Evenimente

27 Jan

Road Grand Pink: primul concurs de ciclism feminin din România

Road Grand Pink

Road Grand Pink, primul concurs de ciclism destinat în exclusivitate femeilor, se va desfășura în data de 26 aprilie 2015, pe străzile orașului Otopeni, județul Ilfov. Deși este considerat unul dintre cele mai dure sporturi din lume, punându-I pe sportivi la grea încercare, din cauza distanțelor lungi parcurse și a ritmului infernal în care se pedalează, ciclismul a început să atragă un număr din ce în mai mare de reprezentante ale sexului frumos. Iar de la primele plimbări timide cu bicicleta, până la apariția dorinței de a face performanță nu este decât un pas.

Un grup de pasionate din București a făcut acest pas, concretizat într-o premieră pentru România, un concurs de șosea rezervat exclusiv femeilor, la care se pot înscrie atât amatoarele cât și sportivele legitimate. Există doua variante de traseu, în funcție de experiența participantelor:  Easy și Long Ride, dar și categorii de copii și de perechi, părinte-copil. Noutatea este cu atât mai mare, cu cât concursurile de șosea sunt puține comparativ cu cele de mountain-bike, această disciplină fiind însă în plină ascensiune. O cursieră de carbon cu roțile ei subțiri de doar 2 centimetri și componente de mare precizie poate atinge viteze de peste 50 de kilometri pe oră, iar atunci când este pusă în mișcare și strunită pe viraje de o femeie, spectacolul este garantat. Concursul se va desfășura pe un circuit de 3.2 kilometri, cu linia de start  și finiș în fața Primăriei Otopeni.

“De mult timp ne doream să concurăm doar între noi fetele, fiindu-ne mai greu, mai ales începătoarelor, să alergăm cot la cot cu băieții. La Road Grand Pink, fetele care abia acum au descoperit ciclismul de șosea pot concura într-un mediu sigur, iar cele cu experiență își vor putea demonstra priceperea. Suntem sigure că din ce în ce mai multe femei vor descoperi avantajele ciclismului, frumusețea și independența pe care acest sport le oferă”, spun fetele din echipa de organizare.

Concursul este organizat împreună cu Bike Expert Racing Team și Hai Cu Bicla, o organizație non profit care promovează mersul pe bicicleta, bucurându-se de susținerea Primăriei Otopeni. O echipa de 15 fete, toate practicante ale ciclismului, și-au unit forțele pentru a organiza un concurs pe cinste și pentru ca ziua de 26 aprilie să devină o sărbătoare a ciclismului.

Înscrierile se deschid pe 15 februarie 2015 pe www.RoadGrandPink.ro. Mai multe detalii și pe www.facebook.com/RoadGrandPink.

29 Dec

Tabere de schi in Romania si Austria

unnamedCu așa o ninsoare, suntem convinși că vi s-a făcut dor de pârtie!
V-ați pregătit de schi? Dacă vreți să profitați la maxim de iarnă, sau vreți să învățați să schiați, Academia 1,61 vă invită, ca în fiecare an, la taberele  de schi, în România sau Austria!

Ceea ce diferențiază activitățile Acedemiei 1,61 de alte proiecte de acest gen este programul de dezvoltare personală special conceput pentru fiecare grup și categorie de vârstă, care are ca obiectiv învățarea experențială, prin joacă, sub pretextul unei acțiuni care ne scoate din cotidian – o vacanță la schi.

Ne stau alături instructori de schi licențiați, formatori acreditați, care împreună au grijă ca activitățile să se desfașoare în cele mai bune condiții.

Dacă vreți să luați parte la o aventură, să intrați în cadrul imaginar pe care îl creem, să lucrați în echipă pentru a duce misiunile la bun sfârșit, dar nu în ultimul rănd să vă inițiați sau să vă perfecționați în schi, vă așteptăm la una din taberele noastre din România sau Austria, pentru adulți, copii sau familii.

Vom schia întreaga zi, sub supravegherea monitorilor noștri, împărțiți pe grupe de vârstă și nivel (începători, intermediari și avansați), ne vom distra și ne vom dezvolta fizic și mental. La sfârșit vom avea parte și de un concurs, iar cei mai buni vor fi premiați.
Detaliile complete și programul taberelor le regăsiți pe www.academia161.ro.
15 Nov

Vertical Step Maraton @ Bucuresti, Vertical Spirit (Baicului) 22-23 Noiembrie 2014

vertical maraton final -small res si mai micVertical Step Maraton este un festival – concurs de escaladă și bouldering dedicat tuturor iubitorilor și practicanților acestui sport, organizat de catre Vertical Spirit în cea mai înaltă sală de escaladă din România. 

Un concurs spectaculos, cu multă adrenalină,  în care fie că ești spectator sau concurrent,  vei simți din plin emotiile cățărarii.  Un sport extraordinar în care fiecare cățărarator se confruntă cu propriile limitele și trebuie sa le depășească.

Organizat pentru prima data in noiembrie 2009 odata cu inaugurarea salii de escalada din Baicului, evenimentul a devenit emblema noastra, a celor de la Vertical Spirit.

Inca de la prima editie ne-am dorit ca Vertical Step Maraton sa contribuie la dezvoltarea si promovarea escaladei sportive in tara noastra și la cresterea calității escaladei indoor. Acum, este deja un eveniment cu traditie pentru comunitatea cataratorilor din Romania, asteptat cu bucurie si nerabdare de de cățăratori dar și de admiratori. Este un eveniment pe care si noi, echipa Vertical Spirit il organizam de fiecare data cu bucurie si entuziasm si ne dorim ca prin calitatea organizarii, complexitatea si ingeniozitatea traseelor amenajate, sa constituie an de an un reper motivational si inspirational, precum si o cale spre progres, pentru comunitatea din care facem parte.

In prezent, Vertical Step Maraton este cel mai amplu eveniment de escalada indoor din tara  noastra.  La editia de anul trecut am inregistrat  si un record national, fiind evenimentul cu cea mai numeroasa participare din istoria escaladei romananesti: peste 140 de participanti din intreaga tara, dar si de peste hotare.

Anul acesta extindem cea mai performantă și spectaculoasă  structură de escaladă din tară, iar spectacolul va fi deosebit!

Pentru editia din acest an:

  • vom extinde tronsonul de escaladă inaugurat la editia precedent – cel mai performat din Romania.
  • vom amenaja mai multe trasee de escaladă, mai spectaculoase și mai provocatoare decât în trecut și vom aduce noi prize,
  • vom pune un accent și mai mare pe calitatea organizarii și a traseelor amenajate, vom oferi tuturor celor înscriși un kit de participare valoros, care va include tricoul evenimentului,
  • vom avea spectacol garantat la finale,
  • vom avea proiecții de filme de escaladă, în pauzele dinaintea finalelor și a festivitătii de premiere,
  • vom oferi premii consistente.

 

La editia din acest an, vom avea si o sectiune speciala dedicata copiilor cu dizabilitati antrenati de Claudiu Miu, fondator al organizatiei Climb Again, care are ca obiectiv să ajute copiii cu diferite dizabilități să își împingă limitele dincolo de obișnuit și să afle că pot fi învingători.  Duminica intre FINALE , in cadrul acestei sectiuni, cativa copii nevazatori vor face o demonstratie de escaladă .

Indiferent de nivelul pe care l-ați atins în cățărare sunteți bineveniti! Noi ne adresăm tuturor celor pasionați de cățărare și nu este nici pe departe un eveniment rezervat “elitei”, adică sportivilor cu performanțe ridicate.

Ca în fiecare an,  momentele de maxima atractie le vor constitui finalele, pe care le vom transforma într-un spectacol inspirational și motivațional de excepție,  protagoniștii fiind nimeni alții decât cei mai buni sportivi participanți, pe care îi invităm să evolueze într-o atmosferă  special creată pentru ei,  iar spectatorilor le promitem că nu vor regreta că au ramas să-i urmarească, să-i încurajeze  și să-i aplaude. Și evident, să se motiveze !!!

SUZUKI, sponsorul principal al acestui eveniment impartaseste valorile noastre:

“Oricât de vertical este drumul, Suzuki conduce aventura! Când vine vorba despre spirit liber și curajul de a-ți depăși limitele, Suzuki este deschizător de drumuri. Vertical Step Marathon 2014 este un eveniment destinat celor pentru care aventura este un stil de viață. Iubită atât de cei care o practică cât și de publicul larg, escalada este mai mult decât un sport. Este un mod de exprimare a curajului ce reunește non-conformiștii din toate colțurile societății cu un singur lucru în comun: dorința de a-și depăși limitele si de a te simti liber.

În același fel,prin  sloganul „Way of Life” al brandului si prin platforma Happy Me, SUZUKI îi strânge la un loc pe toți cei care prețuiesc momentele trăite intens și pentru care căutarea fericirii este un mod de viață.”

Sponsorii evenimentului: Suzuki, Hilti, Alpin Expe, The North Face, Redis Nutritie.

Parteneri media: Rock FM, Adevarul Live, Dependenti de adrenalina, 24FUN, www.emunte.ro, www.urban.ro, www.dietetik.ro, www.liberinmiscare.ro, www.dordeduca.ro, www.bivuacmedia.ro, www.sportnjoy.ro.

PROGRAM

Sâmbată, 22 noiembrie

08.30  – 09.30     Înscrieri OPEN Fete  &  OPEN Baieti  – SERIA 1

09.30  – 15.30     Calificari Open  Baieti & Open Fete  – SERIA  1

Calificari Rookie  Fete & Rookie Baieti  – Seria 2 maxim 10 persoane, daca va fi cazul

14.30      Înscrieri OPEN Fete  &  OPEN Baieti  – SERIA 2

16.00 – 22.00      Calificari Open  Baieti & Open Fete  – SERIA  2

*Calificari Rookie  Fete & Rookie Baieti  – Seria 3 maxim 10 persoane, daca va fi cazul

 

Duminică, 23 noiembrie

08.30  – 09.30     Înscrieri ROOKIE Fete  &  ROOKIE Baieti  – Seria 1

09.30  – 15.30     Calificari Rookie  Fete & Rookie Baieti – Seria 1

16.30 – 18.00      Finala Boulder  Open  Fete & Open Baieti (în paralel)

18.15      DEMO Escaladă – copiii cu dizabilităti de la Climb Again

19.00 – 20.30      Finala Escaladă  Open Fete & Open Baieti (în paralel)

20.30 – 21.15      Proiectie de film

21.15       Festivitatea de  premiere pentru toate categoriile

Detalii complete pe : www.verticalstep.ro.

05 Nov

Campionatul National de Escalada pentru seniori @ Bucuresti, Vertical Spirit (Baicului) 8-9 Noiembrie 2014

Neghi-picioare-185x185Competitie organizata de Vertical Spirit impreuna cu Federatia Romana de Alpinism si Escalada.

AMENAJATOR: Oliver Batar

TAXA DE PARTICIPARE: 40 lei

Fondurile stranse din taxele de participare vor fi folosite pentru acordarea de PREMII in BANI ocupantilor podiumului.

PROGRAM

Sambata, 8 Noiembrie

14:30 – Inscriere

15:30 – Start Calificari

Duminica, 9 Noiembrie

9:00 – Deschidere izolare

9:45 – Inchidere izolare

10:00 – Start semifinala

Pauza

15:30 – Deschidere izolare

16:00 – Inchidere izolare

16:30 – Start Finala

18.30 – Festivitatea de premiere

  • Calificarile se vor desfasura in regim FLASH (concurentii se vor putea uita la ceilalti, nefiind nevoiti sa stea la “izolare”), pe 2 trasee accesibile. Etapa de calificari va fi in sistem OPEN, la aceasta putand participa si sportivii care nu sunt legitimati la cluburile afiliate FRAE.
  • In semifinala si finala vor putea accede numai sportivii legitimati. In ambele faze, maniera de ascensiune va fi LA VEDERE, iar sportivii vor avea de parcurs 2 trasee in semifinala si unul in finala.

Formularul de inscriere on-line este disponibil aici:

http://www.verticalspirit.ro/blog/inscrieri-cne-2014/

31 Oct

TriKids Challenge, 1 Noiembrie 2014

Poster TriKids-2014smartatletic vă invită sâmbătă, 1 noiembrie 2014, începând cu ora 10:00, la cea de a III-a ediţie TriKids Bucureşti. Evenimentul unic în România este dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 14 ani şi presupune activităţi sportive precum alergarea şi mersul pe bicicletă. Competiţia se va desfăsura pe Stadionul Naţional de Rugby “Arcul de Triumf“, unde copiii vor fi în maximă siguranţă şi vor beneficia de toata atenţia celor din jur, dar şi de o infrastructură excelentă.

TriKids Bucureşti este singurul eveniment multisportiv din România. Obiectivul principal este promovarea sportului de masă în randul copiilor, prin activităţi ce le sunt dedicate.

<<Incheiem sezonul cu acest eveniment dedicat copiilor deoarece dorim ca munca noastră de peste an să fie încununată de bucuria şi energia copiilor. TriKids este evenimentul nostru de suflet şi reconfirmarea faptului că suntem pe drumul cel bun. Viziunea echipei SmartAtletic este că “sportul este pentru toată lumea”, mai ales pentru copii.>>, a declarat Vlad Stoica, preşedintele  Asociaţiei SmartAtletic.

Indiferent de vârstă şi pregătire sportivă, copiii se vor putea întrece în cadrul unei competiţii prietenoase şi îşi vor putea testa abilităţile sportive, în cadrul celor trei probe:

  1. 1. cros
  2. 2. duatlon
  3. 3. family fun run

Probele sunt gândite în aşa fel încât copiii să poată participa la toate, la doua sau la una (cu starturi separate pe categorii de vârstă şi cu pauze între ele). Probele sunt uşoare şi accesibile şi se vor desfăşura în condiţii de maximă siguranţă.

La proba de cros, pot participa toţi copiii cu vârsta de 4-14 ani. Categoriile de vârsta şi distanţa de alergare la cros sunt:

  • • 4-5 ani: 330 m
  • • 6-8 ani: 660 m
  • • 9-11 ani: 1 km
  • • 12-14 ani: 1 km

Cea de a doua probă este duatlonul şi cuprinde alergare şi bicicletă cu distanţe diferite pentru fiecare categorie de vârstă:

  • • 4-5 ani: 330m alergare, 500m  bicicletă,  330m alergare
  • • 6-8 ani: 330m alergare, 1km  bicicletă,  330m alergare
  • • 9-11 ani: 660m alergare, 1.5km bicicletă,  660m alergare
  • • 12-14 ani: 1km alergare, 3km bicicletă,  1km alergare

Family fun run este o probă de familie. Este o categorie de concurs uşoară, plăcută, de îndemanare. Parinţii vor avea posibilitatea să facă echipă cu copiii şi vor alerga împreună între 660 de metri şi 1,3 km. În paralel cu ştafeta Family fun run, vor avea loc şi demonstraţii de rugby tag.

La start sunt asteptaţi peste 650 de copii cu vârste între 4 şi 14 ani, însoţiţi de membrii familiei.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul trichallenge.ro/trikids/.

Cu această ocazie, Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al Romaniei va fi prezent la eveniment ca susţinător al Asociaţiei Curtea Veche. Totodată, Alteţa Sa Regală va înmâna premiile celor mai rapizi participanți din categoria Family Fun Run.

Ne vor onora cu prezenţa şi Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi Adrian Nanulescu, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon.

Trikids este un eveniment care se alatură cauzelor sociale susţinute de fundaţiile Chance for Life şi Asociaţia Curtea Veche. Printre famiile care fac fundraising pentru programul național de lectură „Cărţile copilăriei”, inițiat de Asociaţia Curtea Veche, este şi familia Eram. Toţi membrii familiei vor participa la concurs, în cadrul probei Family fun run.

Mai multe detalii gasiţi pe site-ul evenimentului: trichallenge.ro/trikids/ şi pagina de Facebook: https://www.facebook.com/events/273335186124086/.

Partenerul principal al evenimentului este Primăria Sector 1 Bucureşti. Anul acesta TriKids Bucureşti se va desfăşura cu sprijinul partenerilor: Federaţia Română de Rugby, Federaţia Română de Triatlon, Orange, Skoda, Castrol, La Fantana, Felt, Regina Maria, Fundaţia Emag şi InfoCons.

23 Sep

Invata sa pedalezi @ Parcul Crangasi [Bucuresti], 28 Septembtie 2014

unnamed

Pentru ca duminica, 28 septembrie, poti invata tu insuti sa mergi pe bicicleta sau iti poti invata prietenii in cadrul evenimentului caritabil „Invata sa pedalezi!”. Si nu oricum, ci pentru o cauza buna!

Proiectul „Invata sa pedalezi” este parte din programul educational Ajungem Mari, al Asociatiei Lindenfeld, ce se adreseaza copiilor din centre de plasament. Prin acest proiect, voluntarii Ajungem Mari vor invata sa mearga pe bicicleta 50 de copii inscrisi in programul de asistenta si protectie a copilului in sectorul 6 si le vor pune la dispozitie 10 biciclete.

Evenimentul de duminica va fi o mare lectie de pedalat – voluntarii Ajungem Mari ii vor invata pe copii, folosind cele 10 biciclete, iar biciclistii le vor oferi prietenilor lectii de pedalat. Accesul la eveniment este gratuit, iar participantii pot face donatii care sa sustina proiectul in continuare.

Evenimentul caritabil va avea loc in parcul Crangasi, la intrarea dinspre Piata Crangasi, duminica, de la ora 15:00 la ora 19:00. Sunt invitati pasionatii de pedalat, cei care vor sa invete sau cei care vor sa ii cunoasca pe copii si sa ii ajute in continuare.

Evenimentul marcheaza startul campaniei „Invata sa pedalezi” in sectorul 6 – urmeaza intalniri saptamanale ale voluntarilor in parc pentru urmatoarele lectii de mers pe bicicleta. Asociatia isi doreste sa extinda proiectul si in sectoarele 1, 2 si 3.

Proiectul „Invata sa pedalezi!” a fost finantat cu ajutorul fundraiserilor de la Maratonul Transilvaniei din cadrul festivalului In Transylvania, organizat de Asociatia Padina Fest si Clubul Sportiv Smart Atletic. Desi initial s-a dorit cumpararea a 10 biciclete, costul fiind prea mare, cei 2666 lei stransi au fost folositi pentru repararea si transportul bicicletelor primite ca donatie.

„Fac parte dintr-o mare comunitate de oameni care isi gasesc bucuria in a merge pe bicicleta. Mi-am dorit mult sa le putem oferi aceasta bucurie si copiilor din centrele de plasament, pentru ca ei petrec prea putin timp in aer liber. In august am reusit sa le aratam muntele intr-o tabara cu jocuri educationale, iar duminica, alaturi de bicilisti cu suflet mare, ii invatam sa mearga pe bicicleta. E o mare satisfactie sa inveti un copil ceva ce nu va uita niciodata.”, marturiseste Maria Rus, organizator de evenimente sportive si voluntar Ajungem Mari.

Mai multe detalii despre proiectul „Invata sa pedalezi!” puteti gasi pe pagina Ajungem Mari si pe pagina evenimentului. Evenimentul este organizat in parteneriat cu DGASPC Sector 6, Asociatia Padina Fest, Ciclaton, Club Sportiv Smart Atletic, NoMad Merida CST, Cool Bike Team, Asociatia Green Revolution si Diva in Bocanci.

02 Sep

Triathlon Challenge Mamaia @ Mamaia, 5-7 Septembrie 2014

Triathlon Challenge Mamaia 2014smartatletic vă invită în 5-7 septembrie 2014 la cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani și cel mai așteptat din România – Triathlon Challenge Mamaia. Competiția de anul acesta vine cu multe noutăți legate atât de traseu, cât și de participanți. Va fi mult spectacol și o atmosferă unică și asta nu doar pentru că se împlinesc șase ani de eveniment la malul mării, dar mai ales pentru că elita sportivă a Europei și concurenți din SUA, Noua Zeelandă și America de Sud se vor reuni la Mamaia ETU European Cup în 7 septembrie.

Triathlon Challenge este o competiție sportivă de masă, un concurs la care poate participa orice persoană indiferent de pregătire sau condiție fizică. Astfel, toți pasionații de înot, ciclism și alergare, iubitori ai sportului și ai miscării în aer liber, se vor întâlni într-o cursă cu totul deosebită la început de toamnă.

După cinci ani, provocarea merge mai departe, iar evenimentul de anul acesta devine internațional și va fi gazda Cupei Europene. 75 de participanți la Elite Men și 30 la Elite Women din peste 25 de țări și de pe 4 continente vor spune «prezent» în ziua dedicată lor, 7 septembrie, la Mamaia ETU European Cup.

Totodată, Triathlon Challenge Mamaia va fi și gazda Romanian Triathlon Series Grand Final, fiind ultimul concurs din circuitul triatloanelor de șosea, ceea ce înseamnă că vom avea parte de două ori mai mult spectacol și voie bună.

Fond de premiere de 26.400 de euro, unic în România

Pentru profesioniștii care vor participa la Cupa Europeană, vor exista premii în valoare de 12.500 de euro cash. De asemenea, vor fi premiați în cadrul Cupei Europene și primii trei clasați de nationalitate română, dar și sportivii de performanță din România prin categoria Open. Nu în ultimul rând, vor fi oferite premii în vouchere și obiecte pentru amatori. Fondul total de premiere va fi de 26.400 euro.

Această ediție cu totul specială, vine cu noutăți și la capitolul traseu. Prima dintre ele și cea mai importantă este legată de start. Se va înota în mare, cu start de pe plaja, din fața Hotelului Rex, iar totul va fi pregătit pentru un plus de spectacol, o zonă mai mare de desfășurare și o expunere excelentă. Zona de tranziție dinspre înot spre bicicletă devine mai lungă, având 400 de metri și va trece peste pasarela nou construită.

Un alt element de noutate va fi și finsh-ul lung de 100 metri cu zonă controlată post-finish pentru participanți, pe modelul Campionatului Mondial de Triatlon.

Concursul este dedicat atât celor care se află la primul lor triatlon, cât și celor mai competitivi. Participații pot opta între probele individuale sau de ștafetă, iar distanțele sunt:

  • 400 m înot + 12 km ciclism + 2.5 km alergare pentru proba supersprint
  • 750 m înot + 20 km ciclism + 5 km alergare la proba sprint & ștafetă sprint
  • 1.500 m înot + 40 km ciclism + 10 km alergare la proba olimpică & ștafetă olimpică.

Anul acesta, aproximativ 900 de participanți sunt așteptați la startul concursului Triathlon Challenge  Mamaia. În premieră, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României va fi prezent la eveniment, atât ca participant, cât și ca susținător al Asociaţiei Curtea Veche. Totodată, Principele Nicolae va avea plăcerea de a înmâna premii celor mai rapizi triatloniști. Ne vor onora cu prezența și Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Adrian Nanulescu, președintele Federației Române de Triatlon, reprezentanți din mass-media, directori de bănci, companii multinaționale și bloggeri.

Pentru ultimele noutăți ale acestei ediții, accesați site-ul trichallenge.ro și pagina de Facebook a evenimentului, facebook.com/TriathlonChallenge.

În cadrul evenimentului există și o secțiune dedicată special companiilor care susțin promovarea unui stil de viață sănătos. Pintre companiile participante la evenimentul din septembrie sunt Orange, BCR, Brenntag România, ONV LAW, Bulboaca și Asociații, HP România, Asociația Curtea Veche, City Square Center, Porsche Inter Auto România, Avstore, Bucharest Sport Club, Endava, IBM România.

Partenerii de nădejde ai acestei ediții sunt Primăria Constanța, Orange, Skoda, Hotel Vega, Castrol Romania, Ciuc, HTC România, Generali, La Fantana, Regina Maria, BCR, PowerBar, Felt și Tyr.

Parteneri media: TVR, Europa FM, Adevărul, Adevărul.ro, Men’s Health și Sport Revolution.

Triathlon Challenge Mamaia este un eveniment cu tradiție, organizat de  smartatletic.

01 Sep

Transilvanian Rippers @ Cluj-Napoca, 5-7 Septembrie 2014

afis_tr_14Clubul Sportiv Skateboard Transilvania organizează în perioada 5 – 7 septembrie a treia ediție a festivalului de sporturi extreme Transylvanian Rippers în Skatepark Rozelor din Cluj. Vă invităm cu drag la trei zile pline de adrenalină, competiție și voie bună în cel mai modern skatepark din România.
Sportivii se vor întrece in cadrul celor trei probe, skateboarding, role și BMX, grupate pe câte două categorii, juniori și seniori. Înscrierile costă 30 de lei pentru înscrierea în avans de pe siteul www.skateboardtransilvania.ro în perioada 1 august – 3 septembrie sau 40 de lei la fața locului. Fiecare concurent va primi pachetul promoțional TR14 și acces gratuit la toate petrecerile din cadrul festivalului. Premiile sunt consistente și vor fi în marea lor majoritate bani gheață.
Cele trei zile de concurs vor beneficia de o coloană sonoră asigurată de catre cei mai buni dj-ei clujeni, vineri va avea loc un warm-up party pe terasa Cotton Club, iar sâmbăta se va încheia cu partyul oficial Transylvanian Rippers într-o locație surpriză. – See more at: http://www.anyplace.ro/party/14998/skatepark-rozelor-cluj/details#sthash.dRblxkFb.dpuf

01 Sep

4 Pedale (MTB Maraton) @ Padurea Baneasa, 21 Septembrie 2014

Afis 4 Pedale_21 sept 2014

Competitia „4 Pedale” ofera de 2 ori mai multa distractie pasionatilor de ciclism

Pe 21 septembrie 2014, la finalul Saptamanii Europene a Mobilitatii, agentia de marketing sportiv MPG iti ofera o noua manifestare in natura, concursul de ciclism: „4 Pedale”!

Invita-ti partenerul sau partenera, dar si prietenii, sa ia parte la o super cursa pe bicicleta in padurea Baneasa. Va avea loc a doua editie a concursului de MTB pe echipe din cadrul Riders Club, un sistem de competitii destinat pasionatilor de ciclism de orice nivel. Inscrierile la concursul de ciclism sunt deschise pana pe 17 septembrie.

Concursul va fi unul de stafeta si este dedicat echipelor de doua persoane. Traseul concursului va explora inima padurii Baneasa, pe o lungime de 17 km. Realizat de multiplul campion national MTB Razvan Juganaru, traseul este placut atat pentru incepatori, cat si pentru cei care au mai multa experienta. Desi dificultatea sa este redusa, cursa este una deosebit de antrenanta si relativ variata, imbinand drumurile forestiere late si drepte, pretabile pentru depasirile in viteza, cu single track-uri deosebite, unde ai impresia uneori ca esti doar tu si padurea, intr-o goana nebuna.

Fiecare dintre cei doi membri ai unei echipe vor trebui sa efectueze traseul de 17 km, iar schimbul de stafeta va avea loc la punctul de start / finish. Cursele se vor desfasura pe categoriile feminin, masculin si mixt.

Premiile pentru ocupatii podiumului consta, in functie de categorie, in acordarea unei sume de bani, dar si a unui voucher de reducere de la Seroussi, in valoare de 450 lei, precum si medalia de finisher si  diploma de concurs.

In cadrul evenimentului va avea loc si o tombola la care vor putea participa roti riderii inscrisi la  „4 pedale” si pot castiga: Cadru GIANT XTC Aluminiu (2999 lei); Bicicleta GIANT Revel 29er 1 (2499 lei); 1 x trusa de scule Skil; 3 x cosuri cu fructe si legume Abbara; 3 x vouchere Aventuria, in valoare de 100 de lei fiecare; 3 x vouchere Seroussi, in valoare de 450 de lei fiecare.

Tragerea la sorti va avea loc la finalul evenimentului si este adresata doar celor prezenti la fata locului.

SCORSEZE MEDICAL GROUP, partenerul medical al concursului “4 Pedale”, iti ofera informatii complete despre cum trebuie sa ai grija de sanatatea ta atunci cand te pregatesti de o competitie sportiva. Pentru mai multe detalii suna la: 021 9828.

Pana duminica, 21 septembrie, alege-ti coechipierul si rodati echipa. Inscrierile au loc exclusiv online pe pagina oficiala a concursului: http://www.ridersclub.ro/ro/competitie-ciclism/4-pedale.

01 Sep

RUNFEST mai multi kilometri, mai multa distractie in natura @ Padurea Baneasa, 20 Septembrie 2014

Afis cros RUNFEST 2014RUNFEST este una dintre cele mai revigorante si pline de energie manifestari ale acestei toamne. Aflat la cea de a doua editie, evenimentul de alergare in padure iti lanseaza invitatia de a te pregati de concurs, mai ales ca poti participa impreuna cu cei dragi, familia si prietenii, si totodata iti poti incuraja copiii sa faca miscare si sa intre intr-o competitie sportiva.

RUNFEST, un cros destinat participantilor de orice nivel, va avea loc sambata, 20 septembrie 2014, in Padurea Baneasa. MPG, organizatorul evenimentului RUNFEST vine cu o oferta bogata pentru iubitorii de miscare si anunta urmatoarele categorii de concurs: Copii, Juniori, Familie, Individual Open si Stafeta.

Dupa ce anul trecut, la startul acestei competitii s-au aliniat peste 600 de alergatori, din Bucuresti, dar si din alte orase din tara, a doua editie a RUNFEST va oferi participantilor un nou prilej de a profita de beneficiile crosului in padure.

„Dorim sa atragem in mijocul naturii cat mai multi alergatori si, mai ales, sa incurajam familiile sa evadeze pentru cateva ore din spatiul urban si sa se bucure de frumusetea si racoarea padurii. Ramanem consecventi in a oferi oamenilor, indiferent de abilitatile sportive si gradul de pregatire, prilej de bucurie, facand sport, impreuna, pe trasee adaptate pentru fiecare”, a declarat Catalin Mocuta, presedintele agentiei de marketing sportiv MPG.

Astfel, la cea de a doua editie a RUNFEST vor avea loc 8 curse de alergare in aer liber, pe un traseu ce combina zone de padure cu cele de asfalt. Toate categoriile de concurs primesc in 2014 mai multi kilometri pentru ca participantii sa se bucure mai mult timp de alergare si pentru a-si arata forma fizica.

Astfel, pentru copii si juniori, traseele vor fi ceva mai lungi, de 2 kilometri si, respectiv, de 4 kilometri. Adultii care vor sa isi incurajeze copiii sa faca sport se pot inscrie impreuna cu unul dintre acestia la categoria Familie, unde traseul va fi de 4 kilometri.

Cei care au inclus alergarea de anduranta in programul lor saptamanal si vor sa parcurga mai multi kilometri in padure pot opta direct pentru categoria Individual Open. Aici se pot inscrie doar adultii, iar la cea de a doua editie a RUNFEST concurentii au de ales intre trei variante de traseu: 5 km, 10 km sau 15 km. Anul trecut, aproape 400 de participanti au ales aceasta categorie si au alergat 3 sau 9 kilometri, dovedind ca stilul de viata activ este preferat de multi oameni din tara noastra.

Si cei care se vor inscrie la Stafeta vor avea de alergat mai mult in acest an, dupa cum urmeaza: 2 x 5 km sau 3 x 5 km.

 

Proba

Varsta

Distanta

Categorii

Copii sub 14 ani 2 km M/F: 8-10 aniM/F: 11-13 ani
Juniori intre 14 și 18 ani 4 km M/F
Familie copil sub 14 aniadult peste 18 ani 4 km
Individual Open peste 18 ani 5 km; 10 km; 15 km M/F
Stafeta 2x si 3x peste 18 ani 2 x 5 km
3 x 5 km

Notă: M = masculin; F = feminin

 

La RUNFEST nu exista decat limita minima de varsta, respectiv 8 ani, asadar oricine este invitat sa se inscrie si sa vina la start, indiferent de nivelul de pregatire, incepator sau alergator cu experienta. Si premiile sunt mai multe in acest an, iar MPG va organiza doua tombole, una pentru copii si una pentru adulti.

Organizat in Saptamana Europeana a Mobilitatii, 16-22 septembrie, RUNFEST isi doreste sa incurajeze oamenii sa acorde mai mult timp sportului si sanatatii lor si sa vina la alergare in natura, alaturi de familie si prieteni, pentru a-si imbunatati calitatea vietii.

Ministerul Tineretului si Sportului si Primaria Municipiului Bucuresti sustin desfasurarea celei de a doua editii a crosului RUNFEST si sprijina evenimentele care incurajeaza publicul larg sa faca miscare si sa se bucure de frumusetea competitiilor sportive in natura.

05 Aug

Transmaraton “Drumul în viață începe cu 21 de kilometri!”

Transmaraton pentru Exceptionalii (1)

Aliniază-te la start și aleargă pentru Excepționalii!

Transmaraton se întâmplă și în 2014. Transfăgărășan, trei distanțe diferite și rezistență din pași bine măsurați. Energia corpului tău se poate materializa într-o cauză, una pe care o alegi din inimă.

Școala de Valori se aliniază la start cu proiectul Excepționalii – un program alternativ pentru liceenii cu rezultate școlare deosebite. Tinerii așteaptă victoria ta dincolo de linia de finish, pentru că drumul lor către viitor de acolo începe. Indiferent de distanța pe care o vei parcurge, gândul la cei pentru care alergi are să te motiveze necondiționat. Totuși, niște geluri speciale nu ar putea să-ți facă rău.

Echipa pentru Excepționalii a prins deja contur. Trebuie doar să umplem forma aceasta cu și mai multă energie. Daca simți că poți alerga 21 de kilometri, te anunțăm că există în continuare locuri disponibile la cursa de Semimaraton. Știi că merită să investești în viitoarele modele ale unei societăți ce are să fie mai bună. Efortul tău este un exemplu de urmat, pentru că forța care te ajută să cucerești distanțele îi mobilizează pe ceilalți să alerge mai departe.

Și, dacă tot vedem viața ca un traseu dificil, de ce să nu creăm viață printr-un efort bine depus? Trebuie doar să te înscrii la Transmaraton și să le prezinți susținătorilor tăi cauza pentru care alergi. Ei continuă șirul alegerilor și hotărăsc ce sumă investesc în cauza pe care tu o reprezinți.

“Proiectul se numește “Excepționalii” și este despre viitor, al nostru al tuturor. Este o investiție în noi de fapt. Proiectul îi va susține pe elevii de liceu să facă cele mai bune alegeri în viață, să continue să exceleze. Îi va susține pe aceia de la care societatea se așteaptă că se vor descurca singuri dacă sunt mai isteți, dacă iau niște premii la diverse concursuri. Ei bine, nu-i chiar așa. Toți avem exemple din anii de liceu când colegi cu potențial, pasionați și talentați s-au pierdut ulterior de-a lungul anilor din diverse motive.” Bogdan Vlad, alergător Ultramaraton 2014

“Ne mândrim desigur cu elevii care au obținut și încă obțin rezultate excepționale. Mărturie stau diplomele, medaliile și cupele. Dar astfel de rezultate nu vin fără un efort imens, fără sacrificii. Am ales să susțin “Excepționalii” pentru că îmi doresc să putem face mai mult pentru acești elevi deosebiți. Doresc să le arătăm că au VALOARE și că efortul lor va fi răsplătit și apreciat!” Mihai Pantis, alergător Ultramaraton 2013 și 2014

Aliniază-te la start pentru proiectul Excepționalii! Acceseaza link-ul http://goo.gl/gPpU6x, completează formularul cu datele tale, alege suma pe care îți propui să o strângi pentru Excepționalii și adaugă motivul pentru care ai devenit fundraiser. Mai rămâne doar ca susținătorii tăi să doneze. Curaj acum, felicitări după finish.

Transmaraton pentru Exceptionalii (2) Transmaraton pentru Exceptionalii (3) Transmaraton pentru Exceptionalii (4)

01 Jul

3 Way Orienteering Challenge @ Borca (Neamt), 18-20 Iulie ’14

InvitatieTesteaza-ti calitatile fizice si psihice in una dintre cele mai deosebite curse de alergare in natura. 3 Way Orienteering presupune parcurgerea traseului start-finish pe ruta pe care tu o consideri optima. Indiferent ca preferi cursele de vertical trail sau maratoanele pe suprafata plata, 3 Way Orienteering iti ofera sansa de a alege ce e mai bine pentru tine. Fiecare punct intermediar este unit de urmatorul prin 3 trasee diferite ca lungime, diferenta de nivel si solicitare. Tu alegi daca vei alerga prin padure, prin poiana, pe poteci sau pe teren accidentat. Esti unic! Stabileste-ti propriul traseu si alearga in cea mai personalizata si complexa cursa de alergare outdoor. Cu un caracter tehnic si solicitant, competitia 3 Way Orienteering Challenge este o premiera in Romania.
Te asteptam la start!

Vineri, 18.07.2014
orele 14:00-20:00 validarea concurentilor la centrul de concurs;
orele 16:00-20:00 cursuri de initiere, sustinute de organizatori;

Sambata 19.07.2014
orele 9.00-11.00 validarea concurentilor in zona arenei de sosire;
ora 12:00 start 3Way Orienteering. Timpii de start pentru fiecare concurent se vor afisa din timp pe site si in arena de sosire;
orele 17:00-22:00 festivitatea de premiere, program cultural, spectacole, foc de tabara;

Duminica, 20.07.2014
ora 09:00 excursie pe Muntele Budacu (1859m), cca 22km lungime, urcare cca 1250m.

10 Jun

Vino la cea mai mare ora de sport

Poster MFB 2014_generalDolce Sport îi invită pe iubitorii de mișcare la cea de-a patra ediție a evenimentului de masă “Cea mai mare oră de sport” și la un cros caritabil la Brașov pentru susținerea copiilor bolnavi de cancer. Evenimentul este parte a campaniei pro-sănătate “Mișcarea face bine”.

Evenimentul, organizat de Dolce Sport împreună SmartAtletic şi GetFit, se va desfășura pe durata a trei zile, primul fiind programat sâmbătă, 14 iunie, în București, parcul “Lumea Copiilor”, între orele 10 – 21. Evenimentul capătă amploare la nivel național, astfel că pe 19 iulie va avea loc și la Brașov, Piața Sfatului. A treia zi a evenimentului este rezervată pentru sâmbătă, 9 august, la Mamaia, piațeta Perla.

Ediția de la Brașov a “Celei mai mari ore de sport” va include și un cros caritabil, la care sunt invitați iubitorii de mișcare care doresc să susțină familiile cu copii diagnosticați cu cancer să procure medicamentele necesare.  Fondurile obținute din taxa de înscriere, care sunt de 30, respectiv 50 RON în funcție de dificultatea traseului, vor fi donate familiilor celor mici prin intermediul Fundației Romtelecom pentru români.

“La fiecare nouă ediție a Celei mai mari ore de sport aducem discipline noi şi instructori internaționali, iar interesul publicului crește proporțional. Dincolo de mesajul că ne încurajăm publicul să ducă o viață echilibrată, alocând timp și pentru sport, anul acesta am decis să luptăm și pentru cauza copiilor suferinzi de boli grave. Este la fel de importantă pentru o societate sănătoasă, iar Fundația Romtelecom pentru români o susține de mai mulți ani,” a declarat Vlad Enăchescu, Director General Dolce Sport și susținător al campaniei “Mișcarea face bine”.

La “Cea mai mare oră de sport” din București vor avea loc demonstraţii de fitness precum Zumba, Kangoo Jumps, Body Art, Khai Bo, X-Tempo, AeroKick, Rebound AAS,  Steel Programs, TotalX30, Strike Zone, Summer Abs, KickBox, Freestyler. Vor fi amenjate și zone pentru boot camp, TRX, cycling, Nordic Walking, fotbal, dar și una pentru carturi cu pedale. Sesiunile vor fi susținute de instructori renumiţi nationali si internationali (vezi program), alături de care participanţii pot învăţa mişcări de bază sau pot efectua exerciții intense.

 „A face mișcare în mod regulat ar trebui să devină o obișnuință pentru fiecare dintre noi. Miscarea ne ajuta să eliminam stresul acumulat pe parcursul unei zile tensionate și are darul de a ne menține în formă. Bineînțeles, toate acestea ajută dacă în ecuație intră și o dietă echilibrată și sănătoasă. Sportul este o necesitate socială,” spune Vlad Stoica, președinte SmartAtletic.

„Pentru promovarea mișcării și a sănătății în rândul oamenilor, această serie de evenimente reprezintă punctul maxim de atracție, atât prin varietatea antrenorilor și a claselor, cât și prin faptul ca accesul este gratuit; ba mai mult, oferim premii și alte beneficii participanților,” a adaugat Cristi Mărgărit,  consultant în nutriție și fitness, GetFit.

Programul complet al evenimentui este disponibil pe www.miscareafacebine.ro, platforma de informare dedicată campaniei. “Mişcarea face bine” este o campanie pro-sănătate prin sport şi dietă corectă, demarată de Dolce Sport, canalul TV al Romtelecom, în anul 2011.

↑