Pe scurt, mountain biking pe stancile din Utah, SUA, alaturi de Cameron Zink si Kyle Strait. Sunt doua lucruri care pot racori un mountain biker cand temperaturile ajung pe la 40 de grade si nu se vede nici un stop de apa prin imprejurimi: adrenalina si o boare de vant. Zink si Strait le gasesc pe ambele in clipul de mai jos care se vrea, la baza, a fi o reclama pentru ceasurile G-Shock. Dar asa cum bine spunea un user de pe youtube: “Who cares about the watch, I love the mountain biking!” Oricum, cei doi rideri nu par sa aiba vreo treaba, parca zboara peste roci sedimentare depuse timp de mii de ani, si infruntand relief prea abrupt pentru a fi explorat la pas. Cireasa de pe tort: inspre sfarsit [02:37], Zink face un backflip asa, orbeste; ti se face pielea de gaina 😀
L.i.M (liberinmiscare.ro) pune pe picioare un proiect pentru sezonul de iarna ’11-’12. “De ce-ul” proiectului sta in dorinta noastra de a promova povestile celor mai buni romani care au curajul (si talentul) de a ridica nivelul snowboard-ului de la noi.
Vrem sa aflam cine sunt Mr si Mrs. X, vazuti de comunitatea de boarderi de la noi drept cei mai talentati, cel mai dati naibii rideri de placi mioritice! Sugestiile voastre pe Facebook aici, pana in ultima zi a lui Noiembrie.
Vom sta de vorba cu amandoi, ii vom poza, filma, scana si faxa pentru a va aduce povestile lor.
Intotdeauna e fascinant sa te uiti la motociclistii din curse care iau curbe imposibile la viteze imposibile, inclinandu-se la unghiuri imposibile. De regula, se ajuta de genunchi pentru asta. In cazuri mai extreme, am vazut ca se folosesc si de coate. Dar e pentru prima oara cand vedem unul care se ajuta de casca. Nu e normal sa faci asta, si nici nu e sanatos. Daca mersul pe bicicleta ar avea gradul de pericol 1, atunci a face cornering cu ajutorul castii pe tarmac… cat sa fie?
Am postat articolul la categoria “Foarte fain” pentru ca nu avem alta categorie mai aproape de “WTF”. In screenshot-ul de mai jos, pare ca riderul nu este pe motocicleta – asta pentru ca este partial pe pamant. Intr-un clip self-submitted pe youtube , un user pe nume Insanod zice urmatoarele:
about 1 minute in I drag my helmet on the race track in a 10% banked corner in 3rd gear on my Predator gsxr 600. Dale from Racers Edge is filming and we were just playin on the track. Please do not try this and thanks to the race track for not kicking me out. “hint” they will normally kick u out
E un sfat bun. NU incercati asta acasa, nici oriunde altundeva.
Jeb Corliss, BASE jumper, skydiver si zburator cu wingsuit-ul (si fosta gazda la Stunt Junkies) a mai taiat de pe lista o destinatie din lumea cea mare, in cautarile lui continue de chestii de pe care sa sara. A sarit deja de pe Turnul Eiffel in Paris, de pe Space Needle in Seattle, de pe turnurile gemene Petronas din Malaezia, dar de data asta a sarit printr-o structura iconica, si anume una naturala – arcul stancos al Muntelui Tianmen, din provincia Hunan, China.
Avand o casca branduita Red Bull, Jeb Corliss, in varsta de 35 de ani, a sarit dintr-un elicopter, de la aproape 2 km deasupra crestelor montane sud-estice ale Chinei, si-a intins aripioarele de la wingsuit, si a trecut printr-un tunel, lat de numai 30 de metri, inainte de a-si desface parasuta si de a ateriza pe un pod aflat in apropiere. Conform publicatiei “The Telegraph“, Corliss este primul wingsuit flyer – american sau de orice alta natie – care zboara in China continentala.
“That was one of the greatest wingsuit flights of my entire life. Thank you China, that was amazing” a spus Corliss dupa aterizare.
Iata ca mai exista si documentare bune. TimeLine Films va lansa versiunea intreaga pe la mijlocul lunii Noiembrie ’11. “This is my winter” ii are ca protagonisti pe Xavier de Le Rue, Mathieu Crepel, Andreas Fransson si pe Samuel Anthamatten, iar filmul promite multe. “A movie giving mountain lovers a unique chance to experience the mountain from Xavier de Le Rue’s point of view” – cam asta se spune despre el. Momentan, nu avem decat teaser-ul, dar pana la lansare, e bun si asta.
Si iar am gasit clipuri intresante. E plina lumea de oameni talentati, se pare. Lasandu-i la o parte pe maestrii consacrati ai parkour-ului si freerunning-ului, si tot gasesti o gramada de clipuri si filmulete cu oameni care fac chestii incredibile. In seara asta, va lasam cu doua youtube-uri, gasite pe valurile vaste ale internetilor. Pe primul din ele il stiam, dar ne gandim ca poate voi nu-l stiati. Damien Walters nu are nevoie de nici o prezentare in lumea clipurilor virale. Dar daca ar fi sa-l prezentam, e tipul ala care seamana cu Vin Diesel, dar care face parkour, si nu se joaca. Pe al doilea nu-l stiam, dar se numeste “World’s Best Parkour Flips” – incepand de la corkscrew-uri simple si miscari de wu-shu de baza, si pana la flipuri de nu stiu cate sute de grade [nu Celsius, si nici de alcool] si combo-uri magice, de te intrebi daca o fi pe bune. Pai, trebuie sa fie. Because people are awesome.
Ne-a luat valul cu inceputul iernii (prin unele locuri, momentan, cele esentiale), dar tot am dat de clipul asta (de fapt, il aveam in bookmarks, si am asteptat momentul oportun sa-l sharuim). Dupa ce am vazut Way Back Home cu Danny MacAskill, cu greu sa ne mai impresioneze ceva De fapt, asta am zis si dupa ce l-am vazut pe Chris Akrigg in A Hill in Spain. Am citit titlul… ce poate sa fie asa de spectaculos…? [deja ne gandeam la “The rain in Spain stays mainly in the plain” din My Fair Lady]. Pai, uite ca poate. Si inca ce! Omul are ceva skill-uri, de trial, de downhill, you name it. Da-i ceva cu doua roti si ti se urca in cap.
In ultima vreme, parca toata lumea face filme sportive, mai ales cu sporturi de iarna. E de ajuns sa ai action camera, eventual HD, si daca se poate, care sa filmeze cu mai mult de 30 fps, si gata, regizor te-ai facut. Ah, trebuie sa ai si actori. Si ceva actiune. Si o idee buna. Si skill-uri de regizare. Si de editare video. Si muzica potrivita pe fundal pentru care trebuie sa ceri acordul, daca nu ai facut-o tu. Si pentru toate astea, iti trebuie si bani. Pe care poate nu ii ai. Deci iti trebuie si o sponsorizare. Si ca sa te promovezi, si ceva parteneriate. Toate astea cer timp. Iar sezonul nu tine tot anul. Poate doar daca stii unde sa mergi, deci sa calatoresti. Si uite cum, pana la urma, nu e asa de simplu, si totusi suntem bombardati cu filme sportive no-name – si asta nu ar fi o problema, daca am fi intrezarit macar vreo urma de talent (regizoresc) chiar si in teaser/trailer. Ca actorii, saracii – oamenii pe schiuri/snowboarduri, aia au talent, chit ca-i vedem si cazand in nas, si prostindu-se, si spargandu-si dintii – ca deh, arta fara sacrificiu nu se poate.
Parca “Like there’s no tomorrow” nu arata rau. N-o fi el “Standing Sideways” si nici “The Art of Flight” sau “Attack of La Nina”, dar macar se vede ca cineva s-a chinuit si si-a dat interesul. Ideea e frumoasa, si pare filmat bine, cu cap si coada si un concept artistic intreg. Daca elementele astea nu prezinta interes, youtube e un site destul de mare, plin cu filmulete fara cap si coada.
Pentru a va face o impresie despre cum e filmul asta, citam din descrierea de pe skinet.com
The pressure’s off. No one’s watching. It’s just you, your boards, and the mountain. The weather has broken and the snow is untracked. The only sound is that of your breath crystalizing in the winter air. There’s only one place to go, but there’s an infinite number of ways to get there. Adjust your gear, take a deep breath, and . . . like there’s no tomorrow.
Iar Warren Miller Entertainment face filme de ani de zile. Acesta e al 62-lea an la rand. Cu cine e filmul? – va auzim intrebandu-va nelinistiti in fata display-ului (PC, Mac, laptop, smartphone, etc.). Chris Davenport, Daron Rahlves, Colby West, Andy Mahre, Seth Wescott, Julia Mancuso – poate numele astea va spun ceva. Daca nu, va spunem noi – these guys are good.
Prezentat de Jonny Moseley si filmat in Colorado, Utah, California, Noua Zeelanda, Chile, Alaska si British Columbia . . . Like There’s No Tomorrow este reminder-ul anual ca iarna bate la usa, si, odata cu ea, cateva luni de dans cu gravitatia, alimentat cu multa adrenalina.
N-am mai postat nimic legat de escalada, asa ca am pus mana pe stumbleupon si nu ne-am fi lasat pana nu am fi gasit ceva demn de atentie. Nu am gasit cine stie ce, dar am dat de acest clip interesant: un gen de escalada care seamana cu un fel de freeclimbing, doar ca miscarile sunt diferite de ce am vazut pana acum. Tipului i se spune JyotiRaju, avea 23 de ani la momentul filmarii, si i se mai spune Monkey King – din motive lesne de inteles. El zice ca a inceput sa i se spuna asa cand a inceput sa imite miscarile de escalada a maimutelor. Ceea ce e si mai interesant – o miscare pe care nu am mai intalnit-o pana acum in escalada, si care pare destul de solicitanta – backflip. Nu credem ca e foarte practica in cele mai multe situatii de escalada, dar arata grozav!
V-am anuntat acum ceva timp de filmul documentar “Attack of La Niña”, si il tot ridicam in slavi, ca e asa si pe dincolo. Si pe buna dreptate. Pentru ca e bine sa va mai amintim din cand in cand, recomandam calduros sa urmariti filmele “The Art of Flight” de la Red Bull si “Standing Sideways” de la Burton. Sunt filmate cu cap, efectele sunt geniale si, pana la urma, e vorba de libertatea de miscare si sentimentele pe care le transmit. Ei bine, ca sa ne intoarcem la oile noastre, mai jos avem un clip extras din Attack of La Niña. Este vorba de Bobby Brown, dublu medaliat cu aur la X-Games, care executa un triple cork 1440 perfect. Totul este filmat la 1000 fps, pare ca zboara si nu mai cade inapoi pe pamant. Frumos. Recomandam cel putin 720p.
At the end of August 2011 the Fit UK crew consisting of Ben Lewis, Bengo, Dan Benson, Farren Downes, Owain Clegg & Marv embarked on a 7 day trip to Stockholm Sweden.
This continues the Scandinavian Fit trip theme, after last years visit to Helsinki, aside from the strict rules on beer there is not much you can’t love about this part of the world.
Sa incepem cu inceputul: ce este ISPO? Pai, se pare ca este considerat “the leading international sports business network”. La Munchen, anual, se strang vreo 2000 de expozanti care prezinta ultimele produse in domeniul sporturilor de actiune, sporturilor traditionale si ale celor de performanta, care atrag peste 60.000 de vizitatori din mai mult de 100 de tari. Iar ISPO vine de la “Internationalen Sportartikelmesse” adica ceva de genul “The International Sporting Goods Trade Show”. Buuun, acum, ce ne-a atras nou atentia aici? Un clip legat de slacklining. Adica mers pe o franghie din nylon lata de 1 inch. Si pentru ca mersul pe franghie nu face un sport extrem neaparat complet, se condimenteaza cu trick-uri, sarituri, gimnastica, si fel de fel de alte ingrediente.
Asadar, in clipul de mai jos veti gasi o demonstratie de slacklining in cadrul ISPO 2011, executata de echipa Gibbon. Din care face parte si un roman, pe numele lui, Florin Limbox. Foarte frumos! See for yourselves 😀
Clatinandu-se de-a lungul unei poteci naruite, la aproape 100 de metri intaltime, un crup de cataratori curajosi inainteaza incet pe ceea ce a fost numita cea mai periculoasa poteca din lume. Cam asa incepe povestea. Si cataratorii aia nu sunt singurii. Dependentii de adrenalina din toata lumea se aduna in Spania de sud pentru a trai experienta El Caminito del Rey, cu o vechime de peste 100 de ani, inainte de a fi renovat anul viitor. Exista companii care au inceput sa ofere tururi neoficiale, in urma aparitiei pe youtube a unui clip devenit viral, in care un tip parcurge poteca fara probleme, dar imaginile iti fac pielea de gaina. Avem si clipul, il gasiti mai jos.
Nu te uita in jos!
Un close-up. In aceasta portiune, poteca a disparut de tot.
Si apropo de tururile neoficiale la El Caminito del Rey – beneficiarii nici nu trebuie sa fie cataratori cu experienta, singurele conditii sunt: sa ai cel putin 12 ani si sa nu ai frica de inaltime [ne gandim noi ca sub 12 ani apar situatii de genul: “Nu ai tupeu sa mergi pe acolo!” “Ba da!” “Ba nu ai! Arata-ne!” “Okay”]
Poteca, numita si King’s Pathway, a fost costruita la inceputul anilor 1900, pentru muncitorii care trebuiau sa se plimbre intre doua hidrocentrale. Constructia drumului a durat 4 ani, si a fost finalizata in 1905. In 1921, regele Alfonso al XIII-lea a traversat el insusi poteca, pentru inaugurarea barajului Conde del Guadalhorce. De aici a aparut numele de Camino del Rey, Drumul Regelui. Poteca are cam un metru latime, si este situata la aproximativ 100 de metri deasupra unui rau. Construita din ciment pe suport metalic, sprijinita de piloni infipti in stanca la 45 de grade, in prezent, poteca este foarte deteriorata. Exista numeroase sectiuni unde cimentul a cazut de tot. Rezultatul – gauri mari, marginite doar de bare subtiri de metal. Au ramas putine balustrade din cele originale, dar exista un cablu de siguranta de-a lungul traseului (pe care totusi multi nici nu-l folosesc).
In paragina - lucrarile de restaurare vor incepe in 2011-2012
Atentie la pasi - poteca e ciuruita de sute de gauri.
Multe persoane si-au pierdut viata in ultimii ani. Dupa doua accidente fatale in 1999 si 2000, guvernul local a inchis drumul la ambele capete. Turistii au continuat sa vina, asa ca din Iunie 2011, guvernele locale din Andalusia si Malaga au cazut de acord sa imparta cheltuielile de renovare (care includ si o parcare plus un muzeu), care ajung undeva la vreo 9 milioane de euro. Se estimeaza sa restaurarea va dura cam trei ani, si materialele folosite vor pastra vechiul design.
Unii cataratori sunt dezamagiti de ideea de restaurare. Zic ca se va moderniza prea mult si ca isi va pierde farmecul. In plus, explorarea potecii e gratuita acum, dar probabil ca dupa reparatii, se va cere o taxa…
Mai puteti explora traseul, intr-o panorama fotografica interactiva aici.
De fapt, asta am zis si dupa ce l-am vazut pe Chris Akrigg in A Hill in Spain. Am citit titlul… ce poate sa fie asa de spectaculos…? [deja ne gandeam la “The rain in Spain stays mainly in the plain” din My Fair Lady]. Pai, uite ca poate. Si inca ce! Omul are ceva skill-uri, de trial, de downhill, you name it. Da-i ceva cu doua roti si ti se urca in cap.
