12 Oct

Povestea celui de-al treilea maraton @ Bucharest International Marathon

A trecut si Bucharest International Marathon, si ne-a parut rau ca n-am fost pe acolo, din motive bine intemeiate, am zice. Adica Georgianul a cazut prada racelii si a suferit, de acasa, in tacere, ca nu a putut ajunge sa vada atmosfera cu urechile proprii. Din fericire, au fost altii acolo, ochii si urechile noastre (ce ne-am face fara ei). Stiam ca Adrian Rusnac va participa, asa ca dupa concurs, l-am rugat sa ne spuna “Povestea celui de-al treilea maraton”. Cine este Adrian Rusnac (va auzim intrebandu-va, plini de curiozitate). Pai dumnealui are doar 21 de ani, e in al treilea an de facultate si, de cand a venit in Bucuresti, in 2009, face parte din cea mai mare organizatie de tineri, minunatul AIESEC, unde activeaza ca voluntar si in prezent. <<Aici am invatat ca pentru orice situatie exista si o solutie, asa ca orice problema/greutate pe care o intampin, pentru mine devine o simpla “provocare”>> ne-a spus, plin de mandrie, Adrian. Acum, ca ati facut cunostinta (Adrian – cititorii; Cititorii – Adrian), sa trecem la poveste.

“Am aflat rezultatul oficial abia seara: locul 219 din 392 de participanti care au ajuns la finish, la proba Maraton, in 4 ore, 5 minute si 8 secunde.”
De indata ce m-am trezit, am tras cu ochiul pe geam, in speranta ca au gresit meteorologii, si ca nu mai ploua afara… nu a fost sa fie, afara continua sa picure…

Insa ploia si frigul nu au contat deloc, dat fiind ca ma astepta un Maraton.

Am luat echipamentul, pregatit cu o seara inainte, si am pornit spre Piata Alba Iulia, unde era zona de Start/Finish.
Am ajuns mai devreme, pentru ca mie imi place sa am destul timp inainte de cursa: sa ma schimb, sa-mi fac incalzirea cum trebuie (mai ales ca era o zi friguroasa – trebuia si o incalzire mai buna), sa ma asigur ca am totul la mine (batoanele si gelurile energizante, telefonul , castile si plasturi – pentru orice eventualitate).

Incepea deja sa se aglomereze la linia de start. Eram acolo inconjurat de cateva sute de participanti, cu care urma sa alerg in aceasta cursa de 42,195 km. M-am uitat la ora – era 9:29, deci in curand trebuia sa se dea startul. POC – acesta a fost sunetul inceputului celei de-a 4-a editii a Maratonului International Bucuresti. Atunci au trecut prin mine atatea emotii, incat am uitat sa pornesc cronometrul (l-am pornit abia la al 2-lea km).

Pe parcursul maratonului, imi trec tot felul de ganduri/strategii prin cap, iar cateodata am impresia ca e o simpla rutina. Un picior inaintea celuilalt si tot asa, de mii de ori.

Mi-am dat inca odata seama ca spectatorii joaca un rol important intr-o cursa lunga. La aceasta editie erau putini, si majoritatea erau in Piata Alba Iulia, dar de fiecare data cand treceam pe langa ei, ma incurajau: “Bine, tine-o tot asa”, “Bravo, mai ai inca putin”. Cel mai mult mi-a placut un alergator de semi-maraton (isi terminase deja cursa) care mi-a aratat medalia lui si mi-a zis: “Uite ce te asteapta la finish, HAI ca poti!”. Eu ii aplaudam de fiecare data, si nu stiu de unde, dar parca prindeam puteri!

Dupa ce am vazut indicatorul cu KM 41, in capul meu au inceput sa incolteasca tot felul de ganduri, pe fata aparuse un zambet de fericire, cu toate ca eram extrem de obosit. Eu il numesc kilometrul fericirii, pentru ca stiu ca ce-i mai greu a trecut, si acum urmeaza doar gloria. Atmosfera de la finish era extraordinara; spectatorii ma incurajau cu aplauze si strigate… Obosit cum eram, picioarele parca se miscau din ce in ce mai repede, iar ultimii 200 de metri i-am alergat in sprint. Mi-am incheiat Maratonul cu obisnuitul “Salt de bucurie”!

De bucuros ce eram, nici nu m-am uitat la cronometru, sa stiu exact in cat timp am ajuns, dar stiam sigur ca mi-am batut propriul record – si eram si mai multumit! Chiar terminasem. Inca o data imi doborasem limitele.

Emotiile de la final sunt de nedescris! Nu cred ca cineva va putea intelege aceste emotii, fara sa fi trecut linia de finish a unui maraton.

Acesta a fost al 3-lea maraton pentru mine, de fiecare data am facut un timp mai bun decat la precedentul:

Maratonul International Bucuresti 2010 – 5 ore, 21 min, 9 secunde;

Primul Maraton International Cluj 2011 – 4 ore, 14 min, 45 secunde;

Maratonul International Bucuresti 2011 – 4 ore, 05 min, 8 secunde.

La aceasta editie, organizatorii au oferit cele mai frumoase medalii pe care le-am vazut pana acum, si ma mandresc ca sunt posesorul unei dintre ele si o pot pune la colectie, alaturi de celelalte.

“La acest Maraton mi-am reprezentat tara, si cred ca am fost singurul participant din Republica Moldova la cursa Maraton”.

Pentru mine personal, maratonul este o provocare, atat o provocare fizica, dar mai mult una psihica. Este distanta perfecta pentru a-mi testa limitele, de a iesi din zona de comfort si stiu ca fiecare cursa pe care o voi trece imi va schimba viata si va contribui la cine sunt, ce conteaza pentru mine, si de ce sunt in stare atunci cand vreau sa-mi indeplinesc un vis.

[Adrian Rusnac]

Ii multumim lui Adrian pentru poveste si il felicitam pentru rezultat! De asmenea (asta e mai mult o curiozitate a noastra), daca mai stiti si de alti participanti din Republica Moldova, sa ne spuneti si noua.

Acestea fiind spuse, asteptam si alte impresii. Cum a fost la Maratonul International Bucuresti pentru voi?

11 Oct

La catarat + “I love climbing”

Pe masura ce imi continui bucla de invatare in ale catararii, incep sa cunosc oamenii care vin sa se dea (e un termen des intalnit la cataratori … inca nu stiu de ce). Catararea “indoor” e sigura (inca nu am vazut vreun mini accident) si super interactiva. Ai crede ca escalada/catararea e un sport al singuraticilor … departe de adevar.

Tot timpul lucrezi in echipa si interactionezi cu echipele din jurul tau.

Fie ca vorbim de discutarea traseelor, de dificultate, de ultimele aventuri in ale catararii (outdoor sau indoor) … se comunica f mult asa ca, si pentru un “animal social”, catararea e o alegere buna :0

Cataratorii sunt atat de diversi … oameni care vin cu copii mici cu tot, advertiseri, corporatisti, studenti sau pusti care au luat microbul de la parinti. Cu totii sunt atrasi de provocarea de a progresa, de urmatorul traseu, de urmatoarea priza sau de ideea ca vei reusi sa inveti iarna pentru a iesi pe stanca vara. Mai toti vor sa iasa din sala si sa urce pe munte … cred ca asta e punctul care ii aduce la un loc pe toti.

Am gasit pe Facebook o poza (mai jos) care “simbolizeaza” dedicarea unui catarator fata de sport :O

Foto @ I love climbing

11 Oct

Longboarding si tinerete fara batranete

Am navigat ce-am navigat asta-noapte, pe nesfarsitele valuri ale internetilor, si am ajuns la Juan Rayos si ale lui clipuri. Ne-au atras atentia doua, in mod special. Prin ce ne-au atras atentia? (va auzim intrebandu-va). Pai, prin calitatea filmarii, prin coloana sonora si cel mai important, prin sentimentul transmis, pe care am incercat sa il redam in titlu: libertatea de miscare, tineretea, “carpe diem”-ul. Parca ne simtim si noi mai tineri acum, si adormim, spre dimineata, cu sufletul impacat

11 Oct

No handed bike moves – a professional display

Daca tot am ajuns pe Copenhagenize, un site dedicat, in principal, biciclistilor de prin Copenhaga, dar nu numai, am dat si de acest clip minunat, pe muzica de Martin Brooks – Golden Tree, si care arata in acelasi timp vintage-retro si care ni se pare extrem de amuzant. Acum ar fi timpul sa va amintiti de primele momente in care ati reusit sa mergeti pe bicicleta fara ajutor, si, mai tarziu, de primele momente in care ati luat mainile de pe ghidon, pe celebrul principiu “uite, mami, fara maini” (existau niste bancuri cu Alinutza Sadica pe tema asta, dar nu, nu e momentul). Deci, ca sa trecem direct la subiect, pe scurt: biciclete, oameni frumosi si fericiti, creativitate, umor, muzica buna. Cam asta ar fi. Si, bineinteles, cele 50 de moduri de a merge pe bicicleta fara a te folosi de maini. Preferatele noastre? The No Big Deal, The Sobriety Test, The Thinker, The Oscar Acceptance Speech, si nu putea sa lipseasca din lista: The True Gent Care sunt preferatele voastre?

11 Oct

Meanwhile, in Copenhagen…

E o viata complicata cea pe care o au biciclistii, intr-o lume in care strazile si autostrazile sunt dominate de masini. Gropi, soferi suparati pe viata, si teama constanta de a fi calcat, strivit, stalcit sau, in orice caz, ranit in vreun fel (se pune si atacul la orgoliul biciclistic). S-ar putea spune ca indiferent de sens, ciclismul merge importiva curentului (in cazul nostru, traficul). Dar in Copenhaga, unul dintre cele mai prietenoase orase din lume cand e vorba de ciclism, o companie petroliera usureaza situatia navetistilor (si nu numai) pe doua roti.

Compania norvegiana de energie Statoil ASA a instalat puncte de ingrijire a bicicletelor in benzinarii (raporteaza Copenhagenize – unde, apropo, apare si Bucurestiul, cu situatia critica a pistelor pentru biciclete). Statiile pentru biciclete au fost instalate in spatiile nefolosite ale peretilor de benzinarii, si sunt dotate cu un raft mobil care salta bicicleta si o mentine sus pentru reparatii, un furtun de aer pentru umflat cauciucurile, prosoape de hartie si manusi. Inauntrul statiilor se gasesc kituri pentru biciclete care se pot inchiria gratuit, in cazul unor reparatii mai anevoioase.

Exista un semn la aceste statii, pe care scrie: “Draga ciclistule, aici poti avea grija de bicicleta ta. Poti sa ii umfli cauciucurile, poti sa o speli, si inauntru, esti binevenit sa imprumuti un kit gratuit cu ulei, parghii pentru anvelope, chei hexagonale, etc.”

Desi aceste statii de reparare sunt doar un mic pas spre instalarea unei infrastructuri mai cuprinzatoare pentru biciclete – cum ar fi, sa zicem, mai multe piste pentru biciclete – proiectul reprezinta, fara indoiala, un gest prietenesc din partea unei industrii de obicei ostile biciclistilor. Sa speram ca si alte companii petroliere internationale vor urma exemplul.

Sursa: good.is

Sursa foto: copenhagenize.com (© Mads Odgaard)

08 Oct

O tura de skate cu Alexander Rademaker

Pe youtube, lumea zice ca asta e viitorul Rodney Mullen. Asa o fi, adevarul e ca tipul scoate niste trick-uri foarte bune, si e destul de tanar, asa ca mai are o gramada de timp sa mai invete. Filmat si editat de Will Kinson, pe muzica celor de la OK GO, clipul ni-l prezinta pe Alexander, asa cum este el: foarte tare!

04 Oct

Lead Climbing 5.10b @ the age of 4

An amazing little climber with the ability at the age of 4 to process the skills and know how to lead climb. While I have seen many kids with great abilities in climbing, none have had the mental capacity to lead climb and to do it confidently.

This was a video made for Jamie and his family as part of a story wrote for belaycafe.com.

It was also to say thanks to all the people who have supported him in his climbing endeavors. His parents were involved and happy with the piece. It was in no way sponsored or used as an advertorial for any companies listed.

04 Oct

Destinatie de vis – Wineglass Bay @ Australia, Tasmania

Nici nu stiam de acest loc, am dat de o fotografie intamplator, si a trebuit sa facem nitel research ca sa ne prindem pe unde se gaseste acea priveliste minunata. Si ce sa vezi – plaja de la Wineglass Bay este clasata in mod constant printre primele 10 plaje ale lumii, si pe buna dreptate. E de ajuns sa va plimbati privirea de-a lungul tarmului, unde nisipul alb intalneste un azuriu perfect, si intelegeti de ce.

Wineglass Bay si The Hazards de pe Muntele Amos

Ce e asa de special la Wineglass Bay?

O urcare de 45 de minute dezvaluie un peisaj superb – si o oportunitate perfecta de a face fotografii.
Privelistea stancilor de granit roz denumite The Hazards, de o frumusete dramatica.
Singura cursa cu vaporul Freycinet Cruises in golful Wineglass, pentru care ar trebui sa va simtiti privilegiati.

The Hazards, vazute de pe plaja

Wineglass Bay, impreuna cu Cradle Mountain, sunt recunoscute in intreaga lume ca fiind destinatii reprezentative pentru Tasmania. Dar coasta estica ofera mai multe posibilitati decat capturarea unei fotografii potrivite pentru o carte postala. Situata in Parcul National Freycinet, regiunea este atat de uluitor de naturala si pura, incat creaza senzatia ca esti un explorator francez din vremuri de demult, care pune prima data piciorul pe un teritoriu virgin.

Regiunea chiar pastreaza spiritul aventuros al acelor exploratori, iar in ziua de azi, ai posibilitatea sa descoperi Wineglass Bay pe cont propriu. Poti sa o iei la picior si sa te indrepti spre Wineglass Bay Lookout, oferindu-ti drept cadou o plimbare de doua ore pana la plaja. Intre timp, poti sa observi viata salbatica – vulturi de mare, diavoli tasmanieni si rude de-ale lor, o specie denumita quoll, canguri pitici numiti wallaby, simpaticii wombats. Croaziera pe apele golfului (apa este incredibil de limpede) iti aduce posibilitatea de a vedea delfini inotand pe langa vapor sau chiar balene.

Din punct de vedere gastronomic, golful ofera vinuri tasmaniene premium, de climat rece, precum si cele mai proaspete languste, scoici, stridii pescuite direct din apele estice.

Cam asa arata plajele de la Wineglass Bay

Foarte important (din punctul de vedere al libertatii de miscare):

Pescuit de adancime
Escalada pe stanci
Fotografierea vietii salbatice
Scuba diving
Jogging pe plaja
Mountain biking

Ca sa stiti si mostenirea culturala a zonei: in 1642, Abel Tasman a explorat coasta estica a Tasmaniei si a dat numele de Schouten Island unei mici insule din sud, pe care exploratorul francez Nicholas Baudin a debarcat abia in 1802. In expeditia Baudin erau doi ofiteri seniori – fratii Freycinet – iar peninsula a fost numita in cinstea unuia dintre ei. In anii 1800 regiunea era frecventata de vanatorii de balene, iar din 1842, resursele de carbuni si cositor au inceput sa atraga mineri. In 1916, aria a fost declarata parc national – alaturi de Parcul National Mount Field, sunt cele mai vechi ale Tasmaniei.

Wineglass Bay este la aproximativ 2,5 ore de condus (195 km) de capitala Tasmaniei, Hobart, si la cam 2 ore de condus (175 km) de Launceston, din nordul Tasmaniei. Tasmania are foarte multe de oferit, golfurile, cel putin, sunt superbe…

O alta atractie a Tasmaniei - licheni rosii pe stancile din Bay of Fires

Bay of Fires - o alta perspectiva

Sursa foto: The Rio Blog si Wikipedia.

01 Oct

Guillaume Nery @ Dean’s Bule Hole

Cine este Guillaume Nery? Este un scufundator de performanta, specializat in “constant weight free diving” – adica scufundari de adancime doar cu ajutorul bratelor sau al aripioarelor speciale (fara ajutorul constant al balastului sau al sforilor – o singura atingere a sforii este permisa, pentru a opri scufundarea si a incepe urcarea la suprafata) si evident, fara tub de oxigen. Nery a depasit recordul mondial in 2002, cu -87 de metri, ca apoi, in 2004, sa se autodepaseasca, cu un nou record de -96 de metri.
Doi ani mai tarziu, stabileste un nou record mondial, cu -109 metri, record depasit de Herbert Nitsch un an mai tarziu, -112 metri. In 2008, Aaron Butel si Partners Ltd. ajung la -113 m, iar in 2010, Herbert Nitsch ajunge la -124 m, stabilind un nou record mondial, adaugat la colectia sa de recorduri la scufundari.

Acum, ca stim cine este protagonistul clipului, ce este Dean’s Blue Hole? Este cea mai adanca pestera verticala cu apa sarata. Are 202 metri adancime si se afla intr-un golf la vest de Clarence Town, in Long Island, Bahamas. In 2010, William Trubridge a coborat 92 de metri in Dean’s Blue Hole, doar cu ajutorul mainilor si picioarelor, fara aripioare sau labe de scafandru, pentru ca mai tarziu, in acelasi an, sa ajunga, prin aceeasi tehnica, la 101 metri, intr-o singura respiratie.

Clipul urmator este cu Guillaume Nery in Dean’s Blue Hole, asa cum ati citit si in titlu (am deviat de la subiect si simtam nevoia sa va reamintim), si este filmat in intregime (tot prin tinerea respiratiei) de catre Julie Gautier – si ea campioana franceza la scufundari. Si apropo, clipul NU este real – adica este o fictiune si reprezinta un proiect artistic – nici macar Guillaume nu poate cobori 202 metri intr-o singura respiratie. Ca idee, am citit ca la 100 de metri sub apa dulce, presiunea ar fi de 11 kg/cm² (dar nu suntem total convinsi ca e corect – daca e, presiunea este imensa…!).

01 Oct

Wingsuit basejumping cu Phoenix Fly

Cred ca fiecare dintre noi, cand a vazut prima data un clip cu wingsuit basejumping, a ramas masca. Acum, sunt mai multe posibilitati: cum ai ramas tu masca? In genul “Whoaaaa, vreau si eu”, in genul “No way, astia-s dusi cu capul” sau, cine stie in ce alt fel. Noua ne-a placut. Mai ales ca primul clip pe care l-am vazut era filmat si din perspectiva jumper-ului, si de la departare. Si la un moment dat trecea prin dreptul camerei de filmat, la cativa metri de sol, si parea sa aiba vreo 5482 de km la ora (asta a fost o hiperbola). Oricum, parea foarte cool. Acum am dat de niste clipuri geniale, facute de cei de la Phoenix Fly, care se ocupa cu crearea de costume pentru asa ceva, si au ceva istorie in spate. Adica fac asta de vreo 8 ani.

Intentia noastra a fost de a selecta doar cele mai bune clipuri, si chiar si asa, ne-a fost greu sa alegem. Pentru ca sunt filmate bine, iar peisajele sunt superbe. Prin urmare, avem trei filmulete, pe care am vrea sa le sharuim cu voi. Pentru restul, puteti sa va uitati pe profilul Phoenix Fly de pe Vimeo.

01 Oct

Parkour si freerunning cu Ilko Iliev

La cate filmulete am vazut in ultima vreme, am ajuns sa nu fim asa de usor impresionati. Si clipuri sunt destule, nu ducem lipsa. Foarte multe amatorisme, ce-i drept, asa ca atunci cand dam de un profesionist, ne bucuram peste poate. Sa fim sinceri, nici nu am auzit de Ilko Iliev, zis “Ill”. Dar se pare ca tipul este foarte priceput, dupa cum se poate vedea in clipul de mai jos. Si, ca dovada ca sportul asta e pe bune, in timpul clipului isi sparge si un dinte. Ce vreti mai mult de atat?

30 Sep

Daca toate cursele de MTB ar fi filmate asa…

Titlul este foarte sugestiv pentru clipul de mai jos. Intr-adevar, cand construiesti traseul cu manutele tale, atunci il cunosti ca pe propriile buzunare. Si atunci poti sa il si filmezi cum se cuvine. Patru mountain bikeri (Dylan Dunkerton, Curtis Robinson, Kyle Norbraten si Kyle Jameson) se dau cu biclele prin padure, se despart, se reunesc, se sincronizeaza si fac trick-uri reusite. Ba mai exista si momente de slow motion. Clipul e foarte dinamic, unghiurile sunt diverse si nu plictisesc. Chiar daca nu le ai cu MTB-ul, si tot ai ce invata din filmuletul asta, macar si din punct de vedere al tehnicii cinematografice.

27 Sep

10 lucruri invatate din mountain biking

Iata si clipul inspirational de care ziceam mai devreme pe Facebook. Asa cum spune chiar autorul filmului, de fiecare data cand se intoarce de pe munte, mintea lui este plina de noi impresii. Clipul de mai jos insumeaza cateva dintre cele mai simple (si in acelasi timp, cele mai complexe) insight-uri care i-au trecut prin cap in timp ce pedala pe MTB. Prin urmare, bucurati-va de ele.