All posts by liber

About liber

Informatii utile, orice ai vrea sa faci. Fie ca ai chef de o plimbare cu motoru?, freeride, sa gasesti o priveliste frumoasa care sa te relaxeze sau pur si simplu sa te misti in voie intr-un /spre un loc interesant.

17 Apr

BMW Motorrad organizeaza o petrecere de deschidere a sezonului moto @ Zarnesti, 11-12 Mai ’13

jIn luna Mai, 11 – 12.05, primul weekend dupa Paste, BMW Motorrad este organizatorul principal al unei petreceri de deschidere a sezonului moto.

Dorim ca evenimentul din acest an, sa fie o piatra de temelie. Avand in vedere ca noua ne place traditia, vrem ca si aceasta sa devina parte din ea. Anul acesta sarbatorim 90 de ani.

Eu, nationalista din fire, am vazut prea multe evenimente in alte tari, in special in Vest. Cred ca meritam si noi, romanii, astfel de evenimente. A sosit momentul!

Asadar:

–          Circuit Motocros Zarnesti, 11 – 12.05, doua zile de petrecere. Intrarea libera pentru toata lumea.

–          Chris Pfeiffer – campionul nostru mondial la Stunt-riding ne va indulci cu mega-show-uri.

–          Robin and the backstabbers – o super trupa romaneasca ne va incanta urechile

–          Moonlight Breakfast – o alta super trupa romaneasca care ne va incanta urechile

–          Concursuri si premii

–          Mancare si bautura bavareza

–          Super surpriza denumita – “90 ani in 90 secunde”

–          Drive-test gama BMW si Husqvarna.

–          Parada motociclistilor Zarnesti – Brasov (aici inca nu am obtinut autorizatia, e in curs)

Invitatie WEB

17 Apr

Zen World Extreme a inaugurat primul showroom Husaberg din Moldova

SSD_2879
Weekend-ul trecut, la Piatra Neamt, clubul sportiv Zen World Extreme a inaugurat primul showroom Husaberg din Moldova.

La eveniment au participat city managerul Bogdan Puscasu, directorul de marketing al Husaberg Spela Kovacic, campionul modial de hard enduro Graham Jarvis si pasionatii acestui sport extrem.

Husaberg este producatorul celor mai performante motociclete din hard enduro, iar clubul Zen World Extreme  organizeaza anual unul dintre cele mai iubite concursuri de hard enduro din Romania, si anume Hard Enduro Piatra Neamt. 

Acest parteneriat dintre clubul Zen si Husaberg contribuie la sustinerea turismului extrem din judetul Neamt, mai ales ca turistii straini sunt din ce in ce mai interesati de practicarea enduro in Romania. Showroomul din Piatra Neamt pune la dispozitie o gama larga de motociclete pentru inchiriat, atat pentru  competitii de profil cat si pentru cursuri de pregatire cu elite ale acestui sport sau vacante extreme.

In sprijinului sportului hard enduro, odata cu parteneriatul Husaberg, clubul ZWE are posibilitatea sa mareasca sustinerea echipei Zen World Extreme in campionatele nationale si europene, o echipa de tinere talente sub indrumarea antrenorului Ervin Kovacs, cu premianti ca Norbert Levente Josza, Varga Zsolt si Robert Szakacs.

Evenimentul a atras reactii pozitive din partea tuturor participantilor, Bogdan Puscasu declara ca ” dupa orase importante din Romania ca Bucuresti, Timisoara, Sibiu, Piatra Neamt este urmatorul oras in care se deschide o reprezentanta de astfel de jucarii pentru baietii mari”.   Campionul mondial Graham Jarvis, aflat la a treia vizita oficiala in Piatra Neamt si-a exprimat aprecierea fata de tinuturile romanesti: “Fantastic places around here, i love coming in this area to ride, i like the people, the area, the food, the terrain, it’s amazing to have such things in this world”. – ” Locurile de aici sunt fantastice,  iubesc sa vin aici pentru a ma da cu motocicleta, imi plac oamenii, mancarea romaneasca, terenul, este remarcabil sa ai astfel de lucruri la un loc in lumea de azi”

17 Apr

Incepe Motocross CUP, etapa 1 @ Prundu, 27 Aprilie ’13

semnatura-motocross-cupMotocross CUP anunţă noutăţile sezonului 2013: clasa Hobby permite oricărui pasionat să facă primii paşi în motocross!

Motocross CUP este pregătită pentru cel de-al doilea sezon compeţiţional, primul start al sezonului urmând a se da sâmbătă, 27 aprilie, pe circuitul de la Prundu, judeţul Giurgiu. Organizatorii, cluburile sportive Top Cross TCS şi Dual Racing Team, păstrează formatul cu şase etape al competiţiei, care se vor desfăşura pe circuitele de la Prundu, Gorgota-Ciolpani, Zarnesti, Autostrada A1 şi, în premieră pentru Motocross Cup, pe circuitul de la Băicoi.

Piloţii care participă în primele trei etape din calendarul Motocross Cup punctează şi în nou înfiinţatul Campionat Regional de Motocross, regiunea Sud. În scopul atragerii de noi practicanţi spre acest sport, Motocross Cup propune o nouă clasa celor care doresc să experimenteze pilotarea unei motociclete off-road pe circuite care întrunesc cele mai înalte norme tehnice şi de siguranţă. Este vorba despre clasa Hobby, deschisă tuturor celor care nu au mai luat parte în competiţii de motocross, dar şi piloţilor din alte discipline moto, enduro sau viteză, care astfel îşi pot suplimenta pregătirea.

“Este vorba despre câte o manşă de 10 minute plus două tururi, la care poate participa oricine are peste 14 ani şi o motocicletă de cross sau de enduro. Formalităţile de înscriere sunt minime, este nevoie doar de o licenţă de pilot regional, de asigurare şi de vizita medicală, ultimele două putându-se procura direct de la circuit. Prin faptul că nu aleargă împreună cu Amatorii şi au o manşă mai scurtă, piloţii de la Hobby pot face în siguranţă primii paşi în motocross”, explică Adrian Răduţă (Top Cross TCS). 

Cele şase etape ale Motocross Cup păstrează formatul de o zi, menit să asigure o reducere a costurilor pentru sportivi şi echipe, dar şi să dinamizeze spectacolul pentru spectatori. “Am atras noi sponsori şi vom continua şi anul acesta premierea sportivilor care participă la toate etapele Cupei. Parteneriatele tehnice încheiate cu Käercher (aparate de curăţare cu presiune) şi SDMO (generatoare electrice) vor permite sportivilor să îşi spele motocicletele după fiecare manşă în cele mai bune condiţii, iar parteneriatul pe producţie video cu GoPro, care asigură trei camere, ne permite că după fiecare etapă să prezentăm fanilor motocrossului un film realizat din mijlocul acţiunii”, spune Ciprian Popescu, Dual Racing Team.

Calendarul Motocross Cup 2013

Etapa I, Prundu:  27 aprilie

Etapa II, Ciolpani: 25 mai

Etapa III, Băicoi, 15 iunie

Etapa IV, Zărneşti, 13 iulie

Etapa V, Bucureşti A1, 7 septembrie

Etapa VI, Prundu, 19 octombrie

17 Apr

Crosul Padurii la a 5a editie @ Bucuresti, 8 Iunie ’13

Asociaţia ViitorPlus organizează pe 8 iunie 2013 a 5-a ediţie a Crosului Pădurii şi vă invită să vă înscrieţi! Poate aţi auzit de acest eveniment şi chiar aţi participat în anii trecuţi. Dacă nu, aflaţi că Crosul Pădurii este un eveniment care promovează sportul şi împădurirea sudului ţării, prin campania Pădurea Copiilor. Pădurea Copiilor este o campanie ViitorPlus ce îşi propune să planteze un puiet pentru fiecare nou-născut din România.

Ce se anunţă nou şi special pentru Crosul Pădurii 2013?

•  Crosul devine o alergare de seară, vom vedea cine rezistă cu stoicism şi după apusul soarelui.

•  Alergarea va avea loc în centrul oraşului, pe traseul Piaţa Constituţiei – Piaţa Alba Iulia şi retur, deci s-a mutat din parc şi dă maşinile poluante la o parte pentru câteva ore.

• Veţi putea alege să vă înscrieţi în una din cele 3 echipe, conduse de alergători de anduranţă consacraţi: echipa Frasin de Gabriel Solomon , echipa Stejar de Adrian Ber , echipa Tei de Andrei Roşu. Aşa că, dacă îi admiraţi, vă inspiră sau pur şi simplu vreţi să îi cunoaşteţi mai îndeaproape, alegeţi-vă „generalul”!

•  Veţi putea veni cu propriile costumaţii ieşite din comun, căci va avea loc un concurs cu premii unde va fi premiată cea mai inedită dintre ele, atât la doamne, cât şi la domni.

•  Am auzit că la sfârşit se va lăsa cu muzică şi multă distracţie, adică un concert cu artişti surpriză.

 Noi credem că merită să vă înscrieţi în număr cât mai mare, aşa că bifaţi ziua de 8 iunie în calendar şi veniţi la un eveniment inedit, care va îmbina sportul, o cauză nobilă şi distracţia!

Pentru a afla mai multe despre eveniment, curse şi modalitatea de înscriere, intraţi pe: http://crosulpadurii.ro/ .

Pădurea Copiilor este o campanie a proiectului „Adoptă un copac!”. Până acum, în cadrul proiectului s-au plantat peste 195.000 de puieţi în cele 5 locaţii: Vâlcelele şi Dragoş Vodă, jud. Călăraşi; Bragadiru, jud. Ilfov; Drăgăneşti-Vlaşca şi Poroschia, jud. Teleorman (judeţele cu cea mai mică suprafaţă împădurită din România).

Logo-ViitorPlus-v

12 Apr

RIDERS CLUB @ Padurea Baneasa, 13 Aprilie ’13

Maine va avea loc prima competitie organizata de Riders Club! Padurea Baneasa asteapta riderii cu 17km de traseu divers care ne va pune la incercare destul de serios. Sezonul celor doua roti incepe sa prinda viteza asa ca asta e un inceput numai bun pentru cei care or inghetat de dorul competitiilor pe timpul iernii 😉

Prima competitie Riders Club e programata pe 13 aprilie, in Padurea Baneasa, pe un traseu conceput de Razvan Juganaru, multiplu campion national de MTB si ciclocros, si are deja inscrisi la start sute de participanti. Pe langa intrecerea propriu-zisa, cei prezenti vor avea parte de cateva evenimente care vor intregi experienta unei zile petrecute in natura, alaturi de prieteni si/sau familie.

Dupa startul dat in cadrul intrecerii, spectatorilor le-a fost pregatita o ora de Kangoo Jumps, o demonstratie de bike trial si, la final, un concert ZOB, pentru toti cei prezenti. Detaliile evenimentului sunt descrise mai jos.

Inscrieri

Pentru a putea participa intr-o competitie din calendarul Riders Club, e nevoie de crearea unui cont gratuit de membru, pe www.ridersclub.ro,si apoi de inscrierea online pe pagina competitiei.

Inscrierile in prima competitie Riders Club – Baneasa, 13 aprilie – raman deschise pana in 10 aprilie, la orele 23:59. Taxa de participare este de 60 de lei. Pentru cei care vor sa se inscrie in ziua evenimentului, taxa de participare va fi de 90 de lei.

Pachetul de start

Riderii inscrisi in competitia din 13 aprilie isi pot ridica pachetul de start in perioada 8-12 aprilie, de
la Domenii Plaza Hotel (Str. Alexandru Constantinescu, Nr. 33, Bucuresti), in intervalul orar 17:00- 20:00. Pentru asta, riderii trebuie sa prezinte un act de identitate si sa predea documentul de luare la cunostinta, completat si semnat. Ridicarea pachetului se face personal, nefiind permisa ridicarea de pachete pentru persoane care nu sunt prezente. In cazul in care pachetul nu poate fi ridicat in perioada 8-12 aprilie, acest fapt e posibil si in ziua competitiei, cu cel putin o ora inainte de startul acesteia. Pachetul de start va contine: numarul de concurs, chip de cronometrare, biscuiti

GrandPapa, doza ISOSTAR, voucher de 50 de lei oferit de Bike XCS, voucher valoric de 400 de lei pentru inscrierea echipei unei companii in Romanian Corporate Sports (www.corporatesports.ro), voucher discount TUI TravelCenter.

Traseul

Traseul competitiei care deschide calendarul Riders Club strabate 17 km si imbina liniile lungi si late din inima padurii cu single track-urile de la marginea ei. Realizat de multiplul campion MTB Razvan

page2image4760

Juganaru, traseul strabate poteci cu un grad redus de dificultate, fara radacini sau noroi, permitand atat accesul incepatorilor, cat si al celor cu experienta. Participantii inscrisi la nivelul 4 vor avea de parcurs o singura data bucla de 17 km, de doua ori cei inscrisi la nivelul 3 si de trei ori cei inscrisi la nivelurile 1 si 2.

Diferenta de nivel: aprox. 20 m
Punct de plecare: Aleea Privighetorilor (parcarea din fata Academiei de Politie) Punct de alimentare si prim-ajutor: la punctul de plecare.
Accesare harta traseu

Programul evenimentului

page2image10272

11:00 Start nivelurile 3 si 4
13:00 Start nivelurile 1 si 2
13:10 Antrenament Kangoo Jumps
15:20 Bike trial, cu Alexandru “Miez” Calta (moment asigurat de www.FreeRider.ro) 15:45 Festivitate de premiere
16:00 Concert ZOB

Premii

Primii trei clasati in cadrul fiecarei categorii se vor bucura de premii care vor atinge o valoare totala de 5 000 de euro. In plus, toti participantii vor participa automat la tombola cu premii totale de 2 000 de euro oferite de sponsorii si partenerii Riders Club.

afis

29 Mar

Tabara de escalada @ Herculane, 18-21 Aprilie ’13

j

Dam de veste cum ca Tabara de Escalada organizata de Vertical Spirit, la inceput de primavara, ne asteapta cu drag si dor ca de fiecare data. Termenul limita pana la care trebuie sa te hotarasti este 10 Aprilie, locurile fiind limitate.

Instructori: Daniel Burcea, Andreea Burcea, Nicolae Badea.

Detalii despre aceasta tabara gasiti in atasament sau pe site-ul Vertical Spirit:http://www.verticalspirit.ro/noutati/detalii.php?ID=84

Inscrierile se pot face la oricare dintre salile Vertical Spirit.

Deoarece in fiecare an aceasta tabara este foarte solicitata si numarul de locuri adesea insuficient, va rugam sa respectati termenul limita de inscriere.

Pentru a vedea fotografii din taberele organizate de noi, va rugam sa accesati galeria foto:
29 Mar

Vrei sa mergi la un workshop dedicat fotografiilor de actiune?

ms

Mai sunt doar doua zile pana cand al meu calendar ce atarna puturos pe perete va arata 31 Martie. Cand s-o culca cucu in seara zilei cu pricina se incheie si perioada in care puteti trimite 2 poze de actiune, facute cu manuta si aparatul vostru, pentru concursul “Photo Action cu RedBull Illume. Daca pozele voastre plac, puteti castiga un loc la workshopul sustinut de fotograful Mihai Stetcu.

F64 organizeaza acest eveniment in parteneriat cu Nikon. Fotografiile le puteti trimite AICI

13 Mar

Riders Club, cel mai nou proiect pentru riderii din Romania!

RidersClub-logoPentru cei care deja fac parte din marea familie a pasionatilor de ciclism din toata tara, dar si pentru nou-veniti, lansam Riders Club, locul in care pasiunea pentru biciclete e dusa la un alt nivel.

Indiferent ca sunt incepatori sau profesionisti, din aprilie 2013, riderii din Romania se vor putea bucura, un sezon intreg, de evenimentele Riders Club din toata tara. Riders Club le-a pregatit pasionatilor un calendar generos de competitii de mountain-bike, in diferite zone, pe trasee noi si pentru o experienta completa, din momentul inscrierii si pana la programarea urmatorului concurs.

In numai cateva zile se vor deschide inscrierile in prima competitie, programata in mai putin de o luna! In curand, pe www.ridersclub.ro!

Razvan Juganaru, campion national la ciclocros si MTB Maraton: “Riders Club reprezinta un sistem nou pentru Romania, o schimbare adusa concursurilor de la noi, o aliniere a ciclismului la standardele europene. E un sistem bine pus la punct, asemenea celor din tarile unde ciclismul este o cultura, unde oamenii vin, alearga, se simt bine si in siguranta. Locul unde pot alerga laolalta ciclisti amatori si profesionisti, dar care sunt diferentiati intre ei prin niveluri. E sistemul care ii aduna sub acelasi acoperis pe toti ciclistii.” 

13 Mar

Breakfast cu Andrei Rosu @ Athénée Palace Hilton București, 22 Martie ’13

Banner550x360Andrei Roșu, românul care a alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente într-un an şi 217 zile, record inregistrat de Cartea Recordurilor si speaker la două ediții TEDx, a participat între 1 şi 2 martie 2013, la triatlonul Florida Double Iron (înot 7,6 km, mers pe bicicletă 360 km, alergare 84,4 km), unde a susţinut cauza Pădurii Copiilor.

La întoarcerea sa, Andrei te invită la un mic dejun energizant ca să îți împărtășească din experiența lui de la triatlonul din Florida, ca să îți vorbească despre visuri, motivaţie şi cum să îți atingi scopurile.

De ce să participi? Îl vei putea cunoaşte pe Andrei în persoană, vei face networking cu alţi alergători, vei vedea imagini în exclusivitate de la competiția din Florida. În plus, „întâlnirile cu oameni remarcabili şi evenimentele […] speciale ne scot întotdeauna din zona noastră de confort și ne fac să ne gândim dincolo de noi înșine” – (“Cum să devii o persoană cu influență” – John C. Maxwell și Jim Dornan)

Evenimentul va avea loc pe 22 martie 2013, între orele 7:00 și 9:00 dimineața, la Athénée Palace Hilton București. Locurile sunt limitate. Înscrierea se face în baza unei donații pentru Pădurea Copiilor. Mai multe informații despre înscrieri pe www.viitorplus.ro/breakfastcuandrei .

Pădurea Copiilor este o campanie a asociației ViitorPlus, care își propune să planteze câte un puiet pentru fiecare nou-născut din România, pentru ca atunci când vor creşte şi copiii noştri vor avea nevoie de aer curat!

Pentru a afla mai multe despre Andrei şi Pădurea Copiilor, te aşteptăm la „Breakfast cu Andrei”!

07 Mar

Harlem Shake editia sportiva ;)

Ne-o luat ceva vreme dar pana la urma virusul Harlem Shake ne-o lovit si pe noi. Am gasit cateva shake-uri geniale puse in scena de sportivi … si nu numai. Sportivii se misca cel mai bine, fluizi, miscari coordonate chiar si in timpul unui dezastru planificat 😉 Sigur ca nu am putut sa le tinem numai pentru noi asa ca ne-a venit foarte natural sa le impartasim cu voi … de ce sa radem singuri?

harlem-shake-porn




06 Mar

Mures Marathon @ Defileul Muresului, 19-21 Aprilie ’13

Mures Marathon 2013Mures Marathon, concursul amator de rafting, caiac și canoe şi concursul de slalom pe ape repezi organizat de echipa OutdoorExperience a ajuns la a patra editie.
Anul acesta va avea loc pe  weekendul 19-21 Aprile, iar locatia ramana aceasi, defileul Muresului. La partea de maraton va fi un traseu de 24 de km, care poate fi parcurs in diferite categorii: caiac sub 3 m, caiac peste 3 m, canoe, raft si categoria open, iar aceasi categorii sunt si la slalom.
Proba da slalom va incepe de la ora 10.00 pe 20 Aprilie, iar startul la maraton se va da in localitatea Mestera la ora 14.00. Finisul va fi in localitatea Rastolita, dupa care urmeaza premiera si cheful pana dimineata.
 
Defileul poate fi accesat cu automobilul pe DN 15 sau cu trenul din direcţia Deda sau Ciceu.  
Pentru inscriere si mai multe detalii vizitati site-ul http://www.outdoorexperience.ro/Mures-Marathon.html
06 Mar

Ride 2 Help @ Poiana Brasov, 9 Martie ’13

liber in miscareCustom Events  în parteneriat cu Interact Club Braşov desfăşoară concursul caritabil de ski/snowboard intitulat “Ride2Help”. Evenimentul pe lânga scopul umanitar prioritar pentru noi, doreşte să promoveze sporturile de iarnă în rândul  tinerilor, dar şi de a încuraja oamenii să participe la acţiuni caritabile.

Fiindcă suntem deja la a doua ediţie de iarnă, dorim ca  “Ride2Help” sa devină o tradiţie, şi va beneficia de două ediţii sezonale.

Evenimentul va avea loc în data de 9 Martie 2013 , în Poiana Braşov pe pârtia Bradul, şi va fi urmat de un after-party în seara concursului. 

Concurenţii vor avea la dispoziţie un anumit interval de timp şi module (rampe, kickere)  în care vor desfăşura un număr de trick-uri , care vor fi notate şi apreciate de un juriu specializat.

Program concurs:

  • • 10:00 – 10:30  Înscrierea concurenţilor
  • • 10:30 – 12:00  Sesiune de antrenament
  • • 12:00 – 15:00  Sesiune de calificări
  • • 15:00– 15:15   Pauză
  • • 15:15 – 17:00  Semifinală
  • • 17:00 – 17:15  Pauză
  • • 17:15 – 18:00 Finală

În plus faţa de ediţiile anterioare vor exista corturi de prezentare cu produse sportive care se vor putea testa.De exemplu,  oricine poate avea ocazia de a testa  un snowboard sau o pereche de ski-uri din colecţia 2012/2013 . 

Pe pârtie va exista un V.I.P lounge. Acest lounge ofera vizibilitate maximă, un loc pe scaun, un mini protocol si poze cu concurenţii.

 

Participanţii vor avea 2 variante de înscriere:

  1. 1. Înscriere online direct pe site-ul official  www.Ride2Help.ro (pâna în data de 8 Martie), care include :
  • • Intrarea gratuită în concurs
  • • Intrarea gratuită la after party
  • • Un pachet de poze de la eveniment 
  1. 2. Înscrierea pe pârtie în ziua evenimentului va costa 20 lei, care include:
  • • Intrare in concurs
  • • Intrare la after party
  • • Un pachet de poze de la eveniment

After party: Petrecerea va avea loc în noua locaţie din Braşov Controller. 

Artişti:

  • • POPKILLERS ( care vin pentru prima oara în Braşov cu proiectul lor – live+dj set )
  • • DJ HWK (Braşov)
  • • DJ SKT (Braşov)

Intrare: 15 lei

Caz social:

Scopul principal la această ediţie este să echipăm şi să susţinem sala de sport a şcoli din Com. Sânpetru deoarece la acesta scoală invaţă 350 copii, cuprinşi în învaţamantul preşcolar.

Fiindcă noi considerăm că sportul stă la baza unei bune educaţii acest lucru îi poate ţine departe de factorii negativi, şi anume alcoolul, fumatul sau substanţele nocive.

De asemenea sportul ajută la comunicarea cu ceilalţi, la dezvoltarea spiritului de echipă şi la integrarea unui anumit mediu. 

Şi nu în ultimul rând sportul ajută la o creştere sănătoasă.  

Banii strânşi vor donaţi sub forma de produse: porţi de fotbal/handbal, panouri de baschet, mingi de fotbal, mingi de baschet, mingi de handball, mingi de volei, fileu, cronometru, fluier, saltele, echipament sportive şi alte poduse care vor ajuta la buna desfaşurare a orelor de sport.

05 Mar

Miss Bikini @ Arena Platos, 9 Martie ’13

Fetele dezinhibate care nu dau doi bani pe temperaturile scazute, posesoare ale unui corp de invidiat si ale unor abilitati macar decente de utilizare a schiurilor sau a placii de snowboard sunt asteptate sâmbătă, 9 martie, la Arena Platoș pentru un concurs de frumusețe și îndemânare pe schiuri sau pe placă. ► Miss Bikini va fi premiată cu 1000 de lei

“Sâmbătă, 9 martie, frumusețea se împletește cu îndemânarea pe schiuri sau pe placă pe pârtiile Arena Platoș, în prima ediție a concursului Miss Bikini. După cum spune și numele concursului, Miss Bikini e o întrecere între cele mai frumoase doamne și domnișoare, însă, pe schiuri sau pe placă.

Concursul este compus din mai multe probe. Proba de slalom va avea loc pe pârtia D, cea mai accesibilă pârtie a complexului de schi iar concurentele vor trebui să coboare pârtia pe schiuri sau pe placă îmbrăcate în orice tip de costum de baie sau în lenjerie. Concursul va fi cronometrat, fiecare concurentă urmând să obțină un punctaj în funcție de rapiditatea cu care va termina proba. Juriul, format din Dani Oțil, Nicolle Stănese Cioltea, Răzvan Marcu și Mitichi va puncta frumusețea și grația concurentelor, chiar dacă vor fi încălțate cu clăpari și nu cu pantofi cu toc. Câștigătoarea concursului va fi cea care adună cele mai multe puncte în toate probele concursului. 

Înscrierea la concurs este gratuită iar doritoarele se pot înscrie în avans pe email, la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, începând cu ora 9, în apreschi. Premiul cel mare este de 1000 de lei. „Este pentru prima dată când organizăm la Arena Platoș acest concurs extrem de popular pe pârtiile din Austria. E un concurs sportiv, foarte distractiv pentru concurente și în același timp și pentru public. Sperăm ca pudoarea să facă loc distracției și să avem un eveniment reușit. Ne dorim ca acest concurs să devină o tradiție la Arena Platoș”, spune Martin Freinademetz.”

 

Miss Bikini

↑