei un exemplu catre celelalte orase ale tarii. O dovada ca prin pasiune si dedicatie se pot face lucruri frumoase si de succes iar tanara generatie poate fi indrumata catre sport.

Cateva cuvinte despre initiatorul si organizatorul principal al evenimentului, Deme Molnar Joszef:

“De mic copil imi placea miscarea, tot timpul am facut sport.
La varsta de 15 ani, am inceput atletismul, sportul care mi-a dat foarte multe satisfactii in viata.
Incepusem cu probele de alergare semifond, 800-1500m, iar cum treceau anii, m-am orientat spre mare fond 5000m, 10000m Semimaraton(21km) si Marathon (42km).
Un participant frecvent al multor concursuri nationale si internationale, ca sportiv de performanta, am fost legitimat la mai multe cluburi sportive din tara. In 1999 am fost desemnat cel mai bun alergator de fond al orasului Oradea.
Am avut ocazia sa fiu  Partener de Antrenament- Sparing langa atlete renumite, precum Gabi Szabo si Lidia Simon.”

De unde idea initiativei?

“Cat am fost sportiv legitimat (12 ani) nu s-a organizat un astfel de eveniment in Oradea niciodata. Imi doream foarte mult sa castig un semimaraton in orasul meu natal. De atunci tot am zis, ca odata voi organiza eu un Semimaraton International in Oradea.
Cred ca acum e momentul sa facem acest pas! Fiind ca nu mai sunt sportiv de performanta, cu toata energia ma concentrez ca prima editie “Oradea City Running Day” sa fie o reusita, si sa incepem sa construim o traditie din acest eveniment.”

Asa cum ne-a anuntat Joszef, inscrierile au inceput, si se pot face aici, pe site-ul oficial al evenimentului.

 

Sursa: Blogul BV Business Consulting

02 Aug

TeamXpert Autumn Bike Fest @ Comana, Bucuresti, 24 Septembrie ’11

TeamXpert Bike Fest este un concurs de mountainbike “frumos si usor”, desfasurat in Parcul Natural Comana, langa Bucuresti. 92 % dintre participanti doresc sa revina si 93% apreciaza locul de desfasurare. Traseul nu traverseaza nicio sosea iar concursul se adreseaza celor care iubesc natura, cu nivel de pregatire medie sau buna la mersul pe bicicleta, indiferent daca se considera amatori sau profesionisti.

 

 

Anul acesta au fost propuse doua concursuri. Unul din ele s-a desfasurat in primavara 2011, imediat dupa Sarbatoarea Bujorilor, acum urmeaza cel de toamna, cand se numara bobocii.

Poate participa oricine are bicicleta si este major. Se primesc si minori, atata timp cat sunt insotiti sau vin cu o semnatura notariala din partea parintilor. La prima editie au participat si copii de 5 ani, si s-au descurcat onorabil.

Acum, in toamna, concursul se va desfasura in zona Parcului Natural Comana. Traseul, cu o lungime de 38 de km, traverseaza Padurea Comana si Padurea Calugareni, ocoleste lunca Neajlovului si Lacul Comana pe malul sudic, de aici si numele. Se merge predominant pe poteci si drumuri de pamant. Pozele pe care le veti gasi aici sunt de la editia din 2010.

In cazul in care nu aveti bicicleta sau nu aveti cum sa o aduceti pana la Comana, cei de la TeamXpert au organizat un serviciu de inchiriere sau transport de biciclete. Puteti afla mai multe detalii si formularul de cerere la acest link.

Dupa iesirea de la Comana, cei de la TeamExpert s-au gandit sa organizeze mai multe iesiri, pentru antrenament, plimbare sau pur si simplu pentru distractie pe mtb cu prietenii. Asa a luat nastere TeamXpert Bike Day, iesiri cu bicicleta de doua ori pe luna, pe traseele de la Tabere cu Suflet, care sunt si trasee de concurs. Pana acum au fost vreo 10. Si urmeaza si altele. Pentru a afla cand, puteti sa dati un Subscribe la newsletter aici, sau sa fiti cu ochii in patru pe blog-ul TeamXpert. Aici aveti si poze de la iesirile TeamXpert Bike Day.

Gasiti informatii legate de taxa de inscriere aici, iar inscrierea se face completand acest formular. Informatiile de pe site nu par foarte updatate, dar banuim ca daca ii contactati pe cei de la TeamXpert, pe site, blog, Facebook sau la telefon, veti afla tot ce e nevoie.

02 Aug

Au inceput inscrierile pentru Maros Bike Marathon 2011, UCI C3

Pasionatii de mountainbike se pot inscrie acum la a cincea editie a singurului maraton din Romania inclus in calendarul UCI, care se va desfasura pe data de 25 septembrie 2011, in Muntii Gilau din judetul Cluj.

 

In perioada 1 august – 23 septembrie se pot face inscrieri online pe site-ul marathon.marosbike.ro, pe baza datelor din buletin sau a licentei UCI in cazul sportivilor Elite, pentru unul din cele doua trasee:

  • 50 km RACE sau
  • 80km MARATHON.

Inscrierile vor fi luate in considerare doar in urma achitarii taxei de inscriere, care difera in functie de traseul ales si este de 50 lei, respectiv 70 lei daca se plateste pana in data de 18 septembrie. Dupa aceasta data, taxa va fi majorata cu 20 lei. In schimbul taxei de inscriere, participantii vor beneficia de diverse facilitati pe traseu si la sosire si un pachet de start care va contine numarul de concurs cu cip pentru cronometrare, personalizat cu numele fiecarui participant care achita taxa pana la data de 9 septembrie, tricou personalizat cu sigla evenimentului, bidon de apa, gel energizant, harta si profil altitudine, tichet de masa, medalie de finisher.

Maratonul este organizat de catre Clubul Sportiv Maros din Cluj-Napoca, sub egida Federatiei Romane de Ciclism si Triatlon a Uniunii Cicliste Internationale fiind inscris in calendarul UCI ca si class 3, ceea ce garanteaza respectarea unor standarde de organizare si premiere, cat si oferirea de puncte internationale pentru Elite. Competitia insa nu se adreseaza doar sportivilor profesionisti, care au ca obiectiv o mai buna clasare la nivel mondial, ci si sportivilor amatori pasionati care participa fie pentru a-si depasi propriile limite, fie din placerea de a pedala intr-un cadru natural exceptional, alaturi de alte persoane cu aceeasi pasiune.
Competitia se desfasoara in Muntii Gilaului, in mare parte pe drumuri forestiere, avand ca punct de start-sosire curtea Motel Gilau, situat langa Lacul Gilau, iar ca puncte intermediare pe traseu amintim: Manastirea Muntele Rece –Paltinei (inclus odar la traseul RACE) – Balta – Racatau – Muntele Ijar – Pape – Somesul Cald – Padurea Calau.
Evenimentul este sustinut de catre Maros Sport, importator oficial in Romania pentru Cannondale, FocusBikes, Univega, Kalkhoff, BBB Parts, Continental, Magura si este promovat de Zile si Nopti, Mbike.Ro, Freerider.ro,Ciclism.Ro, Light-Bikes.ro, EliseiMiron.com si Comunitatea Bikerilor Romani.
Mai multe detalii pe site-ul oficial, accesibil si de pe mobil: marathon.marosbike.ro sau pe retelele de socializare: facebook.com/marosbikemarathon | twitter.com/#!/search/mbm2011

02 Aug

Cupa Timisoarei la Ciclism @ Timisoara, Padurea Verde, 4 Septembrie ’11

Acest eveniment se afla la cea de-a 10-a editie in acest an la Timsoara ! Fiind la o editie aniversara, la inceput de toamna cand se numara bobocii, organizatorii s-au decis ca acest eveniment sa reprezinte o actiune caritabila. Conceptul evenimentului sportiv caritabil ce se va desfasura pe data de 4 septembrie la Padurea Verde din Timisoara este de a fi o activitate umanitara dedicata copiilor prescolari si scolari la care sunt invitati a participa toti cei cu suflet de om.

Este important ca sa colaboram cu totii la succesul acestui eveniment sportiv de caritate spre a reusi sa adunam cat mai multi sportivi linia de start si a avea cat mai multe societati comerciale implicate in actiune.

Dorim ca din taxa de inscriere de 30 lei la acest eveniment, 10 lei sa ii redirectionam spre un fond din care vom achizitiona rechizite scolare si cele necesare prescolarilor si scolarilor dintr-un centru de plasament sau institutionalizati.

1) Locatie : Padurea Verde Timisoara, Langa Muzeul Satului si Gradina Zoo

2) Data de desfasurare : 4 Septembrie 2011

3) Inscriere:
a. ONLINE, completand UN FORMULAR ELECTRONIC disponibil pe www.cupacetatilor.ro pana la data de 1 Septembrie 2011 ora 23.00, achitand suma de 30 lei in ziua concursului la confirmarea inscrierii
b. CU TAXA DE INSCRIERE in ziua concursului, cu taxa de 40 lei, achitabila la inscriere, conform programului de eveniment.

ATENTIE !
* Inscrierea se face pe baza de buletin sau carte de identitate.
* Participantii minori trebuie sa fie insotiti de un parinte sau parintele sa completeze formularul atasat pe site, ori minorii sa aibe asupra lor acord legalizat notarial din partea parintelui sau tutorelui.
* Duminica dupa ora 10.30 nu se vor mai efectua inscrieri.

4) Traseul de concurs are :

1. O lungime de 11 Kilometri / tura
2. Este arbitrat de 20 de arbitrii pozitionati strategic
3. Este marcat cu gateti indicatoare si banda alba in zonele de viteza si alb-rosie in zonele cu dificultate ridicata sau care necesita atentie si precautie sporita
4. Are un timp mediu de parcurgere de 32 minute si o viteza medie de parcurgere de 20 km/h
5. Este marcat cu dunga albastra pe imaginea din harta dinamica alaturata
6. Disponibil pentru vizualizare aici : http://www.bikemap.net/rou?te/1083490

5) Orar desfasurare concurs :

Duminica 4 Septembrie
Ora 07.00 Inchidere completa a accesului auto in zona de concurs
Ora 09 Amenajare si organizare punct de inscriere participanti
Ora 09-10.30 Inscrieri si antrenamente libere ale participantilor
Ora 11.30 Aliniere la start in ordinea categoriilor (cei absenti la strigare vor lua startul dupa categ copii)
Ora 12 Start (aliniere 1-Seniori 2-Juniori 3- Elite 4-Masters 5-Fete 6-Jurnalisti 7-Copii)
Ora 12.30 Start X-TRA kids
Ora 14.30 Depunerea contestatiilor
Ora 15 Premiere

6) CATEGORIILE DE CONCURS
1 ) Copii (12 – 14 ani inclusiv) 1 TURA
2 ) Juniori (15 – 19 ani) 3 TURE
3 ) Seniori (20 – 30 ani) 4 TURE
4 ) Elite (31 – 40 ani) 2 TURE
5 ) Masters (41 – 99 ani) 2 TURE
6 ) Fete (peste 19 ani) 2 TURE
7 ) Jurnalisti (cu legitimatie de presa) 1 TURA
8 ) X-TRA kids (pana la 11 ani inclusiv) traseu special

7) Premii :
Sunt oferite de catre sponsorii competitiei : Procar, centrul Skoda Timisoara, Clubul Sportiv GRATZU, Kiss FM, Hotel Felix Muntele Mic, Depozitul de Bere si lista acestora se va completa pe zi ce trece

Toti participantii beneficiaza de puncte contorizate in calendarul national Cupa Cetatilor dupa cum urmeaza:
* Loc 1 – 10 puncte Cupa Cetatilor
* Loc 2 – 9 puncte Cupa Cetatilor
* Loc 3 – 7 puncte Cupa Cetatilor
* Loc 4 – 4 puncte Cupa Cetatilor
* Loc 5+ – 2 puncte Cupa Cetatilor
Abandonurile, descalificarile, excluderile si alte absente nu sunt punctate.

8 ) Papica buna, direct la ceaun :
Partenerii nostrii Timisoara Choppers, motocilisti convinsi, va pregatesc 3 ceaune uriase cu papica gatita pe loc, gulas, fasole cu ciolan de vita sau tocanita, la 7 lei portia, din care prin bunavointa dumneavoastra 5 lei vor fi pusi deoparte si donati ulterior unui centru de plasament minori si cumparate rechizite scolare pentru acestia.

Va invitam sa va inscrieti cu drag si sa dam cu totii o mana de ajutor celor care au nevoie de noi, acum la inceput de an scolar !

Echipa Organizatorica
Cupa Cetatilor
Tel 0722550897
0767745656
Emal cupacetatilor@yahoo.com

12 Jul

Eco Explora @ Valea Cernei, 15-18 Septembrie ’11

Eco-Explora este o competitie complexa, de anduranta, organizata in muntii din N-NV Romaniei. Incadrata in categoria raidului de aventura, isi propune promovarea unor principii solide de natura fizica, psihica si ecologica, atat prin natura probelor, cat si prin cadrul natural de o frumusete aparte in care acestea se desfasoara.

 

O atractie majora a acestei competitii este faptul ca e un sport de echipa. Echipele participante sunt formate din 2 membri concurenti, plus eventuali membri in echipa tehnica, iar scopul lor este acela de a incheia cursa in limita de timp stabilita de organizatori. Competitia este una complexa, multisport, care imbina probe de orientare, mountain-bike, rafting si caiac pe ape repezi sau lacuri, cross montan, alpinism si escalada, si altele, in functie de posibilitatile pe care terenul de desfasurare le ofera. Parcurgerea traseului se face intr-un timp limita, cu obligativitatea atingerii unor puncte de control prin care echipa trebuie sa treaca in formatie completa.

Avand in vedere ca este o competitie de anduranta, strategia echipei este foarte importanta (pregatirea prealabila, abordarea traseului, stabilirea perioadelor de odihna, alimentatia, etc), insa in aceeasi masura si capacitatea ei de a rezolva problemele aparute pe parcurs, deci buna functionare a echipei ca un tot unitar este decisiva.

Raidul de aventura este un fenomen care scoate participantii din spatiul de confort (fizic si psihic) pentru a-i pune in concurs cu propriile limite, intr-un mediu necunoscut si de multe ori extrem de dificil. Acest gen de competitie a aparut in Romania in 2000, exercitand o mare atractie prin faptul ca implica mai multe sporturi ce presupun o pregatire fizica si psihica multilaterala, pune accent pe strategia de echipa si determinarea individuala. In momentul de fata exista 3 astfel de competitii la nivel national, una din ele fiind Eco-Explora.

Competitia a luat nastere in anul 2006, la initiativa mai multor sportivi si iubitori ai sporturilor in natura. Scopul principal al organizatorilor era si este in continuare cel de  a oferi tinerilor din judet si nu numai, oportunitatea de a iesi din mediul urban si de a practica sporturi intr-un cadru natural. Aspectele ecologice si activitatile care au un impact minim asupra cadrului natural sunt de asemenea promovate in cadrul acestei competitii. Eco-Explora este insa mai mult decat un concurs, este un prilej de intalnire a unor sportivi din diverse zone ale tarii, a oamenilor iubitori de natura in general si de munte in special. Chiar daca si rezultatele conteaza, promovam in primul rand ideea de prietenie si fair-play, atat intre concurenti, cat si intre organizatori si competitori.

In ceea ce priveste viitorul concursului Eco-Explora, incercam pastrarea ideii de aventura si nu transformarea lui intr-un maraton. Din acest motiv, probele raman in linii mari aceleasi (trekking, MTB, orientare, probe de coarda), dar traseele se incearca a fi facute in asa fel incat sa ofere si probe surpriza sau variatiuni ale probelor clasice, cu scopul de a face competitia mai dinamica si interesanta si de a oferi cat mai multa aventura concurentilor, cu specificatia ca dezvoltarea si diversificarea probelor depinde in mare masura de caracteristicile fizico-geografice pe care zona de desfasurare le permite.

In acelasi timp, incercam mentinerea unei comunicari cat mai eficiente cu participantii. De aceea, incurajam ca eventualele sugestii sau idei sa le trimiteti la adresa contact@eco-explora.ro si vom tine cont de ele in limita posibilitatilor.

Mai multe detalii despre inscriere, regulament, si altele, pe site-ul oficial al competitiei: http://www.eco-explora.ro/

Info via: http://www.eco-explora.ro/

 

12 Jul

Maros Bike Marathon @ Cluj, 25 Septembrie ’11

Clubul Sportiv Maros  va invita la a cincea editie a maratonului clujean de mountainbike ?MAROS BIKE MARATHON? ? 25 septembrie 2011, organizat de Clubul Sportiv Maros, sub egida Federatiei Romane de Ciclism si Triatlon si a Uniunii Cicliste Internationale.

Nivel de participare:
International – Maratonul este inclus in calendarul UCI, contand ca si clasa 3 de competitie. Acest fapt presupune acordarea de puncte UCI in clasamentul mondial primilor 5 sportivi Barbati Elite si premii in bani conform UCI. Maratonul este deschis si sportivilor amatori care vor participa pe proprie raspundere.

Locul de desfasurare
Lacul Gilau (Motel Gilau), jud. Cluj, Romania. Pentru mai multe detalii accesati rubrica ?Localizare?.

Traseu
In 2011 va oferim trei lungimi de traseu, toate desfasurate pe  drumurile forestiere, de legatura intre satele din Muntii Gilaului.

Traseele se desfasoara pe ruta Gilau ? Muntele Rece ? Balta ? Racatau ? Creasta Muntelui Ijar ? Pape ? Tarnita – Gilau.


– Traseu MARATHON 80 km, 2660 m total asc, alt. max. 1360 m, alt. min 420 m
– Traseu RACE 50 km, 1500 m total asc, alt. max. 1130 m, alt. min 420 m
– Traseu FUN 20 km, 600 m total asc, alt. max 770 m, alt. min 420 m
Mai multe detalii, incluzand harta, track GPS si descriere la rubrica ?TRASEE?

Categorii de participanti:

  • MARATHON:

80 km UCI ? ELITE MEN (Barbati licentiati)*
80 km Hobby Men 19-29 (Barbati Amatori 19-29 ani)
80 km Hobby Men 30-39 (Barbati Amatori 30-39 ani)
80 km Hobby Men 40+ (Barbati Amatori peste 40 ani)
80 km Open Women 19+ (Femei peste 19 ani)

  • RACE:

50 km Juniors Men (Juniori baieti peste 15 ani)**
50 km Men 19-29 (Barbati 19-29 ani)
50 km Men 30-29 (Barbati 30-39 ani)
50 km Men 40+ (Barbati peste 40 ani)
50 km Women 15+ (Fete peste 15 ani)**

  • FUN:

20 km Just For Fun (toate varstele, unisex)**

NOTA:
*Pentru a concura in competitia UCI (la categoria Elite) sportivii trebuie sa detina licenta internationala UCI. Pentru restul categoriilor participarea este posibila pe proprie raspundere, participantii trebuind sa semneze cum ca sunt in buna stare fizica si ca detin o asigurare de accidente. (a se citi regulamentul)
** Participantii cu varsta sub 18 ani vor putea participa doar cu semnatura unui tutore prezent la inscriere/validare sau pe baza unui acord scris si semnat de catre parinti si autentificat de catre un notar public.
Varsta pentru stabilirea categoriei se considera varsta implinita pana la sfarsitul anului in curs. Exemplu: Daca in 31 decembrie impliniti 30 ani, veti participa la categoria 30-39.

Inscriere
Se poate face ONLINE, incepand cu 01 august 2011 completand formularul disponibil la sectiunea ?Inscriere concurenti? sau se poate face la fata locului completand formularul disponibil, in timpul programului prezentat mai jos. Inscrierea se va putea face de-asemenea si la magazinele Maros Bike incepand cu data de 01 august 2011. Cluburile Sportive pot trimite lista cu sportivii care doreste sa-i inscrie, prin e-mail sau fax 0264 410 779, incluzand detalii pentru fiecare: nume, localitate, cnp, cod UCI, categorie, telefon.
Taxa de inscriere
Se poate achita prin transfer bancar, la magazinele Maros Bike sau la fata locului in timpul programului afisat mai jos. Taxa difera in functie de perioada achitarii si distanta aleasa astfel:
– 80 KM – taxa 70 lei pana in 21.09.2011 (prin transfer bancar sau la magazinele Maros Bike) sau 90 lei la fata locului conform programului
– 50 km ? taxa 50 lei pana in 21.09.2011 (prin transfer bancar sau la magazinele Maros Bike) sau 70 lei la fata locului conform programului
– 20 km ? GRATUIT

Validarea inscrierilor
Se va face prin semnarea inscrierii dupa achitarea taxei de inscriere si preluarea pachetului de inscriere, la fata locului conform programului.
Pahetul de inscriere contine: numar de concurs si cip atasat (cipul treuie returnat), harta, profil traseu pentru ghidon, alimente pe traseu si la sosire, o portie de mancare dupa concurs, simbol de participant (tricou sau medalie), asistenta medicala, recuperare in caz de abandon (la cerere).

Program:

Sambata 24 septembrie
17:00-21:00 ? Inscrieri si validarea inscrierilor
18:00-20:00 ? Antrenamente libere
20:00 ? Sedinta Tehnica

Duminica 25 septembrie
08:00-09:00 ? Validarea inscrierilor online
10:00 START Marathon
10:01 START RACE
10:15 START FUN
18:00 Premierea

Premii:
Se acorda premii in bani conform UCI (europe b) pentru Elite si premii in produse si bani pentru primii trei la restul categoriilor, exceptie facand categoria ?20 km Just for Fun? unde se vor acorda premii la tombola. Detalii in curand.

Punctaje:
Primii cinci sportivi la categoria ELITE vor acumula puncte in clasamentul mondial UCI.

Puncte de alimentare:
Vor fi cinci puncte la traseul de MARATHON, trei la traseul RACE si un punct de alimentare la traseul FUN. La punctele de alimentare veti gasi apa, sucuri isotonice, banane, lamai, batoane ciocolata, etc.(a se vedea harta)

Cronometraj:
Cronometrarea acestui eveniment este realizat cu cipuri de unica folosinta care vor fi oferite impreuna cu numarul de concurs.

Arbitraj:
Comisar UCI, Comisari nationali si voluntari

Director de cursa:
Elisei Miron

Anulari! In caz de forte majore organizatorii isi rezerva dreptul de a anula competitia. Participantilor inscrisi li se va returna taxa de inscriere dar nu si alte costuri adiacente (transport, cazare, masa, etc).

nota: Organizatorul isi rezerva dreptul de a aduce modificari asupra informatiilor afisate pe site, a regulamentului, programului, etc. Aceste modificari vor fi aduse la cunostinta participantilor pe site cu minim 7 zile inainte concursului, sau in caz extrem cel tarziu la preluarea numerelor de concurs.

 

↑