Evenimente

28 Apr

Liman Bike Race @ Valea lui Liman, 1 Mai ’11

Concursul de mountainbike LIMAN BIKE RACE a ajuns în 2011 la cea de a VI-a editie si se va desfasura duminica 1 Mai 2011, cu startul de la complexul Valea lui Liman, fiind organizat în cadrul unui proiect cofinantat de Consiliul Judetean Timis.

Concursul are drept scop principal promovarea ciclismului în zona, competitia bucurându-se de întregul potential al traseelor de cross-country din zona muntilor Poiana Rusca. Statiunea Valea lui Liman, de unde se va da startul, ofera doritorilor un complex turistic compus dintr-un hotel si casute. Pe lânga posibilitatea de a lua parte la concurs, cei care aleg sa petreaca week-end-ul de 1 Mai la Valea lui Liman mai pot face drumetii în zona sau plimbari cu bicicleta, pot vizita Pestera Coltu, pastravaria de la Luncani, biserica de lemn de la Luncanii de Jos sau Mânastirea Izvorul lui Miron de la Românesti. Iar sâmbata 30 aprilie, în aceeasi zona, are loc runda a doua a Campionatul regional de Rally-Sprint, care se desfasoara la poalele Muntilor Poiana Rusca, pe drumul national dintre Tomesti si Luncani.
Programul concursului LIMAN BIKE RACE 2011 este urmatorul:

-Sâmbata 30 aprilie ora 16 ? ridicarea numerelor de concurs de catre cei înscrisi on-line, vizionari filme cu si despre biciclete

-Duminica 1 Mai ora 8:30 – înscrieri (în buna traditie a evenimentului, nu se percepe taxa de participare)

-Duminica 1 Mai ora 11 ? startul. Acesta se va da decalat cu câteva minute pe diferitele categorii de concurs

-Duminica 1 Mai ora 15 ? premierea.

Concurentii vor avea de parcurs un traseu de 12 km pentru copiii pâna în 14 ani, un traseu de 35 km pentru fete, pentru juniorii de 15-18 ani, concurentii de 19-30 ani, 31-40 ani si peste 40 de ani, respectiv 2 ture de 35 km pentru categoria Hero. Traseul turei este: Valea lui Liman ? Luncanii de Jos ? Luncanii de Sus ? Balosesti ? Românesti ? Tomesti Sat ? Tomesti Colonie ? Valea lui Liman.

 

Toti participantii vor primi pe traseu apa, fructe, dulciuri iar la sfârsitul cursei vor fi recompensati cu un iaurt si o diploma de participare. Ocupantii locurilor pe podium vor primi diplome, medalii, premii în produse si materiale sportive. Nu lipsesc surprizele, printre care si o demonstratie de trial pentru spectatori, care va avea loc duminica în paralel cu concursul.

Pentru orice alte informatii, program, prognoza meteo, regulament etc., va rugam sa vizitati site-ul concursului la adresa: www.ciclism.tibiscus.ro/limanbikerace

 

28 Apr

Concurs MTB @ Defileul Jiului, 15 Mai ’11

In Defileul Jiului avem parte de un Concurs MTB pentru toate gusturile (scurt si lung). Totul e sa va hotarati la care va bagati, sa platiti taxa de inscriere si sa va prezentati la start!

Data desfasurarii: 15 mai 2011, ora 9

Program:

1 martie – 6 mai : inscrieri online

14 mai – ora 19 : sedinta tehnica si înscrieri (Hotel Sport Targu-Jiu, în incinta Stadionului Municipal)

15 mai – 800-930 : sedinta tehnica si înscrieri (la start)

15 mai – 945 : start traseu lung 62 km

15 mai – 1000 : start traseu scurt 33 km

 

Start – localitatea Bumbesti-Jiu, în parcarea parcului industrial, situata pe DJ 665 (exista indicatoare catre parcul industrial pe DN 66).

La start se ajunge pe DN 66 dinspre Petrosani sau Târgu-Jiu (sau pe calea ferata, statia Bumbesti-Jiu), din DN 66 în centrul localitatii Bumbesti-Jiu se urmaresc indicatoarele Parc Industrial pe DJ 665 circa 3 km.

Sosire – nordul localitatii Bumbesti-Jiu, DN66, la intrarea în Defileul Jiului, în parcarea Uzinei Mecanice Sadu.

Competitia consta în parcurgerea unui traseu la alegere: scurt, cu o lungime de aproximativ 33 de km, sau lung cu o lungime de aproximativ 62 de km.

Înscrierea se face în baza achitarii taxei de participare la sediul APNDJ (str. Lt Col. Dumitru Petrescu, nr. 3, Targu-Jiu, în incinta Directiei Silvice Gorj) sau prin virament bancar în contul asociatiei Golife, cod IBAN RO06RNCB0149042091910001 deschis la BCR, sucursala Târgu-Jiu, mentionând numele participantului si destinatia sumei (“Concurs Defileul Jiului”).

Înscrierile se vor valida dupa confirmarea platii (transmitere OP prin Fax sau copie scanata la adresa de e-mail bike@defileuljiului.ro).

Taxa de participare este:

50 de lei pentru participantii înscrisi online în intervalul 1 aprilie – 6 mai.

Înscrierea se poate face si la start în intervalul orar 8-9 în ziua concursului, tariful fiind de 70 lei .

bike.defileuljiului.ro

 

28 Apr

Competitie Internationala de Planorism @ Ghimbav, 1-8 Mai ’11

Brother-ul de la romaniapozitiva ne-a adus aminte de un eveniment pe care noi, cu mare rusine, am uitat sa il postam … Cu umilinta acceptam kg de cenusa dupa ceafa si va spunem de Competitia Internationala de Planorism de la Ghimbav!

Intre 1 mai si 8 mai la Brasov-Ghimbav se va desfasura o importanta competitie internationala de planorism: Etapa de calificare FAI Saiplane Grand Prix 2011, Aerodrom Ghimbav – Brasov!

In Grand Prix, planoarele se intrec pe un traseu prestabilit. Numarul de planoare este limitat la 20 pentru a reduce riscurile de coliziune in zona liniei de start. O proba tipica dureaza 2 pana la 3 ore avand parcursuri de 200 la 400 km.Toate planoarele trec linia de plecare in acelasi timp si la aceeasi inaltime. Linia de sosire este pozitionata in apropierea aerodromului ca sa poata fi usor obsevata de catre public. Primul planor care traverseaza linia de sosire este cel ce a castigat proba din ziua respectiva.

Sistemul de punctare este similar cu cel din competitiile de formula 1,  castigatorul primind 10 puncte, urmatorii sositi fiind depunctati cu 1 punct pe pozitie ocupata.Pilotii trebuie sa zboare cat pot de rapid , folosind curentii ascendenti generati de incalzirea solului si vant, punandu-si in valoare cunostintele si experienta. In general pilotii evolueaza foarte aproape unii de ceilalti si trecerea liniei de sosire reprezinta momentul culminant al acestui veritabil air-show

Detalii pe: sgp2011.aeroclubulromaniei.ro sau / si pe pilotmagazin.ro

 

 

28 Apr

Inviorare ? Pilate&Yoga ? 7:00-8:00, L/Ma/Mi/J/V, Aprilie-Iulie 2011

Incepe o zi frumoasa ! Vino cu noi la inviorare pe iarba, pe malul lacului si respira aer curat :)
Prin exercitii din Pilates, yoga si gimnastica angrenam in miscare tot corpul si activam toate grupele musculare.

Am ales ora 7:00 pentru cei care trebuie sa ajunga devreme la lucru / nu au timp seara de miscare / doresc sa includa in rutina lor zilnica obiceiuri mai sanatoase :)

7:00 (L/Ma/Mi/J/V) – intalnire in parcul Titan/IOR la amfiteatrul de piatra nou construit (cea mai apropiata intrare in parc de statia N.Grigorescu); un alt reper: pista de biciclete care trece prin IOR
Incepem inviorarea la 7:05 si terminam la 8:00.

*Vino in echipament sportiv lejer si ia cu tine o sticla cu apa. Optional: izopren/saltea de yoga.

Detalii: Ioana 0726 026 315; clubuldemiscare@yahoo.com

Aceasta este o activitate continua (L/Ma/Mi/J/V) a Clubului de Miscare pentru Sanatate incepand cu luna aprilie 2011: DETALII privind zilele de intalnire vor fi afisate in avans PE WALL-ul evenimentului.
Daca vrei sa fi tinut la curent, apasa “attending” si verifica setarile contului tau facebook privind primirea alertelor de mesaj.

28 Apr

Power Drills – antrenament de pregatire fizica generala @ Parcul Izvor, 30 Aprilie ’11

Pentru sambata asta (30 aprilie), Robert Stanescu ne-a pregatit un super antrenament de pregatire fizica generala dupa metoda Insanity Workout :)

Uite despre ce este vorba : http://www.youtube.com/watch?v=ZLK28BHJDd8

*Ai nevoie de: echipament sportiv, prosop si sticla cu apa.

Ne intalnim la ora -10:20- in parcul Izvor, la iesirea de la metrou dinspre Eroilor.
Fii punctual, la 10:30 incepem antrenamentul.

Te steptam cu drag! (si cu abdomene la desert :) )

Persoane de contact:
Camelia – 0728 995 362
Robert – 0724 581 986

28 Apr

Aeronautic Show @ Lacul Morii (Bucuresti), 7 Mai ’11

AeroNautic Show 2011 este a doua edi?ie a festivalului anual dedicat sporturilor aeriene ?i nautice realizat cu ocazia Zilei Europei.

În cele 3.5 ore de spectacol AeroNautic leg?tura între aer ?i ap? se va face printr-o suprapunere elegant? a evolu?iilor nautice ?i a celor aeriene astfel încât spectatorul nu va sesiza momentele de trecere dintre cele dou? medii atât de diferite.

www.aeronauticshow.ro

 

28 Apr

Eco Marathon @ Moeciu de Sus, 6-8 Mai ’11

VINERI 06 Mai 2011:

11:00 ? 22:00  Inscriere, validarea inscrierii si preluarea pachetului de concurs (Scoala Generala Moieciu de Sus);Cross, Marathon, EcoKids

* Recomandam celor prezenti in zona sa vina sa ridice pachetul de concurs in aceasta zi!

20:00 ? Sedinta tehnica (recomandam prezenta participantilor)

SAMBATA 7 Mai 2011:

6:00 ? 8:00 ? Validare inscrierii si preluarea pachetului de concurs (Scoala Generala Moieciu de Sus)

9:00 ? START ?EcoMarathon? – centru Moieciu de Sus, CROSS si Marathon

12:00 ? 20:00 Pasta party ? Centrul de Ecologie Montana

10:00 ? 14:00 Inscrieri ?EcoKids? concurs destinat copiilor

16:00 ? START ?EcoKids? centru Moieciu de Sus

18:00 ? 19:00 Premiere EcoMarathon si Cros centru Moieciu de Sus

19:00 ? 23:00 Petrecere Centrul de Ecologie Montana, concert de chitara

DUMINICA 8 Mai 2011:

9:00 ? 11:00 Cafeaua de dimineata servita la Centrul de Ecologie Montana

11:00 ? 15:00 Plimbare de revenire in zona pe potecile din jur

* Programul poate fi modificat iar aceste modificari vor fi anuntate pe siteul evenimentului: www.ecomarathon.ro

 

28 Apr

Prima Tura Banateana @ Padurea Verde (Timisoara), 30 Aprilie ’11

Turele Banatene Verde pentru Biciclete au devenit deja traditionale. Vom continua si in acest an si am pregatit pentru timisoreni o serie de 8 plimbari prin imprejurimile orasului.

Echipa ?Verde pentru Biciclete? vine cu prima propunere de tura: sambata, 30 aprilie 2011.  Va invitam sa va alaturati noua pentru o plimbare de incalzire de 17 km, cu o durata de aproximativ 2 ore pe traseele marcate de la Padurea Verde.

Punctul de plecare in tura este Casa ?Verde pentru Biciclete? ? Parcarea Timco (Str. Circumvalatiunii, nr 8-12), la ora 10:00. Aici vom oferi doritorilor numere de bicicleta. Vom porni apoi pe traseul: Casa ?Verde pentru Biciclete? – Muzeul Satului – baraj Dumbravita ? Dumbravita – Timisoara.

Mai multe pedaleaza.ro

 

28 Apr

BEGINNERS CLIMBING CAMP @ Cheile Sugaului (Bicaz), 6-8 Mai ’11

Asociatia 360 degree organizeaza un curs de initiere în alpinism si escalada sportiva, destinat tuturor celor care doresc sa încerce acest sport la început de drum în România.

Tabara va avea loc în perioada 6-8 mai în Rezervatia Naturala Cheile Sugaului, Judetul Neamt (la 2 km de Cheile Bicazului). Pentru a participa la aceasta tabara nu este necesar sa existe experienta sau cunostinte anterioare în alpinism.

Echipamentul tehnic necesar (ham, casca, carabiniere, corzi, etc) este asigurat, participantii având nevoie doar de echipamentul montan si camping (îmbracaminte, încaltaminte, sac de dormit, cort, etc).

Persoanele interesate sa participe, sunt rugate sa ne contacteze din timp si sa aplice demersurile pentru înscriere pentru a se asigura ca vor participa la aceasta tabara.

Mai jos, câteva informatii despre aceasta tabara.

Înainte de a va decide daca vreti sa va înscrieti la aceasta tabara, va rugam sa cititi cu atentie urmatoarele:

* Regulamentul;
* Program tabara.

Cost: 80 lei/persoana

Acesta include:

* echipamentul tehnic individual (ham,carabiniera, casca, saculet cu magneziu, etc);
* echipamentul comun (corzi, dispozitive de asigurare, pitoane, etc);
* suport de curs;
* materiale necesare ecologizarii.

Costul NU include:

* cazarea;
* masa;
* transportul;
* espadrile pentru catarat.

Pentru a participa la aceasta tabara trebuie sa parcurgeti urmatoarele etape:

1. completarea Formularului de înscriere;
2. e-mail;
3. telefonic;
4. achitarea unui avans de 40 lei în contul Asociatiei 360 degree.

Va rugam sa NU achitati avansul înainte de citirea Regulamentului, comlpetarea formularului de înscriere si de a lua legatura cu noi.

Termenul limita pentru înscrierea la tabara si plata avansului este luni, 2 mai 2011 (inclusiv).

Organizatorul îsi rezerva dreptul de a amâna/anula tabara în caz de vreme nefavorabila sau numarul de participanti este mai mic de 6.

Pentru înscrieri si detalii suplimentare, va rugam sa ne contactati:

E-mail: florinsarghe@yahoo.com
Mobil:0741 157 492

Site-ul oficial al enenimentului
http://360degreee.wordpress.com/2011/04/14/beginners-climbing-camp/

23 Apr

EPIC 5 Challenge / 5-9 Mai ’11

EPIC 5 este inainte de toate o calatorie spirituala, o incercare nebuneasca pentru corp si o batalie mentala fantastica. Scopul acestei provocari este de a strange fonduri pentru fundatia “Never Stop” care urmareste incurajarea tinerilor in a-si implini potentialul personal prin sport.

EPIC 5 inseamna 5 curse Iron Man in 5 zile consecutive pe 5 insule: Kauai, Oahu, Maloka’i, Maui si Big Island. Distanta parcursa de fiecare atlet care va reusi sa termine cele 5 zile va fi de 1131 km (703 mile).

In fiecare zi atletii vor trebui sa parcurga 3,8km inot, 180km pe bicicleta si 42 km (un maraton) alergare. Progresul lor va putea fi urmarit LIVE via GPS pe epic5.com

The brain child of Jason Lester, the EPIC5 Challenge is an unprecedented athletic and spiritual journey which begins on the island of Kauai before traveling on consecutive days to O’ahu, Moloka’i and Maui and concluding in Kona.

Each athlete is encouraged to raise money for the charity of their choice, or to join Jason with raising funds for the NEVER STOP Foundation.

A strong advocate for providing opportunities to children, Jason created The Never Stop Foundation whose primary focus is on encouraging youth to achieve their full potential through athletics. The goal of The Never Stop Foundation is to help those in their formative years find their own true voice, help them build their confidence, improve their communication skills and learn the values of discipline, trust, compassion, self-reliance, and respect.

Proceeds from this and all future EPIC5 events will fund The Never Stop Foundation’s vision of developing a The EPIC Center in Kailua-Kona.

22 Apr

GO EAST / 30.000km pe motocicleta

Doi motociclisti si-au propus sa plece intr-o aventura de 30.000km care ii va purta departe de casa intr-o super aventura personala. Oamenii ne ofera sansa de a face parte din aventura lor, ajutandu-i sa o transforme in realitate. Intrebarea noastra e … se gaseste cineva care sa “go north”?

Mai jos aveti oferta lor comercialo – emotionala. Ii gasiti pe go-east.ro

Sa strabati 30.000km si sa petreci 3 luni departe de casa, scos din zona de confort, inseamna pe langa aventura, nebunie, adrenalina si un efort financiar considerabil. Ceea ce poate fii aventura vietii noastre, e finantata in mare parte din resurse proprii si totusi avem nevoie de sprijinul tau!

Daca te regasesti in ideea noastra, daca iti place aventura si doresti sa se materializeze, daca vrei sa faci parte din ea, DONEAZA. In schimb vei primi:

 

INAINTEA PLECARII ? cadou unul din articolele de mai jos, lucruri utile, practice si mai ales facute de                             membrii echipe GO-EAST impreuna cu ecusonul de sustinator

IN TIMPUL AVENTURII ? ne vei putea urmari pe site locatia, pozele si gandurile din momentul respectiv

DUPA SOSIRE ? vei primi povestea, pozele si filmul aventurii pe suport CD

 

Black t-shirt
50
T-shirt GO EAST black. Marimi S, M, L, XL, XXL pentru dama si barbati
DONEAZA
White t-shirt
50
T-shirt GO EAST white. Marimi S, M, L, XL, XXL pentru dama si barbati
DONEAZA

 

22 Apr

Bike Walk / Bucuresti @ Herastrau, 14 Mai ’11

Primul BikeWalk din 2011 va avea loc sâmbata, 14 mai, si va porni din parcul Herastrau (intrarea dinspre Piata Charles de Gaulle) la ora 18:00.

Traseul: Parcul Herastrau >> Arcul de Triumf >> Piata Presei Libere >> Arcul de Triumf >> Piata Victoriei >> Calea Victoriei >> Piata Na?iunilor Unite >> Parcul Izvor.

Detalii pe bikewalk.ro

Bikewalk este o plimbare semi-spontana pe biciclete ce are 3 scopuri:

  • 1. Încurajarea deplas?rii cu bicicleta ca alternativ? ecologic? ?i relaxant?.
  • 2. Promovarea siguran?ei în trafic ?i con?tientizarea popula?iei c? bicicleta este o op?iune sigur?, s?n?toas? ?i civilizat? de deplasare.
  • 3. Promovarea spiritului civic.

 

 

21 Apr

Herculane Climbing Open / @ Herculane, 28 Aprilie-1 Mai ’11

Herculane Climbing Open are loc tot pe Valea Cernei (surpriza :)) si a ajuns la a 10 editie! Traiasca la multi ani si sa ajungem sa scriem despre editia 50 cu mai mult avant si optimism ca niciodata. Atunci sa putem vorbi asociativ si de super mega statiune Herculane renascuta din propria cenusa sulfuroasa!
 

Herculane Climbing Open marcheaza acest an, 10 ani de existenta si de dezvoltare a escaladei in Valea Cernei. Ca in fiecare an, asteptam prezenta a cat mai multi cataratori din tara si din tarile vecine la acest eveniment.

Pentru ca este un an jubiliar am incercat sa aducem cateva noutati in desfasurarea evenimentului, cea mai mare fiind implicarea comunitatii locale din Herculane in ceea ce priveste evenimentul. In acest sens avem sprijinul Primariei Herculane in intiativa de a organiza in ziua de sambata si un concurs de bouldering pe structura artificiala in centrul orasului, pentru a le putea arata localnicilor mai usor “cu ce se mananca” sportul nostru.

Momentan insa nu am gasit finantarea pentru structura artificiala :( dar avem cateva firme din partea carora asteptam un raspuns in privinta asta. Speram ca macar unul va fi pozitiv. In caz contrar concursul la stanca va fi extins si in ziua de sambata. Categoriile de concurs vor fi ca si in anii anteriori Masters si Open la baieti si doar Open la fete, participarea nefiind conditionata de apartenenta la FRAE

Nu in ultimul rand vrem sa va anuntam ca anul acesta concursul se va desfasura in Cariera, unde am pornit o actiune de reamenajare a tuturor traseelor de escalada, si de amenajare a unor trasee noi. Cariera este o zona traditionala din Herculane dar starea traseelor s-a degradat incet incet. Cu ocazia acestui HCO suntem convinsi ca o vom transforma din nou intr-o destinatie preferata pe Valea Cernei. Vrem sa va rugam pe aceasta cale sa nu catarati in Cariera, pe cat posibil :) …. in cele 3 saptamani ramase pana la concurs.

Programul orientativ al evenimentului :
JOI 28 aprilie 2011 – ziua 1 la stanca
VINERI 29 aprilie 2011 – ziua 2 la stanca
SAMBATA 30 aprilie – concurs panou sau ziua 3 la stanca
SAMBATA 30 aprilie/DUMINCA 1 mai – PARTY :)


Herculane Climbing Open 2011 from Andrei Simu on Vimeo.

↑